Uncategorized

Echipa de polo de la CS Torpi, lansată la apă

Echipa de polo juniori a clubului târgumureșean CS Torpi este înscrisă deja în campionatul divizionar. Acesta este organizat în colaborare cu antrenorii de la înot selecții, copii interesați fiind îndrumați de la o secție la alta, în funcție de aptitudinile fiecăruia. ”Facem săptămânal deplasări la Cluj pentru pregătiri, chiar dacă la bazinul Mircea Birău ni s-a oferit un culoar. Acolo avem tot sprijinul, bazin cu porți, halate și tot de ce avem nevoie, fără să plătim. Acasă nu putem intra cu mingea în bazin. Toată lumea este interesată de reînființarea echipei de polo din Târgu-Mureș”, a mai adăugat președintele clubului. Clubul se bazează în special pe efortul fondatorilor și se speră ca în vară să poată organiza un turneu de polo în bazinul de la Week-end. Dacă vor fi respectate promisiunile, în curând vor fi mai multe piscine, în care să-și poată desfășura activitatea și în anotimpul rece, fără să apeleze la bunăvoința altora, de pe alte meleaguri. În oraș mai sunt mulți dintre cei care reprezentau cu cinste poloul mureșean, dispuși chiar la 40 de ani să intre în bazin. Promisiuni s-au făcut și în privința acoperirii bazinului de la Ștrandul 1 Mai. La Clubul Sportiv Universitar din Târgu-Mureș, Gagyi Csaba, fost poloist, participant la trei ediții a Campionatelor Mondiale, abia așteaptă și el bazinul din curtea Universității, pentru a-și relua activitatea în această disciplină.

Mihai VEREȘ

Show More

Related Articles

Back to top button
Close