Uncategorized

“Diplomaţie mureşeană” la Oslo

Uneori, pentru a-ţi putea realiza cele mai arzătoare vise, trebuie să faci compromisuri şi să renunţi la multe lucruri. Şi târgumureşeanca Anamaria Almăşan a renunţat la viaţa personală în detrimentul celei profesionale. Dar acum, poate spune că a meritat sacrificiul. Ea este prim-colaborator al Ambasadorului român la Oslo, Norvegia.

Anamaria Almăşan s-a născut la Tărgu-Mureş, pe 11 iunie 1976. La vârsta de doar cinci ani, a început să ia meditaţii de limba engleză şi ulterior de limba franceză şi italiană: ” Părinţii au avut grijă ca din timp să se ocupe de educaţia mea şi a celorlalte două surori”, a povestit ea.
A absolvit Liceul “Alexandru Papiu Ilarian”, la profilul matematică-fizică, participând la multe olimpiade şi concursuri de matematică, engleză, română şi geografie, apoi a plecat la Bucureşti unde a făcut Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale (specializarea Tranzacţii Internaţionale) din cadrul Academiei de Ştiinţe Economice Bucureşti. După absolvirea acesteia în 1998, a dorit să-şi realizeze un al doilea vis, şi anume acela de a continua tradiţia existentă în familie, aşa că a urmat cursurile de drept ale Universităţii “Babeş Bolyai” din Cluj Napoca, a cărei licenţă speră să o obţină în 2004. În paralel a fost admisă, după un examen extrem de exigent, la Ministerul Afacerilor de Externe şi la Academia Diplomatică. Au urmat câţiva ani petrecuţi pentru promovarea, ca tânăr diplomat, a relaţiilor româno-ungare, presăraţi cu o bursă la Institutul Regal de Relaţii Internaţionale Clingendael din Haga. O perioadă plină de satisfacţii profesionale pentru Anamaria a fost aceea în care a ocupat funcţia de consilier în cabinetul Ministrului Afacerilor Externe, Mircea Geoană, pe durata Preşedenţiei române la OSCE. “A fost într-adevăr o experienţă la nivel înalt”, mărturiseşte tânăra, plină de entuziasm. A obţinut apoi, o bursă de studii în domeniul relaţiilor internaţionale, la Centrul de Politici de Securitate din Geneva şi, pentru o scurtă perioadă, referentura din cadrul MAE, pe cooperare politică regională.

Surprize….surprize

Munca, efortul depus în acumularea de cunoştinţe şi rezultatele obţinute nu au trecut neobservate. Surpriza onorantă a venit din partea Ambasadorului României la Oslo, Dr. Vasile Gâlgău, care i-a propus să fie primul său colaborator (poziţia a doua din misiunea diplomatică). “Am acceptat această provocare, profesională şi personală în acelaşi timp, şi pot spune că fiecare zi îmi aduce ceva nou şi deosebit de interesant. În această vară, pentru două luni, am ocupat şi funcţia de însărcinat cu afaceri ad interim, perioadă ce a reprezentat cred, una dintre cele mai interesante şi active momente din cariera mea profesională de până acum.”

Viaţă … diplomată

Un tânăr diplomat român trebuie să fie dinamic, avid de cunoaştere şi de noi experienţe, deschis, cu adevărat european şi, nu în ultimul rând, lipsit de prejudecăţi şi de mentalităţi învechite. Lumea diplomaţiei prin ochii unei tinere de 27 de ani este “o lume plină de provocări intelectuale, o lume într-o continuă mişcare, în care neprevăzutul e, de cele mai multe ori, factorul care poate schimba cursul unor ani lungi de negocieri şi planuri, o lume plină de sacrificii, dar şi de satisfacţii. Este o lume în care trebuie să fii cel mai bun, pentru a-ţi putea reprezenta ţara şi mai ales a-i promova şi apăra interesele.”
Diplomaţia presupune “mult studiu individual, cunoaşterea ultimelor evoluţii, în domenii cât se poate de diverse (de la politica externă, chestiuni de apărare şi securitate, până la impactul unei secete prelungite asupra economiei româneşti), contacte frecvente cu reprezentanţi ai autorităţilor din ţară de reşedinţa, cu alţi diplomaţi acreditaţi la Oslo, susţinerea unor seminarii, conferinţe, organizarea unor acţiuni politico-diplomatice, la diverse niveluri şi multe altele Â… toate în încercarea de a reprezenta cât mai bine România şi de a-i promova interesele pe plan local, în paralel cu extinderea relaţiilor bilaterale cu Norvegia”, a spus Anamaria.

Inimă de român

Cu toate greutăţile şi problemele din România, Anamaria vrea să trăiască aici. După terminarea mandatului vrea să vină acasă: “Diplomaţia presupune o oarecare ciclicitate în întoarcerea şi plecarea din ţară, astfel că, inevitabil, mă voi întoarce la Bucureşti pentru o perioadă. În ce mă priveşte, sinceră să fiu, pot spune că îmi place viaţa în România…”. Târgumureşeanca ne asigură că există probleme şi în  “lumea bună a Europei”, poate mai puţine, dar sunt. Există şi acolo oameni apăsaţi de griji.
Anamaria se abţine să vorbeacsă despre viiitor, în ceea ce priveşte cariera ei, dar spune că, oricare ar fi coordonatele pe care se va înscrie, va rămâne o luptătoare optimistă. Mai are un singur vis, şi anume de a se împlini şi pe plan personal. O are ca exemplu pe mama ei care “a reuşit să îmbine în mod fericit orele lungi la birou cu momentele calde în familie”. Dacă până acum a reuşit să realizeze tot ce şi-a propus, acest lucru va fi “floare la ureche”.

Cu naţionala de fotbal

Meciurile de fotbal dintre România şi Norvegia i-au dat suporterei românce multe bătăi de cap şi Â… de inimă. În vara aceasta, când s-a jucat la Oslo partida Norvegia – România, a fost prezentă în tribuna stadionului. La golul marcat de români a sărit în sus de bucurie, realizând târziu că se află într-o tribună plină ochi de norvegieni. Din fericire, manifestarea ei de bucurie nu a avut urmări neplăcute.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close