Carte despre viata doctorului Eugen Nicoara

Ilie Frandes Simion s-a nascut la 27 februarie 1952 în Glajarie, a facut scoala generala în satul natal, liceul la Târgu-Mures si facultatea la Universitatea “Babes Bolyai” din Cluj-Napoca, fiind licentiat în Drept si Masterant al Universitatii din Sibiu la “Centrul Regional de Formare continua pentru Administratie locala”. Este casatorit din anul 1977 cu creatoarea populara Valerica Frandes, cu care are doi baieti (unul de 24 de ani si unul de 18). Ilie Frandes a participat cu lucrari la ultimele congrese de Dacologie de la Bucuresti, la congresele Astrei si la mai multe editii a “Zilelor Miron Cristea” de la Toplita. A scris doua carti, lucreaza la a treia, urmând sa fie inclus în noul volum editat de Biblioteca Municipala “Petru Maior”, intitulata “Profiluri Reghinene”, care va vedea lumina tiparului în viitorul apropiat.

Reporter: Care sunt cele mai mari pasiuni ale dumneavoastra?

Ilie Frandes: Cea mai mare pasiune a mea e scrisul, am peste 200 de articole aparute în mai multe publicatii cu caracter socio-istoric, am scris si doua carti “Lunca Bradului – Repere în timp” si “Valea Gurghiului – Istorie si spiritualitate”, am câteva studii publicate în “Reghinul Cultural”, volumele sapte si opt. O alta pasiune de-a mea sunt cartile vechi, având câteva zeci de volume la care tin foarte mult.

Reporter: Cât de vechi sunt aceste carti si cam la ce valoare ar putea fi estimate de un specialist?

Ilie Frandes: De exemplu, am un “Margaritar” tiparit la Bucuresti în 1745, un “Minologhion” aparut la Blaj în 1779 cu o însemare de la manastirea Hodacului din 13 aprilie 1784, o Evanghelie tiparita la Blaj în 1817 si o Psaltire aparuta la Sibiu în 1837 cu însemnari de la 1848. E foarte greu sa spun cât valoreaza aceste carti, pentru ca sunt din ani diferiti si tiparite la tipografii diferite sau cu editie academica retiparita.

Clasificarea e foarte grea si pentru un specialist în “Muzeologie, conservarea si restaurarea patrimoniului”, deoarece nu exista în acest domeniu cataloage cu preturi adaptate la zilele noastre. De asemenea, detin trei exemplare din “Amicul Poporului” tiparite la Sibiu în 1874, 1896 si 1909, carti la care a lucrat si Petra Nicolae Petrescu din Ibanesti, care în acea perioada locuia la Blaj. Poetul nostru nepereche Mihai Eminescu l-a cunoscut pe Nicolae, ajungând sa împrumute carti de la acesta.

Reporter: Câte limbi vorbiti?

Ilie Frandes: Româna, maghiara, rusa si slavona, pe care am învatat-o de la un batrân din Glajarie, Vasile Lucaciu, care în 1914 a facut parte din Regimentul de Garda de la Sarajevo când a fost atentatul în care a fost asasinat Franz Ferdinand, care în 1894 a publicat lucrarea “Statele Unite ale Austriei Marii” la Leipzig, în care se promoveaza ideea unitatii Europene de azi.

Reporter: La ce lucrati în prezent?

Ilie Frandes: Momentan lucrez la o noua carte despre viata doctorului Eugen Nicoara, pentru ca dupa ultimele studii pe arbolele meu genealogic am descoperit ca strabunica mea a fost sora cu bunicul lui Ioan Petra (Bahota) ceea ce înseamna ca sunt un fel de nepot mai îndepartat de-al lui. În aceasta carte, la care ma documentez de foarte mult timp, va aparea si necrologul pe care Eugen Nicoara l-a scris la 82 de ani, în care specifica modul în care sa fie înmormântat, dar si multe alte lucruri pe care reghinenii nu le cunosc. În demersul meu ma documentez din peste 100 de caiete si din ce mi-a povestit mama, care l-a cunoscut personal. Ca sa va dezvalui un secret, Eugen Nicoara a devenit doctor din cauza ca tatal sau era grav bolnav, meritele pe care i le datoreaza Reghinul acestui om, care a salvat atâtea vieti, nu ar trebui uitate.

Reporter: Care este cel mai mare regret din activitatea dumneavoastra?

Ilie Frandes: Sunt mai multe dar cu siguranta unul dintre ele este legat de faptul ca nu am putut studia toate documentele istorice privind istoria Gurghiului pentru ca nu stapânesc în întregime limba maghiara.

Reporter: Care sunt cele mai mari satisfactii profesionale? Dar personale?

Ilie Frandes: Nu as putea vorbi despre o “mare satisfactie” profesionala, dar pot spune ca sunt multumit de ceea ce fac. Cu mici exceptii, masurile pe care le iau în cadrul compartimentului în care lucrez nu sunt contestate, fapt ce confirma ca ceea ce fac este util. Urmez principiul conform caruia administratia publica trebuie sa fie în slujba cetateanului si atunci când constat ca acesta este protejat si multumit, am o mare satisfactie pe plan profesional. Pe plan personal sunt satisfacut ca am o familie frumoasa si un grup de prieteni minunati cu înclinatii spre cultura.

A consemnat Robert MATEI