Dragii mei dragi, prieteni aproape sufletului meu,

22 ianuarie 2007

Aștept comentariile. Și cele răutăcioase. Dușmanii din anchete, chiar ofițeri DIICOT ce nu-și dau numele ori Iude arhicunoscute. Da, totuși, aștept mesajele. Întrebările. Mă bucur că am văzut-o pe Ligi la proces câteva clipe. Cred că de fapt toți ați fost acolo. Ochii vorbesc. Deci, vin ceva materiale sau ați uitat… tonner-ul. Atti? Ce note au luat bibanii la examene? Cum stăm pe site? A propos, vă rog recitiți ce v-am întrebat și fiecare să-mi trimită răspunsul. Și, ceva mai mult. Inițiative? Realizări? Tipar. Site. Forum. Tiraj. Cititori. Abonamente. Interviuri. NewsIn? Vânzări? Apropos, am aflat de deschiderea President. Cine și-a mai deschis blog? Ligi, Nelu, Atti, Ionuț, Eugenia, Erika? Traian, Alin, Brylinski? Vă rog, obligatoriu!

No?!

Azi a fost procesul la Tribunal în care s-a judecat legalitatea arestării și a prelungirii arestării preventive. Știe Lucian și Vasile, ce și cum? Au fost amândoi la înălțime și la propriu și la figurat, tare buni. Și vă dau ei declarații. Îi rog eu!

“D-na președinte, sunt nevinovat. Solicit revocarea măsurii arestării preventive solicitată de DIICOT și onor procurori. Nu prezint un pericol public și consider că nu mi-a fost respectat dreptul universal de prezumție de nevinovăție. Sunt aici, în acest malaxor, din cauza procurorilor DIICOT care au cerut, atenție, într-un dosar de la Parchetul Curții de Apel Târgu Mureș- soluționat cu NUP, deci atenție, au cerut, nu redeschiderea cazului, procesului, ci infirmarea soluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel. Culmea, fapt executat, întocmai și la timp, de șeful Parchetului în 3 zile. Și toate acestea la solicitarea expresă, politică a voiajorului politic PCR-PNÅ¢-PSD-PD, primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, omul care, în conferință de presă, a comandat DIICOT să redeschidă un caz și un proces. Caz încheiat cu NUP. Și proces câștigat definitiv. După aceea, camarila care conduce județul în numele lui Florea, s-a aliniat în 2 zile la Parchet și a dat declarații de părți vătămate. Atenție, pentru presupuse fapte din 2002. Din cei 10 delatori, nici unul nu a avut contract cu Ziarul de Mureș. Unul a fost care avea de îndeplinit cu contract existent de 3 ani (Chirteș) și unul a făcut el solicitare în campania electorală. Cu Murgu, Hâncu, Szent-Ivany, Pașcan, Florea, Ganță, nu m-am văzut niciodată sau de 4 ani încoace deloc. Ceilalți au răspuns delațiunii din răzbunare (au fost cercetați de Poliție, Parchet, DNA) și era oportunitatea de a frâu încercării de a îngropa Ziarul de Mureș. În 2 zile toți. Firma care editează Ziarul de Mureș nu are în decembrie 2006 nici o datorie la stat, la tipar. Poate, acum, sunt probleme cu salariile.

Sunt dascăl de istorie. Am avut elevi-30 care au intrat, și datorită dăruirii mele, la facultate. Drept. Istorie. Studii Europene. Științe Politice. Sunt jurnalist de 10 ani și am creat la Târgu Mureș un săptămânal puternic și un cotidian în creștere vizibilă. Nu prezint nici un pericol public devreme ce nu există nici o convorbire telefonică cel puțin acuzatoare și vreme de 2 luni, cât au fost arestați colegii și partenerii mei, nu am prezentat nici un pericol public. Sunt un om liber și cer să fie revocată măsura arestării preventive și judecarea mea în stare de libertate. Sunt nevinovat”.

Aceasta e declarația mea de la Tribunal, 22 ianuarie 2007 Cluj.

“Sfârșitul unei iubiri”, Graham Greene, cred că a fost și ecranizat. O poveste de dragoste și credință, adulter și necredință, ură și iubire, prietenie și amantlâc, dintre romancierul englez Maurice Bendrix și Sarah, soția prietenului său, înalt funcționar la Londra. În vremea celui de-Al Doilea Război Mondial. Nu-s de-al lui Manolescu, Ștefănescu, Eugen Simion, într-ale criticii așa că mă rezum să vă încânt cu câteva pasaje:

“Plecase de vreo două minute când s-a auzit o explozie în stradă… Am coborât scările: erau acoperite de-a valma cu moloz și bucăți din balustradă, iar holul era într-o harababură îngrozitoare. La început nu l-am văzut pe Maurice, apoi i-am văzut brațul ieșind de sub ușă. I-am atins mâna. Aș fi putut să jur că era o mână moartă. Când doi oameni s-au iubit, nu pot ascunde lipsa de tandrețe dintr-un sărut, și n-aș fi recunoscut eu viața dacă ar mai fi existat măcar o scânteie atunci când i-am atins mâna? Știam că dacă i-aș lua mâna și i-aș trage-o spre mine, ea va ieși de sub ușă, dar singură, desprinsă de restul trupului. Acum, bineînțeles, mi-am dat seama că era isterie. M-am înșelat. Nu era mort. Este cineva răspunzător pentru ceea ce promite într-o criză de isterie? Sau dacă nu își ține promisiunile?… Am îngenunchiat pe dușumea. Eram nebună să fac un anume lucru: niciodată, nici măcar în copilărie, n-a trebuit să o fac – părinții mei nu credeau mai mult în rugăciune. Habar nu aveam ce să spun. Maurice era mort. Mort pentru totdeauna. Sufletul nu există. Chiar și jumătatea de fericire pe care i-am dat-o s-a scurs din el ca sângele. El n-o să mai aibă niciodată șansa să fie fericit…

… Am înghenunchiat cu fruntea sprijinită pe pat și mi-am dorit să pot crede. Iubite Doamne, am spus – de ce “iubite”?, de ce “iubite”? – ajută-mă să cred. Ajută-mă! Am spus: sunt o târfă și o prefăcută și mă urăsc. Nu sunt în stare de nimic. Fă-mă să cred. Am închis ochii și mi-am înfipt unghiile în podul palmelor până când n-am mai simțit decât durere și am spus: o să cred. Fă-l să fie viu și o să cred. Dă-i o șansă. Lasă-l să-și aibă fericirea. Fă asta și eu o să cred. Dar asta nu era de ajuns. Nu-i suficient doar să crezi. Așa că am spus: îl iubesc și voi face orice dacă tu îl readuci la viață. Am spus foarte rar: o să renunț la el pentru totdeauna, numai lasă-i șansa să trăiască, și mi-am înfipt unghiile în palmă și mai mult și mai mult până am simțit că-mi străpung pielea și am spus: oamenii pot să se iubească fără să se vadă unul pe altul, nu-i așa, ei te iubesc pe tine toată viața fără să te vadă, și atunci, el a apărut în ușă, și era viu, și mi-am zis în gând că acum începe agonia de a fi fără el și mi-am dorit să fie din nou mort, după ușă.”

…și, dacă tot sunt din ce în ce mai îndrăgostit, numai în armată scriam 7-8 scrisori pe zi, mai aveți răbdare și pentru încă 2 fraze:

“Credința s-a prins de mine ca o boală molipsitoare. Credința s-a abătut asupra mea la fel ca dragostea. N-am iubit niciodată înainte așa cum te iubesc pe tine și niciodată n-am crezut în ceva, așa cum cred acum. Sunt sigură. Înainte n-am fost sigură de nimic niciodată. Atunci când ai intrat pe ușă, cu sânge pe față, am fost sigură. O dată pentru totdeauna. Chiar dacă la acea vreme n-am știut-o. Am luptat împotriva credinței mai mult decât am luptat împotriva iubirii, dar nu mi-a mai rămas nici o luptă de dus…”.

Și toate scrise doar în jurnal. De câte ori în viață nu avem curajul de a vorbi. Și câți din noi știu povesti?! Câți ascultă?! Și cine mai ține azi jurnal?! Dacă am fi avut vreme să fi fost mai buni?!… (ăsta-s eu)

Dincolo de această poveste, “Sfârșitul unei iubiri”, parcă motto-ul din Lean Blog e bun și pentru astfel de povești: “omul are locuri în inimă care încă nu există, și în ele pătrunde suferința spre a le face cu putință să existe”.

Iubiți-vă! Ziua de azi nu se întoarce niciodată… Scrieți-mi adresa din Sibiu. Trimiteți-le copii după scrisori și ziceți-le să-mi scrie! Pot și publica. Sau…

Stau în pat între Rechizitoriu și “Dăruind vei dobândi” a lui Nicu Steinhardt.

Parcă mai bine vă povestesc romanul gazetăresc istoric polițisto-frescă “la patru mâini” a lui Rita Monaldi și Francesca Sorti, “Imprimatur”, despre Roma lui 1683, despre politică, intrigi, curți regale, muzică, eretici, destine între creștinism și islam, cu ai săi iezuiți, janseniști, muzicieni, astrologi, conspiratori, bancheri din preajma papei Beneditto Odescalchi, cunoscut drept Inocențiu al XI -lea, etichetat și “fiara nesătulă”… Dar și mâine e o zi.

Aștept sentința judecătoarei… miercuri, 23 ianuarie 2007.

Să-i ziceți La mulți ani! Lui Ion Ioniță!

Vă mulțumesc pentru tot. Vă țin pumnii. Rezistați. Vă îmbrățișez cu drag!

Al vostru (care-i porecla?), Aurelian.