Din culisele replicilor

Se mai întâmplă uneori să nu poți, să nu îți meargă reportofonul, să nu prea găsești sau să nu ai timp și atunci redactorul șef te întreabă ce faci cu rubrica ta și te anunță că nu ai mai publicat-o de vreo lună… au povestit, atunci, despre ei, în două apariții ale acestei rubrici, trei studenți. Și îți zici și tu atunci că rubrica asta, care încearcă sa-i faca pe studenții Universității de Artă Teatrală, pe profesorii lor, precum și pe alți artiști, să povestească despre ei prin rolurile lor, prin spectacolele în care au jucat și prin instrumentele pe care le mânuiesc, ar trebui neapărat continuată. Și când primești de lucru, ești trimis și ți se spune că ar mai trebui, apare întrebarea:

“Oare păpușarii cine sunt?”

Studentă la actorie de păpuși în anul III, Tollas Wanda, din Târgu Mureș, a nimerit aici mai mult sau mai puțin cu voia ei de atunci; mai bine zis, vroia actorie și și-a pus ca a doua opțiune actorie de păpuși, unde a și intrat. Acum zice așa:

păpușara Wanda: Să fii păpușar e… e ceva magic. E mai greu, cred eu, decât îi e unui actor pe scenă. Ca păpușar nu trebuie să ai niciun fel de ego, nu ești văzut; trebuie să însuflețești păpușa aceea… ei îi transmiți prin mână, din sufletul tău, din caracterul tău, de aceea spun că e mai greu decât să fii actor pe scenă. Un actor trebuie să fie un caracter; așa și păpușa aceea, e un caracter.

întrebătorul: Are un destin fiecare păpușă?

păpușara Wanda: Da! e Harap Alb de exemplu și nu poți să joci altceva cu ea. Are sufletul ei, fiecare e destinată să fie într-un fel. Sunt păpuși ce sunt însuflețite de trei oameni, de trei păpușari. Fiecare are un rol în mânuirea ei și dacă nu se simt, dacă nu comunică între ei, atunci și păpușii, unde îi sunt picioarele acolo îi va sta și capul. Prin aceste păpuși, noi, păpușarii, ne simțim poate mici zei, creăm lumi, spunem o poveste. Dar nu e doar o marionetă… trebuie să cred în ea căci e partenerul meu; dacă nu cred în ea nici ea nu va fi cu mine și va face altceva;

întrebătorul: Ce păpușă ai iubit cel mai mult, ce poveste?

păpușara Wanda: Am avut o păpușă Wajang… a jucat într-o piesă, “Pictorii de vise”. Așa o traduc eu, nu știu cum e tradusă. Erau doi bătrânei care s-au îndepărtat unul de celălalt pentru că nu se mai iubeau sau nu mai știau să se iubească. Și atunci, patru spiriduși, printre care eram și eu, adică păpușa pe care o mânuiam și care era, cum să zic, șeful celorlalți spiriduși, i-au ajutat pe cei doi să se redescopere, redescoperind iubirea!

întrebătorul: Cum?

păpușara Wanda: Uite-așa! (și pușcă din degete). Prin magie, cei patru spiriduși, i-au făcut înapoi copii; ca să simtă din nou că au fost copii, că au putut să se joace și că au știut să iubească

întrebătorul: Precum zicea Antoine de Saint Exupery: “Oamenii mari nu înțeleg niciodată nimic și este obositor pentru copii să le dea întruna explicații”

păpușara Wanda: Da! uitaseră să fie copii și, redescoperind jocul, ei devin! recuperează jocul, pe urmă iubirea și recuperează astfel nu doar timpul ci recuperează afectiv.

întrebătorul: Un spectacol pentru oameni mari…

păpușara Wanda: Mai avem… am avut un spectacol pentru examen, l-am jucat și azi într-un loc cu oameni cu boli mintale. Un spectacol fără păpuși, doar din mâini… despre crearea lumii. Eu nu resping oamenii, dar la început am avut așa, un sentiment… ideea de a sta cu oameni nebuni, e așa… în fine! Am intrat, a fost puțin șocant, dar au reacționat foarte fain! am “povestit” despre crearea lumii și la sfârșit o fată a venit la mine și m-a îmbrățișat. Și am zis că nebunia e în multe feluri!

întrebător: Ce povești cu ce păpuși de acum încolo?

păpușara Wanda: Nu știu ce o să fac de acum, sincer! termin și văd că nu apar tare multe oportunități. E greu, dar nici nu vreau să mă gândesc. Eu cred că fiecare moment își rezolvă problema lui.

Ștefan FLORIAN