Dobre, lobby la Ponta pentru proiectele judetului
Presedintele Consiliului Judetean (CJ) Mures, Ciprian Dobre, a discutat sambata, 21 iulie, la Miercurea Ciuc, cu premierul Victor Ponta, despre principalele proiecte de dezvoltare ale judetului Mures, primind promisiuni pentru sustinerea acestora de catre Guvernul Romaniei.
„A fost o intalnire pe teme administrative si mesajul domnului Victor Ponta a fost adresat administratiei publice locale. In ceea ce priveste judetul Mures, am discutat despre principalele proiecte pe care le avem. Am discutat despre autostrada Brasov – Târgu-Mures, centurile de ocolire ale municipilor Targu-Mures si Reghin si despre dezvoltarea Aeroportului Transilvania. Intalnirea a fost foarte benefica pentru rezolvarea problemelor administratiei publice locale, iar domnul Victor Ponta a promis sprijinul autoritatilor de la Bucuresti”, a declarat Ciprian Dobre.
Da la referendum!
Potrivit presedintelui CJ Mures, desi in cadrul intalnirii cu Victor Ponta problema referendumului din 29 iulie nu a fost abordata, mesajul Uniunii Social Liberale catre Romania ramane acelasi: prezenta masiva la vot pentru demiterea presedintelui Traian Basescu. Suntem datori sa mergem toti la vot pentru a ne despasi de ultimul presedinte comunist al tarii, a subliniat Ciprian Dobre.
Sprijin din partea premierului
„Am vrut sa vin astazi aici pentru a va spune direct, nu prin alt reprezentant al Guvernului sau partidului pe care il reprezint, ca din punctul meu de vedere ca prim ministru am obligatia de a trata judetele Harghita, Covasna, Mures in mod absolut corect si constructiv indiferent de faptul ca UDMR nu mai este la guvernare, sau a fost sau va mai fi sau ca exista o alta majoritate sau alta compozitie la Bucuresti. Am vrut sa vin aici sa va spun, inca o dată, ca orice problema a consiliilor judetene din Harghita, Covasna si Mures, a primarilor, orice problema administrativa corecta este obligatia mea sa o rezolv si sa va acord sprijinul necesar.” a declarat Victor Ponta.