Din „pole position” în coadă

Adaptând fraze celebre la viața noastră (în general) obișnuită, am schimbat sensuri într-un mod îndoielnic. Bunăoară, cunoscuta propoziție „cei din urmă vor fi cei dintâi” a primit un sens filosofic vulgar față de cel conferit de autorul ei, ajungând să ne reflecte năduful atunci când constatăm că diverși indivizi au zburat pe scara socială numai pentru că aveau buzunarele pline. Și mai nimic altceva.

Pe de altă parte, de cele mai multe ori uităm să rostim partea a doua a cugetării, la fel de importantă ca prima. Adică, reversul medaliei. Adică, drumul de întors: „…și cei dintâi vor fi cei din urmă”. Zicere care în prezent este tot diluată în conținut. Probabil din nevoia adaptării la răutățile zilei.

Unul dintre exemplele elocvente de punere în practică a mișcării de du-te-vino între locul de vază și cel din coadă ne-a fost oferit tocmai de instanța supremă. Acum câteva zile. În mod irevocabil. Pentru a înțelege tâlcul hotărârii, dincolo de liniile juridice ferme pe care le conține, trebuie să cunoașteți (parțial) povestea ei. Nu a hotărârii, ci a eroinei.

Se făcea că o umilă președintă de Judecătorie din județ (de pildă, Sighișoara) visa și iar visa (acum vreo 4 ani) să ajungă colo sus, cât mai sus. Așa că a hotărât, în plină maturitate trupească, să se înscrie la examenul de promovare de la judecătorie la tribunal. Domnița din poveste era cea mai în vârstă dintre toți pretendenții (12 la număr) pentru un fotoliu de magistrat de tribunal. Dar, în justiție, ca în dragoste, vârsta nu contează. Când visul Cenușăresei era pe cale să-nceapă a deveni realitate, iacată, Maștera-președintă de la județ îi face referat nefavorabil. Cum că din hotărârile date de pretendentă rezultă necunoaștere de carte, așa că prințesa noastră din orașul mătăsurilor județene nu avea ce să caute la examenul de promovare. Cu toate constatările din referate, însoțite de hotărâri judecătorești semnate de eroina noastră, forurile „competente” de atunci au zis că ea este aptă a participa la examen. Dar, ce să vezi? Rezultatul examenului vine să confirme frazele președintei-personaj negativ de la tribunal. Domnița noastră, doctor în drept, profesor la universitate și cu vechi state de plată într-ale justiției se clasează în coada cozii clasamentului examenului. Adică, de-abia reușește să fie a 12-a. întrucât locuri libere nu mai rămăseseră nici la bal, nici la spital și nici la Tribunalele Mureș ori Harghita, pentru că le ocupaseră reușiții la examen cu medii mai mari decât ale ei, sinistra de justiție din acele vremuri găsește soluția! O duce pe domniță, cu post cu tot, de la Judecătoria Sighișoara la Tribunalul Harghita. Căci numai așa o putea muta din loc. Adică, îi face un mare hatâr, în ciuda opoziției Mașterei care avea nevoie de postul de judecător în județul Mureș. Așa că nu vroia să-l lase dus cu totul în Harghita, unde volumul de muncă al instanței era mult redus față de cel din Mureș. Dar, cuvântul ministrei (cu închipuite veleități de zână) bătea orice nevoie reală a instanței.

Din acel moment, domnița noastră a avut drum drept și lumină. Adică, în scurt timp a fost recompensată pentru rezultatul fulminant obținut la examenul de promovare… Deci, a fost transferată de la Tribunalul Harghita și pusă președinta Tribunalului Mureș, unde o găsiți și în prezent.

Din vremurile în care visa sus, tot mai sus, datează și o altă ispravă a magistratei noastră eroine. Universitatea „Petru Maior” la care preda cu mult succes, avea un obicei lăudabil. Scotea cărți conținând referatele profesorilor și ale studenților expuse cu ocazia sesiunilor anuale de comunicări științifice. Unul dintre aceste referate înglobat țanțos într-o carte mare cu coperți argintii, scoasă sub egida Universității, purta semnătura domniței noastre doctor. Dar exista o mică problemă… Respectiva lucrare științifică aparținea unui alt coleg magistrat care o și publicase anterior în revista „Dreptul”. Va să zică, domnița-președintă de judecătorie-președintă de tribunal-profesor formator de magistrați-doctor în drept a luat, fără rușine, munca altuia, și-a pus semnătura pe ea și a publicat-o sub numele unei universități. După care s-a odihnit liniștită, mulțumită de roadele efortului ei. Numai că, magistratul căruia îi aparținea lucrarea nu s-a lăsat prostit și a dat-o în judecată. Și s-au judecat zi de vară până-n seară, adică vreo 3 ani. Iar de câteva zile s-a pronunțat ultima dintre hotărâri. Da, înalta Curte i-a dat dreptate judecătorului Nicolae Ionaș și i-a satisfăcut întru totul pretențiile. Adică, i-a confirmat spusele. Domnița noastră s-a ocupat cu furtul intelectual și a fost obligată la daune morale (simbolic, 1 leu, căci atât a solicitat judecătorul plagiat ca să se știe, în principiu, că eroina trebuie să plătească). Ba mai mult, instanța a obligat-o pe pârâtă să poftească și să publice într-un ziar de circulație națională măgăria plagierii.

Ehei, înainte de-a încăleca pe-o șa, să nu uităm tâlcul poveștii. Dacă un astfel de judecător este menținut în continuare președinte de tribunal și formator de viitori magistrați, nu putem decât să spunem: așa președinți, așa justiție! Halal să-i fie!

Andreea CIUCÄ‚