Uncategorized

Va plac Tabu-urile

Coelho este un tip care știe să își vândă cărțile. La fel și Cărtărescu. Cea mai recentă carte a autorului român – “De ce iubim femeile” – a stârnit în destul de mare măsură interesul publicului. Deopotrivă a celui feminin, oarecum flatat atât din punctul de vedere al subiectului abordat, cât și datorită scriiturii, plăcută, pe alocuri (auto)ironică, sinceră, cât și a celui masculin, curios să afle care este marele secret, de ce oare iubesc bărbații femeile. Nu este însă în intenția mea să fac o cronică literară. Ci, mai degrabă, să subliniez că succesul unor autori precum Paulo Coelho sau Mircea Cărtărescu nu se datorează în exclusivitate talentului lor scriitoricesc. Cel puțin în cazul autorului brazilian, după părerea mea, nici nu intră în discuție măiestria artistică. Coelho este, într-adevăr, o expresie vie a unui fenomen al culturii de masă, dar cam atât. Revenind însă, cei doi autori au o calitate comună. Știu să-și facă produsele vandabile. Știu să scrie best-seller-uri, pentru că scriu pentru omul de azi, pentru că au învățat să-i asculte pe cititori și au aflat astfel ce vor ei să citească, ce îi interesează. Au învățat să se adreseze oamenilor de toate felurile, fără a cădea în păcatul de a vinde vise, iluzii și minciuni de doi lei. Au învățat că arma secretă în relația cu publicul este sinceritatea. Cei doi scriitori merită, cu cea mai mare sinceritate o spun, aplauzele noastre. Iar exemplul lor ar trebui urmat de mulți alți creatori de cultură și nu numai.

De aceea, nu mă pot împiedica de fiecare dată când îmi pică în mâini câte una din acele “glossy magazines”, revistele pentru femei, produse care au apărut ca ciupercile după ploaie în ultima vreme pe piața media românească, să nu observ câtă spoială, câtă ipocrizie, minciună și manipulare zace între acele pagini lucioase, concepute și vândute de niște farsori de mare clasă. Rețetele despre cum să obții un job din prima, despre cum să-l cucerești pe el de la prima întâlnire, ce medicamente să iei ca să slăbești 20 de kilograme într-o lună, reclame la creme miraculoase care nu te lasă să mai îmbătrânești și tu puțin, pe ce să dai banii ca să ai un ten perfect, unde să te duci să-ți faci liposucție și să fii mai ceva ca Jane Fonda în vremurile ei de glorie, adică acum vreo 20 de ani, cum să te îmbraci ca să-l faci pe Brad Pitt să fie mort după tine. Toate minciuni, ambalate frumos între coperți lucioase, elegante, impecabil tipărite. Oare chiar cred editorii acestor reviste că femeile au nevoie să li se vândă iluziile astea frumos împachetate? Oare au habar ce ar vrea aceste doamne să citească sau să cumpere? Oare chiar nu-și dau seama că sunt niște impostori și că cititoarele lor ar fi mai încântate dacă ar fi tratate cu considerația și sinceritatea pe care o merită o persoană inteligentă și realistă?!

Diana Sacarea

Show More

Related Articles

Back to top button
Close