Faliboga, cazul care a dat frisoane comuniștilor

Începută în noiembrie 1956 și terminată șapte luni mai târziu, ancheta desfășurată de Procuratura Militară din Târgu Mureș, în cazul Faliboga, s-a soldat cu 70 de arestări. Un caz de care era preocupat chiar și Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, care l-a trimis la Târgu Mureș pe generalul maior Nicolae Ceaușescu, șeful Direcției Politice Superioare a Armatei. La aproape cincizeci de ani știm numele celor care au încercat să se opună regimului comunist, dar și numele grupului de anchetă constituit atunci. Astăzi nu mai înseamnă mare lucru. Cei mai mulți dintre anchetatori – la fel ca și cei condamnați – au plecat la cele veșnice, găsind probabil dincolo, o împăcare imposibilă în această lume.

În cadrul procesului care s-a desfășurat la Sibiu, Ion Faliboga, Gheorghe Maier și Ioachim Vlad, considerați conducătorii grupului, au fost condamnați la moarte. Pedepsele pronunțate în cazul celorlalți 67 de inculpați au însumat peste două sute de ani de condamnare, dar la fel ca și în cazul celor trei condamnați la moarte, ale căror pedepse au fost comutate ulterior în închisoare pe viață, au beneficiat cu toții de amnistia acordată de Dej în 1964. Mulți dintre ei n-au mai apucat amnistia, dar cei care au avut șansa să se întoarcă din pușcării s-au simțit marginalizați într-o societate care, volens-nolens, acceptase compromisul cu comunismul. Șase procurori militari de la Procuratura Militară din Târgu Mureș și doisprezece anchetatori penali de securitate, de la UM 0421, din Târgu Mureș, s-au ocupat de instrumentarea acestui caz cu ramificații în foarte multe localități din țară, dar în mod deosebit în Transilvania.

Comitetul Național de Eliberare cu sediul la Târgu Mureș

Cadre didactice, funcționari, foști militari, foști magistrați, personal CFR, medici, chiar și agricultori, au fost atrași în cadrul acestei mișcări conduse de Ioan Faliboga, avându-i drept adjuncți pe Gheorghe Maier și Ioachim Mocanu. Mișcarea, al cărei embrion se formase încă din 1954, își propusese la început rezolvarea unor revendicări salariale, pentru domeniile pe care membrii ei, prin profesiile lor, le reprezentau. În timp, însă, aceasta se radicalizase, mergând chiar până la a concepe un plan de răsturnare a regimului. Radicalizarea programului și a planului conceput de membrii mișcării avusese loc sub influența evenimentelor ce se aflau în plină desfășurare în Ungaria, în octombrie 1956. Mișcarea de rezistență anticomunistă condusă de Ioan Faliboga, pe care Securitatea a denumit-o poate puțin cam pretențios Comitetul Național de Eliberare, era însă în atenția organelor de represiune încă de la înființare, ele ajungând în 1956 să fie la curent cu toate hotărârile care se luau, cu ultimele recrutări care se făceau și cu sarcinile pe care le avea fiecare membru. Mai mult chiar, de la sfârșitul anului 1955, Securitatea controla această mișcare printr-unul dintre membrii ei influenți, Gheorghe Popa, foarte mulți ani șef de gară la Târgu Mureș. Problema pe care și-au pus-o cei ce au supraviețuit închisorilor, este aceea dacă Gheorghe Popa a fost informator sau cadru acoperit al Securității? Cel mai bine însă, ar putea să răspundă Popa, azi om în etate care trăiește în Târgu Mureș, dar într-un anonimat deplin. El nu a fost arestat. Mai mult chiar, celor care au încercat să-l menționeze în declarațiile lor date în timpul anchetei din 1956 sau 1957, li s-a cerut de către Securitate să omită acest “mic” amănunt.

Acuzații deosebit de grave

“Rezultă probe suficiente că Faliboga Ioan, scria în referatul său lt.maj. de securitate, anchetator penal Mircea Onea, a organizat în Târgu Mureș o organizație contrarevoluționară, cu ramificații într-o serie de localități ale Regiunii Autonome Maghiare, orașul Stalin (Brașov, n.r.), Timișoara, București, etc., unde a recrutat elemente și în care scop a ținut la domiciliul său, începând din 1955, o serie de întruniri clandestine cu elemente din conducerea acesteia…”. În același raport, Onea mai scria: “…în ultimul timp, datorită evenimentelor internaționale (probabil cele din Ungaria, n.r.), Faliboga a luat măsuri pentru formarea unor așa-zise “comitete”, între care a și format un “Comitet Militar”, în a cărui componență au intrat o serie de foști ofițeri, membri ai organizației contrarevoluționare, în scopul ca la momentul oportun să treacă la atacarea depozitelor de muniții pentru înarmarea organizației și astfel să acționeze în vederea schimbării formei de guvernământ în R.P.R.” În cuprinsul referatului său, lt.maj. Onea făcea referiri exprese și la acuzatul Maier Gheorghe: “Faliboga și Maier au completat manifestul contrarevoluționar pe care, după multiplicare, proiectau să-l difuzeze în rândul populației, odată cu declanșarea acțiunii…Maier Gheorghe și fiul său Alexandru și-au asumat obligația de a-l multiplica și a-l traduce și în limba maghiară și de a lua legătura cu elemente reacționare din rândul populației maghiare pentru a le atrage de partea lor. Maier Gheorghe mai trebuia să prezinte și o informare asupra stării de spirit a armatei precum și a atitudinii lor față de evenimentele din Ungaria, urmărindu-se în acest scop atragerea în mișcare a unor ofițeri activi. În acest scop, Maier i-a indicat lui Faliboga să ia legătura cu soția unui ofițer activ din garnizoana Târgu Mureș”. Pe actele de acuzare care li s-au adus la cunoștință, aflate la Direcția Județeană Mureș a Arhivelor Naționale, am văzut semnăturile lui Faliboga, Maier, Vlad și multe altele. Semnături clare, citețe, deloc tremurate, poate chiar puțin studiate. Cea a lui Faliboga este ușor înflorată, cea a lui Gheorghe Maier sigură, apăsată. Nimic nu trădează starea sufletească prin care treceau acuzații și nici metodele de anchetă.

Pârlea cel neglijent sau suferința unui securist

Timp de aproape șapte luni, un numeros colectiv de anchetă format din ofițeri de justiție și de securitate au lucrat la instrumentarea acestui caz. Au fost audiate aproape 800 de persoane, din care au fost reținute, acuzate și ulterior condamnate, 70. Anchete deosebit de dure, din care

n-au lipsit violențele verbale, dar mai ales cele fizice. Uzura morală și fizică la care erau supuși cei acuzați și deținuți în fostul celular al Securității din Târgu Mureș, de pe strada Bradului, era accentuată de starea de nesomn la care erau supuși, ei fiind anchetați atât noaptea, cât și ziua, de anchetatori care se schimbau, pentru că și anchetatorii oboseau, nu-i așa? Trebuie menționat faptul că anchetatorii de securitate, împreună cu ofițerii de justiție de la Procuratura din Târgu Mureș, erau preocupați de respectarea – cel puțin scriptic – a formalităților legate de instrumentarea acestui caz. Se întâmplau însă și “defecțiuni”, dar consecvenți principiului latin “Periat mundi, vivat justiția”(“Poate să piară lumea, dar să triumfe justiția”), cei puși să vegheze la respecterea legalității comuniste îi sancționau aspru pe cei aflați în defect. Spre exemplu, în cazul învinuiților David Ciubara și Alexandru Minculescu, lt.maj. de securitate Emil Pârlea depășise termenul de aducere la cunoștință a învinuirilor. Superiorul său direct, lt. col. Mihai Kovacs, șeful Direcției Regionale a Securității, menționa într-o adresă trimisă la data de 16 ianuarie 1957 Procuraturii Militare din Târgu Mureș: “…lt.maj Pârlea a depășit termenul de punere în vedere a învinuirii prevăzut de procedura penală cu 12 zile, atât la învinuitul Ciubara, cât și la Minculescu. Față de acest anchetator penal de securitate s-au luat măsuri disciplinare pe linie de comandă”.

Între atribuțiile Procuraturii Militare din Târgu Mureș, figura și verificarea condițiilor de reținere și deținere din aresturile de unitate și de garnizoană ale Ministerului Forțelor Armate, dar și din penitenciarele Ministerului de Interne și locurile de anchetă ale Securității. În aprilie 1957, într-o notă raport întocmită de cpt. de justiție Gheorghe Mellau, și el membru în colectivul de anchetă în cazul Faliboga, se menționa: “…condițiile din acest arest (al Securității din Târgu Mureș – n.r.) sunt foarte bune. Arestații sunt foarte bine tratați și așteaptă cu nerăbdare să fie judecați, condamnați și depuși în penitenciare”. Umor (tragic) involuntar sau cinism brutal?

Mărturii peste timp

Doctorul Alexandru Maier, din Târgu Mureș, era în 1957 student în anul IV la Institutul Medico Farmaceutic. A fost arestat la 18 ianuarie 1957, după ce pe data de 14 noiembrie 1956 fusese arestat tatăl său, Gheorghe Maier, considerat unul dintre lideri în cazul Faliboga. Cel care l-a arestat pe Alexandru Maier a fost unul dintre foștii colegi de liceu, lt. de securitate Bățagă, devenit ulterior comandant al Securității mureșene. Spune că nu a fost bătut de cei ce l-au anchetat, ofițerii Bihari Emeric și Bartoș Carol. “Cu mine s-au purtat normal, n-am primit decât câteva palme de la Bartoș, dar mult mai târziu. Pe tata însă l-au bătut crunt. Din bătaie, anchetatorul Onea i-a rupt sternul. În mai 1957, a avut loc procesul lotului Faliboga, la Sibiu. Eu, Miholcea și Frunda Carol (tatăl senatorului UDMR Gyorgy Frunda) am fost condamnați la 12 ani de închisoare, dar am făcut doar șapte ani, pentru că Dej a dat o amnistie în 1964. Cei mai mulți ani de penitenciar, la fel ca mulți din lotul nostru, i-am făcut la Gherla. Condiții grele, umilințe fără seamăn…o experiență nefericită, ce să vă povestesc? Aceste experiențe, ca și multe aspecte care țin de cazul Faliboga, am ținut să le relatez în cartea mea “Am fost medic la Gherla”, carte pe care am publicat-o în 1998″. Calvarul doctorului

Alexandru Maier a continuat și după ieșirea din penitenciar. A rămas în atenția Securității și în 1977 a fost arestat și condamnat din nou. “Aceasta este însă o altă poveste…, legată într-un anume fel de cazul Faliboga”, a spus doctorul Maier.

Nicolae BALINT