Uncategorized

Din corespondența Ravecăi: Draga mea Ravecă. Dragă!

Ne pregătim de sărbători, dar uite că îmi fac timp să-ți scriu, draga mea prietenă! Îți mulțumesc pentru urările de bine, să sperăm că va fi totul în ordine. Aud că se schimbă iar vremea, vin ploi, tunete și fulgere și auzi, tu, revine iarna?! Iar avem cod galben, că m-m săturat până peste cap de iarnă! Azi mâine ne mutăm în Antarctica , acolo măcar știm o treabă!

Și dacă nu mai trece odată iarna asta, bănuiești că și problemele cu încălzirea în loc să scadă și să se rezolve, se înmulțesc! Știu că nu duci lipsă nici tu de asemenea probleme, dar mi-am zis că nu strică să-mai afli de un caz. Auzi, ce chestie. A venit la mine, zilele trecute, Oana, vecina din sus de tișă-ta. Revoltată rău, cu o scrisoare în mână. I-am dat o cafea, un pahar cu apă rece ca să se calmeze în timp ce eu citeam scrisoarea. Imediat am văzut după ștampila de pe plic că are legătură cu încălzirea! Apoi am rugat-o să-mi povestească, despre ce e vorba.

Maică-sa, o știi, locuiește într-un bloc mai vechi, din cartierul din deal. Locatarii de acolo, unii proprietari, alții chiriași, au avut probleme tot timpul cu plata la întreținere, așa că ba nu aveau apă, ba răbdau de frig. Potrivit reglementărilor și-au cumpărat repartitoare, le-au montat pe calorifere, au achitat taxa de citire, reglau temperatura din robinet, mai ales mama Oanei. Răbda de frig ca să nu consume mult, că e pensionară, etc. Știi cum e. Cei care și-au permis, și-au montat mini-centrale de apartament și de la sine putere au decis că nu mai e nevoie de repartitoare. Au și făcut un act cum că renunță la ele, au semnat și când au venit de la firma care se ocupă de repartitoare șefa de scară nu i-a mai lăsat să intre nici pe la locatari și nici să monteze în subsol un contor comun, ce ar fi măsurat consumul ce intra în scară. Știi de ce s-au opus? Păi e simplu! După noua lege și cei cu centrala mică de apartament trebuie să plătească pentru căldura ce le trece prin țevile care traversează apartamentele și părțile comune din imobil! De ce să plătească ei, dacă sunt destui care plătesc ca proștii toată cantitatea? Drept urmare oamenii plătesc ca ofițerii! Așa că a răbdat de frig biata femeie și a mai și plătit de una singură 400 de lei! Scrisoarea era răspunsul celor de firma cu încălzirea, care se spală pe mâini și îi sfătuiește să-i dea în judecată pe administratorul care nu aplică corect legea, să-și ceară banii înapoi cu dobândă plătiți în plus…Ei, da! Ți-ai găsit! Adică ăștia care au plătit în plus să umble după dreptatea lor, în schimb cei care nu au respectat legea, stau bine-mersi! Bine zicea azi una în autobuz. Ce te miră, ai uitat că trăim în România?â€

Show More

Related Articles

Back to top button
Close