Uncategorized

Minciuna CARION

CARION România afișează o aparență de legalitate. De fapt, societatea funcționează pe aceleași controversate scheme piramidale. În momentul în care prozeliții banului vor fi din ce în ce mai puțini, sistemul se va prăbuși, iar firma va falimenta. Oamenii care s-au înhămat la rate vor rămâne cu ochii-n soare.

Carion România, IGO România, EuroCassa sau Pro-Domus sunt doar câteva din firmele bazate pe schemele piramidale și care activează deosebit de virulent și pe teritoriul județului Mureș. Carion România este până acum cea mai longevivă societate de acest gen cu tentacule în întreaga țară. Firma s-a constituit la Cluj Napoca în 1996 și are ca obiect principal de activitate “vânzarea în rate a autovehiculelor către clienții cu care are încheiate contracte”.  De anul trecut s-a profilat și pe “comerțul cu imobile”. Deși, potrivit datelor financiare, CARION nu este decât un comerciant de autovehicule, în realitate societatea desfășoară o activitate-amalgam specifică unităților bancare, fondurilor de acumulare sau societăților de leasing.
Autofinanțare…
În cadrul CARION se disting două sisteme de “autofinanțare”: AUTOSYSTEM și sistemul imobiliar. Ambele însă sunt croite după același tipar: constituirea unor grupuri de cotizanți care plătesc la înscriere o taxă de câteva milioane, iar apoi rate lunare plus un comision lunar. Până să intre în posesia bunului, o persoană trebuie să aștepte ani buni. Dar între timp el suportă o taxă de înscriere de 1,6 la sută, respectiv 2 la sută, fără TVA, din valoarea contractului, își plătește rata lunară, respectiv și un comision de 0,2 la sută/lună pentru autovehicule, respectiv 0,3 la sută/lună pentru un imobil. Toate raportate la valoarea ratei. Dar este o modalitate de economisire, potrivit datelor furnizate de firmă. De fapt, totul este o minciună ambalată rozaliu.
Apartament în  8 ani
Să luăm, spre exemplu, cazul sistemului de autofinanțare în grup “destinat achiziționării de produse imobiliare”. Să presupunem că aveți nevoie de 600 de milioane de lei pentru cumpărarea unui apartament cu două camere. Vă adresați CARION pentru a încheia un contract de “autofinanțare” cu această valoare și vă obligați să plătiți 150 de rate lunare (12 ani și jumătate). Rata lunară, la un calcul superficial, este de 2,8 milioane de lei. Nu cu mult sub valoarea ratei stabilite la un împrumut bancar. Doar că, unitățile bancare îți acordă creditul, îți iei casa, nu aștepți luni de zile să-ți vină rândul la licitație sau extragere, după ce-ai ajuns îndreptățit. Dacă îți vine rândul. De asemenea, e adevărat că nu se percepe dobândă, dar plătești în schimb taxă de înscriere, comisioane, respectiv garantezi cu bunul.
Îndreptățirea
Este termenul folosit de colaboratorii CARION pentru a descrie momentul când ai dreptul să intri în posesia autovehiculului, respectiv imobilului. Să presupunem că faci parte dintr-un grup de cumpărători de mașini. Standardul CARION pentru constituirea unui grup de cotizanți pentru mașini este de 240 de persoane. Lunar patru persoane sunt îndreptățite să participe la cele două licitații, respectiv cele două extrageri. Teoretic, dacă nu licitezi niciodată, îți va veni rândul să intri în posesia automobilului după trei ani și câteva luni de la achitarea primei rate. Dacă te angajezi însă să plătești mai puține rate decât cele 60 stabilite prin oferta standard, perioada se poate reduce până la 13 luni de zile. Asemănător funcționează și sistemul imobiliar, doar că îndreptățit devii după vreo 8 ani. Iar până atunci plătești rate actualizate cu prețul bunului.
Riscuri neacoperite
Sistemul CARION este considerat unul din sistemele sigure, fiind integrat în categoria vânzărilor directe. Doar că, ce-au uitat specialiștii noștri să menționeze este că, asemănător schemelor piramidale, și sistemele promovate de CARION funcționează atâta timp cât există destui fraieri, iar în al doilea rând că în țările occidentale această activitate este atent reglementată. De aceea, în cazul în care colaboratorii CARION, așa numiții consilieri, nu sunt suficient de dibaci să atragă în sistem suficiente persoane pentru ca afacerea să meargă, într-o zi toată această construcție s-ar putea prăbuși. Momentan nu sunt semne de acest gen. Iar siguranța coordonatorilor acestei afaceri care vorbesc de “încadrarea de noi clienți, în locul participanților îndreptățiți, încât întotdeauna să fie asigurate ratele în grupuri”, nu prea ne miroase a bine. Nimeni nu-ți poate garanta că peste 5 ani vor fi suficienți cotizanți pentru ca și tu să ai propriul apartament, după ce ai plătit la rate și comisioane de te-au uscat. În altă ordine de idei, funcționând ca oricare societate pe acțiuni și nu asemenea unei unități bancare, societăți de leasing sau fond de acumulare, CARION nu are obligația să constituie provizioane pentru riscuri. Dacă luați ultimele bilanțuri ale firmei veți observa că la această rubrică există o constantă cifră zero.
Paraleli cu legea
Mai sus arătam că firma atrage depozite fără însă să fie autorizată pentru a desfășura acest tip de activitate, strict reglementată. Dar nu este totuși fond de acumulare sau de investiții, deși percepe comisioane pentru gestionarea sumelor depuse. Prin faptul că înlesnește cumpărarea în rate a autovehiculelor sau, imobilelor, societatea se înscrie în rândul societăților de leasing sau de credit ipotecar. Doar că, firma CARION nu intră nici sub incidența reglementărilor cu privire la acestea. De asemenea, deoarece creditează cumpărarea unui bun, CARION îmbracă haina unei societăți bancare. Dar atâta timp cât există breșe legale pentru înființarea acestor societăți struțo-cămilă, ele vor prolifera. Sporadicele raiduri ale Gărzii Financiare, Poliției Economice, OJPC etc. care se lasă cu contravenții, sunt iarăși pierdere de vreme. Iar când piramida se prăbușește, s-ar putea să fie prea târziu. Vom reveni.

CARION România avea în iunie 2003, 3293 de plătitori în AUTOSYSTEM, respectiv 870 în sistemul imobiliar. În 2002, firma a avut o cifră de afaceri de 199 de miliarde de lei și un profit de 1 miliard de lei. Cât despre angajați nu apare nici un indiciu. Are în schimb sucursale la Brașov, București și Craiova. Interesant este că, dacă în urmă cu câteva luni, puteai să afli tot ce te interesa despre întâlnirile Carion de pe site-ul propriu, acum nu mai ai acces la astfel de informații, cum nu poți să afli date despre plătitori etc. Noi am fost mai precauți,
le-am căutat din timp.

Am încercat să purtăm un dialog cu cei din Carion. Fodor Alpar, unul din șefii mari de la Cluj Napoca, ne-a trimis frumos la plimbare. Ioan Coman, unul dintre coordonatorii pe Mureș, ne-a declarat că nu este abilitat să vorbească, dar că ne invită la una din întruniri. Doar Barabasi Julia, colaborator de la Cluj ne-a răspuns puțin iritată: ” Percepem comision pentru că prestăm niște servicii”.

Printre persoanele care sunt așa-zișii oameni de contact din Mureș am avut surpriza să-l descoperim pe directorul COMAT și președintele CA al CARS Târnăveni, Ioan Merdariu. De asemenea, în această afacere au fost atrase personaje mai mult sau mai puțin cunoscute Anca Teodor Aurel, Carpiuc Celiea, Coman Ioan, Cozma Ioan, Dan Dumitru, Danciu Dan Petru, Duma Gheorghe, Gliga Nicolae, Osváth Csaba, Sărmășan Tiberiu, Takács Mihály, Fodor Eta, Bodó Erzsébet, Câmpean Maria, Lăzărean Lazăr.

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close