Uncategorized

A crescut numarul cazurilor de diabet

Numarul cazurilor de diabet depistate in judetul Mures a crescut considerabil, este concluzia analizelor efectuate in cadrul Programului National de Evaluare a Starii de Sanatate a Populatiei, demarat la 1 iulie. Astfel, in fiecare din lunile august, septembrie, octombrie au fost descoperite peste 180 de cazuri noi. Daca in trimestrul II (30 iunie), se aflau in evidenta 12.051 de persoane care sufera de diabet, la sfarsitul trimestrului III (30 septembrie) erau in evidenta 12.850 de persoane, dintre care 1.840 pe insulina, 9.109 pe tablete si 1.901 pe terapie mixta.

Spatii amenajate in scoli

pentru administrarea insulinei

In data de 15 noiembrie va avea loc o sedinta speciala in care cadrele didactice (profesori si diriginti) vor fi instruite pentru a avea notiuni minime despre diabet. Tot atunci se va dezbate si posibilitatea amenajarii unor spatii in scoli astfel incat copii cu diabet zaharat sa isi poata administra in intimitate insulina. “Cei mai multi copii nou depistati provin din mediul urban. Problema este ca foarte multi parintii nu declara ca au copii care sufera de diabet. Speram ca acestia vor constientiza ca vrem sa ii ajutam si vor reactiona pozitiv. Mai avem de colectat unele date, deocamdata sunt in evidenta 50 de copii cu aceasta problema”, a declarat Albertini Zoltan, inspector scolar general adjunct. Propunerea crearii unor locuri special amenajate in scoli, unde bolnavii sa beneficieze de intimitate pentru a-si putea administra insulina apartine Asociatiei Copiilor si Tinerilor Diabetici Mures (ASCOTID) si a fost facuta in cadrul intalnirii parintilor, a copiilor cu diabet si a medicilor diabetologi cu ministrul Sanatatii Eugen Nicolaescu in luna iunie a acestui an. Rodica Molnar, presedintele ASCOTID semnala atunci frecventa cazurilor, mai ales in mediul rural, in care copii isi administreaza insulina in toaleta, iar profesorii nu manifesta deloc intelegere fata de ei spunandu-le ca pauza este suficienta pentru aceasta procedura. In replica Eugen Nicolaescu declara ca “acesta este un aspect mai delicat deoarece acei copii nu trebuie discriminati nici macar pozitiv, nu trebuie facuti sa se simta altfel decat colegii lor.” Tot atunci cei prezenti au convenit si asupra nevoii ca profesorii sa fie instruiti si sa aiba notiuni minime despre diabet, importanta meselor, a automonitorizarii si acordarea primului ajutor in cazul hipoglicemiei.

Iulia OPREA

Diabetul, bola incurabila,

dar controlabila

“Automonitorizarea zilnica a glicemiei este singura modalitate de prevenire a complicatiilor în diabetul zaharat. Insulina de care beneficiaza bolnavii este de cea mai buna calitate, dar rezultatele obtinute la noi in tara sunt mai putin satisfacatoare din cauza accesibilitatii restranse la testele de automonitorizare”, sustine presedintele ASCOTID Rodica Molnar.

Masurati-va glicemia gratuit

In perioada 14 – 16 noiembrie 2007 cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, se vor efectua determinari gratuite ale glicemiei la sediul Biroului de Promovare a Sanatatii si Educatie pentru Sanatate situat pe strada Bartok Bela nr. 1, între orele 8:00 si 10:00. Persoanele care doresc sa beneficieze de aceasta analiza nu trebuie sa consume alimente si bauturi (ceai, cafea, sucuri) pot influenta rezultatul testarii.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close