Eve și Adami în oglindă
La mulți ani, domnilor, în luna convențională a femeilor! Cu empatia-mi feminină, mai că-mi imaginez câte frisoane vă dă perioada aceasta, câte bătăi de cap cu mărțișoare, flori, cadouri, cu încercări (uneori înduioșător-ridicole) de a vă purta drăguț… N-aș vrea să fiu în papucii dumneavoastră. Aș vrea, în schimb, să vă ofer, la rându-mi, un dar. După cum știm, lumea se împarte în femei și bărbați. Dar… Nu toate persoanele de sex masculin sunt și Bărbați, după cum, simetric, nu toate persoanele de sex feminin sunt și Femei.
Dacă e să fim realiști, fiecare avem câte ceva din ambele genuri, însă în proporții și doze imposibil de cuantificat, ceea ce, de altfel, dă farmec și mister condiției noastre. Se zice că ne dăm seama cu adevărat dacă o persoană este femeie sau bărbat, nu la prima vedere, cum am crede, ci de abia după ce stăm de vorbă și vedem cum gândește.
Or fi fost Adam și Eva esențe pure masculine și feminine, dar de atunci… istoria umanității a lăsat straturi succesive de urme adânci, inclusiv în identitatea noastră sexuală. Pentru că, dincolo de biologie, diferențele de gen sunt modelate cultural, social și politic. Să ne gândim doar la nesfârșitele dispute recente despre egalitatea șanselor, dreptul la diferență, discriminări pozitive și negative între bărbați și femei. De la strigătul originar de bucurie al celui dintâi om biblic în fața soaței sale paradisiace – “Iată, în sfârșit, aceea care este os din oasele mele și carne din carnea mea!”- au trecut peste noi valuri de idealisme și cinisme, dezvrăjiri și dezordini amoroase de tot felul, misoginisme cronice și feminisme acute, până la ideologia corectitudinii politice de azi, cu care ne alfabetizăm și care aseptizează relațiile dintre oameni în general, întreținând crizele feminității și ale masculinității, deopotrivă. Să fim sinceri, rolurile de gen pe care societatea actuală ni le prescrie ne lasă un gust amar, de confuzie și frustrare. Sub masca unor oportunități sociale seducătoare, suntem în fapt constrânși să fim în același timp și potent-masculini, și ațâțător-feminini. Ceea ce este cel puțin epuizant, dacă nu de-a dreptul schizoid. Se așteaptă de la noi ceva de genul să și pilotăm avioane, să și alăptăm, să zicem, și dacă se poate simultan și indiferent dacă în buletin apărem drept femei ori bărbați. Deși continuăm să ne îmbătăm cu povești de succes, eșuăm inevitabil în simulacru și-n tristețe.
Îmi place să cred că știu să recunosc un bărbat adevărat: după tenacitatea cu care construiește, ca și după înverșunarea cu care se joacă, după altitudinea și consecvența principiilor în funcție de care trăiește, ca și după locul unde își ridică o casă, pe stâncă, nu pe nisipuri mișcătoare. Recunosc o femeie adevărată: după puterea de a fi luminoasă și de a înfrumuseța locurile și oamenii pe care îi întâlnește, după grija cu care transformă o casă în Acasă, după răbdare, empatie și un soi de înțelepciune. După cum, recunosc o persoană autentică, fie femeie, fie bărbat, după raționalitatea pe care și-o folosește ca monedă de schimb în lume, pentru a înțelege și a se face înțeleasă, ca și după universul simbolic pe care îl locuiește. Ne recunoaștem unii în alții, oglindindu-ne. Ne lăsăm modelați, ca o ceară caldă, de bărbații și femeile din viața noastră, de rudenii de sânge, și mai cu seamă spirituale, de figuri ale autorității. (Autoritate, nu tiranie. Cei pentru care suntem însuflețiți de admirație și bucuria de a-i fi întâlnit și de a fi împreună, iar nu copleșiți de dependență și de frica de a-i pierde). Purtăm cu noi pecetea întâlnirilor cu cei de care ne pasă, lăsând, la rându-ne, semne ale trecerii noastre prin viața lor. “Chipul celuilalt – spunea Levinas, filosof al alterității- mă face responsabil pentru el”. La urma urmei, de la Adam și Eva încoace, femei și bărbați suntem Christic reabilitați, ca Persoane. și poate că în fața Lui avem cu toții suflete feminine, iubitor-așteptătoare. Așa că, la mulți ani, doamnelor și domnilor, și-o primăvară înnoitoare!
Sid NEDEEA
