Ce ai face dacă nu ți-ar fi frică?

Cum ar fi să  trăiești cu adevărat?  
Cum ar fi să îndrăznești să faci tot ce vrei fără să îți pese de cum te judecă ceilalți?
Ce ar fi dacă ai începe să lupți pentru visele tale?
Chiar dacă faci greșeli, chiar dacă te mai împiedici și cazi, măcar știi că ai făcut, ai simțit, ai trăit cu adevărat o viață de om, nu de pește la conservă. Și pe măsură ce începi să faci lucrurile de care ți-e teamă, acea teamă dispare și devii un om mult mai puternic și bogat sufletește.
Așadar, ce ai face dacă nu ți-ar fi frică?
Frica, anxietatea, teama, fobiile si alte formulări ale acestei stări sunt de fapt deviații de la normalitate.
Pare complicat a defini normalul. Dicționarul de psihologie Larousse precizează ca normalitatea este o noțiune relativă, variabilă de la un mediu socio-cultural la altul. Cuvântul normal provine din latinescul „norma†(unghi drept), adică ceea ce nu oscilează nici la dreapta nici la stânga, ceea ce se afla chiar în mijloc. Normalul este deci un termen calificativ implicând o valoare – Aș vrea să devin normal.
Normalul este și un termen descriptiv indicând o medie – Aș vrea să fiu normal ca și ceilalți, ca toată lumea.
O. Rank definește normalitatea prin capacitatea de a trăi fără teamă, vinovăție sau anxietate, și aceea de a avea responsabilitatea propriilor acțiuni.
Anxietatea reprezintă una dintre cele mai întâlnite emoții umane. Se consideră că 25% din populația generală a întrunit, cel puțin o dată în viață, criteriile pentru una dintre tulburările anxioase. Femeile prezintă o incidență mai mare a anxietății decât bărbații, iar statutul socio-economic scăzut reprezintă un factor de risc pentru apariția anxietății.
Fobia se referă la un grup de simptome cauzate de obiecte sau situații care provoacă frica. Fobia este frica specifică, intensă, declanșată de un obiect sau o situație, care nu au prin ele însele un caracter periculos, cu caracter irațional recunoscut ca atare și care nu poate fi controlat volitiv. Dacă în cazul anxietătii, teama nu avea obiect, în fobie ea capătă caracter specific (sociofobie=teama de relații interumane, nazofobie= teama de boală, tanatofobie= teama de moarte).
Ne este frică de foarte multe lucruri, de absolut orice se poate sau ni se poate întâmpla în viață. Ne este frică de ceea ce noi creăm sau facem să se întâmple în viața noastră sau a altora, de responsabilitatea noastră pentru aceasta. În esență, ne este frică de viața însăși.
Toate fricile au la bază ideea că avem nevoie de ceva, din partea cuiva sau a ceva din mediul exterior nouă. Pornind de aici, frica se manifestă ca gândul că nu o să putem obține acel ceva de care credem că avem nevoie. Pornind de la acest gând, toate gândurile noastre următoare, toate alegerile pe care le facem, toate reacțiile și comportamentele noastre vor avea ca obiectiv obținerea a ceea ce credem că avem nevoie.
Analizand  ce anume crezi că ai nevoie să obții?, sau  este oare posibil să nu ai nevoie de acel ceva? poate reprezenta soluția de a scăpa de această frică ori de câte ori te cuprinde. Răspunzând la aceste întrebari, ai putea foarte bine, la o analiză atentă, să ajungi la concluzia că nu ai neapărată nevoie de acel ceva,  putând chiar să-ți imaginezi cum va continua viața ta fără obținerea acelui ceva.
Dacă ți se întâmplă așa ceva, te afli pe drumul curajului, al neînfricării. Dacă ducem lucrurile până la capăt, judecând în acest fel pentru toate fricile noastre, vom ajunge la concluzia că un om care nu are nevoie de nimic, nu are frică de nimic. Nu am nevoie de nimic de la tine, și ca atare nu mi-e frică de tine.
Dacă am ajuns la concluzia că nu am nevoie nici măcar de viața mea, sub această formă, actuală, materială, atunci nu mi-e frică de tine nici dacă mă ucizi. Nu am să fac nimic pentru a te împiedica pentru că de fapt nu poți să-mi iei nimic din ce am nevoie. Aceasta este adevărata neînfricare. Este starea în care trăiesc marii maeștrii dintotdeauna.
Istoria fricii pornește de la Adam, ca prim sentiment după comiterea păcatului, când se descoperă gol. Pe când frica personală este artefactul propriei noastre psihologii sau experiențe, frica politică își are sursa în conflictele dintre și înlăuntrul societății. Ea beneficiază de repercusiuni extinse, implică, angajează mase umane. Pe când frica personală are un caracter prezervativ, cea politică poate avea un caracter înnoitor, devenind, paradoxal, generatoare de vitalitate.

Chiar daca in urma cu aproape 4 ani, la noi frica a devenit subiect de campanie electorala, vezi sloganul presedintelui Basescu: „De ce le e frica nu scapa!â€, frica se intoarce impotriva celor pe care o sadesc. Intradevar, de ce le este frica nu scapa…..si asta este valabil pentru guvernanti, avand in vedere apropierea alegerilor, si votul……arma cu care o data la 4 ani, populatia poate sanctiona clasa politica.

Frica politică îi poate determina pe guvernanți să facă gesturi extreme: să fure voturi, să șantajeze, și toate acestea sunt vizibile în ultima perioada în societatea românească. Frica de pierderea controlului fondurilor publice, îi face pe guvernanți să ia decizii care încalcă autonomia universitară la UMF Tg-Mureș cedând solicitărilor partenerilor de guvernare. Frica de pierderea guvernării îi determină pe unii dintre parlamentarii puterii să nu voteze deloc la discutarea unei moțiuni în parlament.

În curând nu va mai fi nimic de care să-ți fie frică, iar viața va deveni o bucurie, așa cum a fost menit să fie. Poți începe când vrei să nu îți mai fie frică. Chiar azi. Chiar acum. A sosit momentul să nu îți mai fie ție frică. A sosit momentul să le fie frică guvernanților. Transformă frica personală și transferă frica în plan politic. Mergi la vot! De ce le este frică, nu scapă!

Dr. Florin Buicu
Medic specialist sănătăte publică și management
Doctor în stiințe medicale