Europa, tot mai puternică

Uniunea Europeana a devenit mai

slaba sau mai puternica dupa criza irakiana? Aceasta este intrebarea pe care

si-o pun expertii si analistii politici din intreaga lume. Pentru multi,

raspunsul la aceasta intrebare pare evident: Europa a iesit slabita din aceasta

criza. Pe de o parte, fortele americane au invins usor armata lui Saddam

Hussein, dovedind inca o data in plus suprematia militara, economica si politica

a Americii; pe de alta parte, tarile europene s-au dovedit complet divizate pe

marginea chestiunii irakiene. La o privire mai atenta, lucrurile stau

altfel.
In realitate, singura diviziune manifestata la nivel european a fost

si ramane cea dintre unii lideri si cetatenii lor.
In Marea Britanie, Spania

si Italia, tari care au sustinut oficial pozitia americana, procentul

locuitorilor care s-au opus razboiului din Irak a oscilat intre 70 si 80 la

suta, o rata similara celei inregistrate in Franta, Germania sau Belgia, state

care s-au impotrivit cu inversunare politicii americane. Aceasta unitate de

opinii fara precedent, la nivelul cetatenilor Europei, nu a trecut neobservata

in marile cancelarii occidentale. Sefii de stat si de guvern au inceput sa

realizeze ca opinia publica asteapta ca liderii politici sa inteleaga ca a sosit

vremea exprimarii unei voci comune, pe scena internationala, pe baza catorva

directii clare: afirmarea rolului esential al legilor si organizatiilor

internationale, refuzul oricarui gen de unilateralism, opozitia fata de

conceptul razboiului preventiv, utilizarea eficienta a fortei militare si

capacitatii diplomatice a Europei.

Europa pacifistă

Exista multe

voci care sustin ca Europa nu a reusit sa-si impuna punctul de vedere in criza

irakiana, pentru ca nu dispune de o forta militara semnificativa. Aceste voci

uita ca Europa nu se afla intr-o competitie militara cu Statele Unite.

Intr-adevar, fara o interventie americana in Irak, Saddam ar fi fost si astazi

la putere.
Daca, insa, Europa nu s-ar fi manifestat ca o forta diplomatica

capabila sa tempereze avantul razboinic al Statelor Unite, pretul succesului

american ar fi fost mult prea mare. Afirmand primatul dreptului international si

refuzand transformarea ONU intr-o unealta a “uliilor” de la Washington, Europa a

evitat o ciocnire a civilizatiilor si a  religiilor. Ca urmare, prestigiul

batranului continent a crescut exponential. In multe zone ale lumii,

exista  o dorinta sincera de a vedea o implicare mai intensa a Europei in

crize si dezbateri globale viitoare.
In acelasi timp, criza irakiana a

demonstrat ca Statele Unite nu au nici un aliat militar semnificativ in Europa,

in afara Marii Britanii.
Cele doua mari puteri continentale, Franta si

Germania au reusit sa demonstreze ca pot impiedica orice mare putere sa

intimideze Organizatia Natiunilor Unite.

Pe cont propriu

In plus,

pentru prima data din 1945, Europa a actionat pe cont propriu, devenind un actor

vizibil pe scena politica mondiala.
Este demn de remarcat faptul ca, doar cu

15 ani in urma, europenii nu ar fi fost capabili sa spuna nici macar un cuvant

intr-o criza de amploarea celei irakiene. Intr-o situatie similara, la vremea

respectiva, est-europenii ar fi fost obligati sa urmeze pozitia Moscovei, iar

vest-europenii pe cea a Washington-ului. De data acesta, nu numai ca europenii

s-au exprimat intr-un mod independent, dar insasi atitudinea lor, dezacordul

fata de politica Statelor Unite, au fost la originea celei mai grave crize

politice internationale din ultimul deceniu.
Analistii politici sunt convinsi

ca daca europenii ar fi avut o pozitie comuna cu cea a Statelor Unite, nici

Rusia, nici China n-ar fi indraznit sa se opuna Americii. Din acest motiv,

Europa a jucat un rol cheie intr-o criza internationala majora, chiar daca

intr-un mod negativ, deoarece n-a fost in stare sa sustina o alternativa

credibila pentru rezolvarea problemei irakiene.

Vocea

poporului

Convergenta surprinzator de puternica a opiniei publice din

tarile europene a avut un efect esential asupra dezbaterii privind viitorul

Europei. Acesta a devenit, in sfarsit, realitate.
Pana la criza irakiana,

dezbaterile au fost in marea lor majoritate discutii purtate de birocrati si

experti in spatele usilor inchise de la Bruxelles. Datorita socului produs de

criza irakiana, opinia publica si politicienii au reusit sa preia controlul

asupra acestor discutii. Situatia internationala a actionat ca un catalizator,

reamintindu-le europenilor ca politica este, inainte de toate, arta gestionarii

cu eficienta a crizelor.
In acest moment, exista un larg consens asupra

faptului ca nu mai exista timp de pierdut pe drumul constructiei europene.

Aceasta trebuie realizata de oameni vizionari, cu o larga deschidere, dar, in

acelasi timp, capabili sa evite compromisurile de natura sa paralizeze procesul

de edificare a unitatii politice, economice si sociale a Europei.
Pentru

prima data in istorie, interesele oamenilor politici europeni corespund cu cele

ale cetatenilor continentului.
Acest fapt a fost evidentiat de rezultatele

unui sondaj de opinie realizat in statele europene, in aprilie 2003, la apogeul

crizei irakiene, cand comunitatea internationala si in special Uniunea Europeana

s-au regasit mai dezbinate ca oricand, in privinta atitudinii fata de Saddam

Hussein. Din cei 16.300 de subiecti intervievati, 72 la suta s-au pronuntat in

favoarea stabilirii unei Politici Europene Comune, in timp ce 71 la suta au

declarat ca doresc o politica de aparare comuna.
In timp ce tari neutre ca

Irlanda, Suedia, Finlanda si Austria au avut un numar mai redus de opinii in

favoarea unei politici comune de aparare, Grecia, Italia si Luxembrug au fost

cele mai entuziaste, cu procentaje situate intre 70 si 80 la suta.
O pozitie

singulara a avut Marea Britanie. Numai 34 la suta dintre cetatenii acestei tari

pledeaza pentru  o politica externa unica, in timp ce 52 la suta sunt in

favoarea unei politici comune de aparare.
Sondajul de opinie a fost comandat

de Valéry Giscard d’Estaing, presedintele Comitetului care elaboreaza

Constitutia Europei. El a cerut efectuarea sondajului, pentru a dovedi ca exista

un larg sprijin popular, pentru a introduce aceste articole ambitioase in

viitoarea constitutie europeana.
In fine, un ultim argument care demonstreaza

ca Europa a iesit din criza irakiana mai puternica decat inainte este cel

economic. Contrar asteptarilor, moneda euro este in ascensiune, iar oamenii de

afaceri isi retrag banii investiti in Statele Unite si ii plaseaza pe pietele

europene.
Analistii politici estimeaza ca, daca procesul de integrare

politica, economica si sociala isi va mentine ritmul din ultimele doua luni,

Uniunea Europeana va deveni un partener egal cu Statele Unite, pana la sfarsitul

anului 2010.