E mai bine pe banii lor decât pe ai noștri
Dacă cineva va avea vreodată ciudata curiozitate de a parcurge țara în lung și-n lat ca să deseneze harta acelor manifestări populiste numite “zilele orașului”, va avea neplăcuta surpriză să constate că practicile românilor sunt aceleași pretutindeni: mici și bere. Fără pic de imaginație. Tot așa, și tot în demersul de a demonstra că poporul român este total neinspirat în găsirea altor modalități de divertisment decât cele deja încercate, uzate, fumate, perimate, am putea realiza un sondaj. Cu certitudine, rezultatelor vor arăta că singurul mijloc de informare, de divertisment, de educare, de trecere a timpului într-un mod mai mult sau mai puțin agreabil, în cazul a peste 80 la sută dintre români, este uitatul, cu sau fără folos, la televizor.
Tot în categoria de sport național la români putem bifa, fără teama de a greși, rezolvarea de integrame. Nu, nu ați citit bine: integrame, nu integrare! N-aveți decât să vă opriți un minut în fața unui chioșc de ziare și veți constata că jumătate din titlurile expuse sunt integrame, careuri gigant, maxi-integrame și așa mai departe. Desigur, o echipă de sociologi școliți ar avea material de studiu extrem de fertil.
Tot la categoria sport național se înscrie și înaintarea de cereri de finanțare către autoritățile locale, regionale sau naționale. Asta nu fac persoanele particulare, ci fundațiile, asociațiile și organizațiile. Nu este vorba de realizarea de proiecte care să câștige fonduri destinate finanțării unor activități anume. Asta este deja prea complicat. Trebuie românul nostru să-și pună mintiuca la treabă, trebuie să pună osul, să-și stoarcă creierii, să găsească sursa de finanțare, apoi să scrie un proiect viabil, câștigător. Nu, este mult mai simplu să faci o cerere, să o depui la CL sau la CJ sau la mai știu eu care departament din cadrul mai știu eu cărui minister. Și oamenii ăia se uită la cerere, se gândesc o clipită, apoi o aprobă. Că doar nu dau de la dânșii din buzunar! Și, în fond, de ce să-și facă moară-n casă, dacă pot la fel de bine să evite situația neplăcută în care vor fi înfierați și înjurați ca la ușa cortului că nu au aprobat finanțarea. Un lucru aș muri însă de curiozitate să-l aflu. Toate aceste fundații, asociații sau cum și-or mai spune, după ce încasează banii și după ce-i papă, înaintează cumva, vreodată un raport de activitate, prin care să-și justifice sumele solicitate și care să dea seamă de ce s-a întâmplat cu banii respectivi?! Sau spun săru’ mâna, coane, și dispar în ceață?!
De când mă știu, eu n-am auzit de pildă, de vreo intenție a Teatrului Național de a accesa fonduri europene. Numai lamentări penibile, ba că nu le dă ministerul bani, ba că CJ-ul, ba că CL-ul. De altfel, nu am auzit nici de programe de management sau de marketing al programelor artistice sau al vânzărilor. Exemplul l-am dat la întâmplare. Situația este aplicabilă la majoritatea instituțiilor de gen. Oameni buni, bani există. Dar nu aici! Încercați să vă uitați și peste gard. Veți fi uimiți de ce se întâmplă în lumea civilizată.
de Diana SACAREA
