Uncategorized

Epidemia din Tadjikistan ataca grevistii lui Traian

O stire tulburatoare, de ultima ora, baga spaima în Ministerul Sanatatii. Sistemul national de supraveghere pentru boli transmisibile al Ministerului este în alerta dupa informarea Organizatiei Mondilae a Sanatatii privind o epidemie de poliomielita care se îndreapta amenintator spre noi, cu plecare din Tadjikistan. Unde ma? În Tadjikistan? Da noi ce treaba avem de trebuie sa ne alarmam în halul asta? Pai la noi a fost eradicata aceasta boala în anul 2002. Aaa, nu mai sunt vaccinuri împotriva acestei bli!? Pai înseamna ca am ajuns ca Tadjikistanul si da, trebuie sa ne îngrijoram! Sau iar sa suspectam ca ar fi vorba de niste achizitionari de vaccinuri? Dar eu m-am saturat sa tot suspectez, pâna la urma vom fi considerati niste oameni care tot timpul au impresia ca â€acolo este ceva putredâ€. Har domnului, pâna acum nu a fost raportata vreo îmbolnavire în România. “În România nu a fost înregistrat niciun caz de poliomielita, aceasta boala fiind eradicata la nivel national din 2002. Totusi, sistemul de supraveghere a bolilor transmisibile este în altera dupa informarea OMS privind epidemia din Tadjikistan. În acest sens, medicii de familie au obligatia sa raporteze orice posibil caz de poliomielita înregistrat la copii cu vârste cuprinse între zero si 15 ani sau la orice persoana de orice vârsta, daca se suspecteaza poliomielita”, a spus Amalia Canton, angajat al Ministerului Sanatatii.
     
Doza care face poza
Ministerul Sanatatii va primi, saptamâna viitoare, prin sistemul de achizitie rapida, 6.000 de doze de vaccin antipolio. De asemenea, Ministerul Sanatatii are în derulare o alta licitatie pentru achizitia a înca 675.000 de doze. “Probabil la sfârsitul lunii iunie vor ajunge în tara si celelalte doze de vaccin, astfel încât sa putem continua imunizarea. Sunt câtiva copii care nu au fost vaccinati, dar întrucât în România nu exista aceasta boala, nu exista un risc imediat. De saptamâna viitoare, când vor veni primele 6.000 de doze, vom vaccina copiii care nu au fost imunizati”, a explicat Amalia Canton.
Eu nu mai înteleg nimic, exista sau nu un risc?
Organizatia Mondiala a Sanatatii a informat în 12 mai autoritatile române ca la Laboratorul Regional de Referinta pentru Polio de la Moscova a fost izolat virusul polio salbatic de tip 1 în materiile fecale provenite de la un copil care prezenta paralizie acuta flasca, ce sosit recent în Angarask din Tadjikistan.
Din ianuarie si pâna în prezent, în Tadjikistan a evoluat o epidemie de poliomielita, fiind înregistrate 293 de cazuri de paralizie acuta flasca, din care 83 confirmate cu virus polio salbatic tip 1.

Alerta lui Cseke
Din nou autoritatile ne lasa cu buza umflata. Cât costa dozele de vaccin? De unde vor fi ele achizitionate? De ce exista copii care nu au fost vaccinati împotriva acestei boli? De ce trebuie sa ne panicam noi la orice epidemie care apare pe acest glob pamântesc? Oare sunt chiar asa de grijulii reprezentantii Ministerului Sanatatii sau nu mai stiu cum sa-si justifice â€activitateaâ€? si o ultima întrebare, Institutul Cantacuzino de ce este îngropat? De ce nu este sprijinit sa creeze vaccinurile care într-adevar sunt necesare pentru cei mici, cum ar fi vaccinul BCG, împotriva tuberculozei, o alta boala care trebuia demult eradicata, dar din cauza saraciei românilor, aceasta boala înca mai face victime?
P.S. De fapt eu nu mai astept niciun raspuns, pentru mine totul este limpede: ALERTaaaa!!!!

Show More

Related Articles

Back to top button
Close