Egalitatea ca arma. Printre noi.

Ne tot suparam, aproape de când ne stim si pâna în prezent, adica putin de dupa facerea lumii si pâna azi, deoarece observam zi de zi, mileniu de mileniu cum ca, în pofida buciumatelor ideologii, nu suntem egali. Desigur ca, nefiind loviti de absurditate, nu pretindem a fi egali în toate cele. Nici n-avem cum. Ci numai, de pilda, în trasaturile definitorii ale individului în raport cu autoritatea, deci cam în alea clamate înca de Revolutia franceza si curajos preluate de gânditorii nostri iluminati, din acele vremuri.

În ce priveste supararile noastre cotidiene legate de crasa inegalitate, alcatuirea unei liste poate constitui o mare provocare pentru orice om cu scaun (prezentabil) la cap. Nu numai din cauza stupului de situatii, ci si datorita frecventei si repetabilitatii acestora, fara ca nimeni (nu spunem tine, persoane importante, neicusorule!) sa-si arate muschii (macar) în sensul diminuarii lor.

Din categoria “discriminarilor” traite, iar si iar, în ultimii ani, semnalam una anume. De ce aia? Pai, tocmai din cauza faptului ca a dat Dumnezeu ca la vârful piramidei noastre politice sa se dreaga, pe nepusa masa, o atitudine ciuntita. Cel putin la nivel declarativ. Cel putin pentru moment. Dar, oricum, în mod expres.

Asa fiind, sa spunem lucrurilor pe nume. În discursul rostit saptamâna trecuta, la 9 iulie, la întâlnirea cu judecatorii si procurorii proaspat numiti în functie, presedintele României ne-a aratat un tip de echilibru la care tânjeam de mult, în mod îndreptatit. Nu spun asta pentru a consemna te miri ce linguseli la adresa conducatorului, ci constat, pur si simplu, ca s-a întâmplat o neîntâmplata de prea multa vreme. Surprinzatoare au fost nu criticile aduse la adresa celor ce fac justitia la noi, justificate în parte (chiar daca unii cred ca totu-i roz bonbon în domeniu si se burzuluiesc la orice observatie), ci egalitatea de tratament cu privire la împartirea acestor critici. Pentru prima oara, dupa o considerabila bucata de timp, vedem cum ca mariile lor, procurorii (ierte-ma cei cumsecade fata de lege, caci sunt si de-aia) nu mai sunt imuni la critica. Pâna acum obiceiul marilor discursuri, apartinând vârfurilor politice, era sa ridice piatra împotriva judecatorilor, în timp ce procurorii erau tratati precum copilul minune al natiei. Cu alte cuvinte, ceea ce era necorespunzator, nelegal si blamabil în derularea justitiei se datora, în covârsitoarea majoritate a cazurilor evidentiate, activitatii sau inactivitatii judecatorilor. Atitudine îmbratisata, în mare si vizibila parte, chiar de ministri (ai actualei puteri).

Dar, pasamite, presedintele pune degetul fix pe epicentrul ranii. Domnia sa ne arata în mod expres si bubele procurorilor, de asta data. În mod concret, în discursul sau presedintele a rostit urmatoarele afirmatii cu bataie lunga: “avem prea multe dosare prost facute de procurori”; “ar fi corect ca un procuror sa priveasca foarte atent la respectarea tuturor normelor de procedura înainte sa trimita dosarul catre judecator”; “Sunt procurori care din dorinta de a semana cu James Bond transmit informatii din dosar la presa, oamenii acestia nu au ce cauta în Magistratura. Înca din timpul anchetei transmit lui nea Alecu, lui nea nu stiu care, informatii din dosare. Este nepermis si un astfel de procuror nu are ce cauta în Magistratura, nu face onoare, cinste calitatii de magistrat”; “Avem situatii în care judecatorii au legaturi nepotrivite cu oameni din lumea interlopa; procurorii, politistii au acelasi tip de legaturi”.

Va sa zica, în sfârsit, respectarea legii apare, în mod public si expres, ca fiind nu numai datoria judecatorilor, ci si a procurorilor. Iar probleme exista în ambele categorii, în legatura cu “gestionarea cauzelor”, ca sa utilizez o expresie de ultima ora a CSM. Asa ca acest discurs are meritul de a ne fi precizat clar cum ca nu suntem în prezenta schemei în care “unii e muma”, iar “altii ciuma”. (Desigur, discursul utilizeaza alti termeni.)

Apropo de faza cu nea Alecu, nimic mai adevarat! Nu în ce priveste ipotetica persoana a numitului Alecu (cine-o fi el), ci referitor la tremuratoarea pasiune a procurorilor de a-si netezi calea în ancheta prin linsarea publica si timpurie a împricinatului, chiar înainte de a se fi pus stampila definitorie pe dosar. Nimeni nu zice sa fim tinuti cu sacu’ tras pe cap, iar justitia sa se desfasoare în catacombe nestiute. Dar de aici si pâna la împrastierea în presa a actelor din dosar, chiar înainte de a exista vreo indiciu (ca de proba nici vorba!) care sa le confirme, este o Cale Lactee. si-apoi, bizar e faptul ca din sfânt senin apar în presa tot soiul de acte din dosarele procurorilor, dar atunci când respectivele dosare sunt cerute la studiu de catre împricinat organu’ invoca secretul urmaririi penale. Ha, ha! În fine, referitor la faza corect semnalata de presedinte, amintesc un fapt de manual. Trimisi a constata cine a transmis catre presa (la 10 oct. 2007) informatiile dintr-un anume dosar aflat la debutul anchetei, dupa 6 luni de verificari, inspectorii CSM ne spun ca nu s-a putut stabili persoana vinovata. Paradoxal este faptul ca domniile lor fac parte din sectia de procurori a Consiliului fiind, deci, procurori, si, cu toate acestea, n-au reusit sa gaseasca vinovatul. Asa ca DNA s-a ales cu un avertisment public din partea CSM, organ care a punctat, astfel, ca deficiente serioase exista.

În loc de concluzie, prefer o fraza a presedintelui din acelasi discurs, pentru ca poarta, în sine, una din marile belele ale sistemului: “Sunteti o putere care poate da echilibru societatii românesti, daca acesta îi va fi obiectivul”. Iar acel “daca” ne arata ca de la mâna pân’ la gura este cale, nene, nu gluma!

Andreea CIUCA