Femei celebre din istoria Mureșului

De 8 Martie, Ziarul de Mureș a realizat, cu ajutorul istoricului Cornel Sigmirean, cancelarul Universității „Petru Maior”, un Top 3 al femeilor celebre cu care Mureșul s-ar putea mândri. De ce nu o face? Răspunsul stă în altă parte…

Aca de Barbu, soprana adulată la Viena

Aca (Aurora) de Barbu s-a născut la 31 iulie 1893, la Sighișoara, în casa bunicilor dinspre mamă (Moldovan), fiind cea mai mare dintre cei opt copii ai familiei, stabilite la Reghin. Tatăl, Sever de Barbu, funcționar la banca „Mureșana”, era descendent direct al memorandistului P. Barbu, iar mama, Eugenia, era nepoata unui preot și profesor, scriitorul Zaharia Boiu. Împotriva dorinței părinților, a renunțat la studiile de la Sibiu, trecând la Conservatorul din Târgu Mureș, care avea profesori mai buni. Este admisă direct în anul II la Academia de Muzică din Viena (1910/1911). După doi ani, aflată în impas financiar, renunță la școală, fiind pregătită în particular de Filip Forsten. Fiind auzită de cel mai mare impresar al timpului, semnează, înainte de terminarea studiilor, un contract cu Opera din Hamburg (1914). A urcat apoi pe diferite scene (Karlstheater, Baden bei Wien, Teplitz-Schonau, Grunn) și a încheiat un contract cu Volksoper din Viena. În 1922, vine în țară să-și vadă familia și se oprește după-amiaza la Cluj; dorind să obțină un bilet la spectacolul Operei trimite o carte de vizită directorului Constantin Pavel. Cum întâmplarea a făcut ca interpreta Santuzzei din „Cavalleria rusticana” să refuze să urce pe scenă, C.Pavel a rugat-o insistent să interpreteze rolul din acea seară. Pentru că nu jucase acel rol niciodată, acceptă cu greu. În spectacol îi produce o mare surpriză partenerului din rolul Turiddu (lugojeanul Traian Grosăvescu) care nu fusese anunțat de schimbare. A fost un succes răsunător și la rugămințile directorului și ale lui Grosăvescu renunță la Volksoper și vine la Cluj, unde va rămâne până în 1933. În 27 septembrie 1923, s-a căsătorit în secret cu magistratul Nicolae Bireescu, originar din Lugoj, unul dintre apropiații lui Grosăvescu și va avea doi copii: Radu (născut 1925) și Floria (1927). Niciuna dintre familii nu era de acord cu mariajul – Sever de Barbu ar fi dorit un membru al unei familii de marcă din Ardeal, iar cei de la Lugoj nu doreau înrudirea cu o cântăreață. (Nicolae Bireescu a fost vreme îndelungată prim-procuror la Tribunalul Cluj, iar după refugiul din 1940 a trecut la Curtea de Apel București. În septembrie 1928 dă probe la Scala din Milano și cere permisiunea Operei din Cluj să-și prelungească șederea. Cum aceasta nu aprobă, ca un soldat credincios se întoarce acasă, ratând o posibilă carieră la Milano. În urma unui proces cu conducerea operei ardelene, legat de respectarea unui contract deja încheiat, se mută la București. Aici va cânta până în 1945; în august este anunțată că va fi pensionată cu 1 septembrie, cu aprobarea ministrului Mihai Ralea, deși mai putea cânta legal încă 7 ani, iar pensia nu-i permitea creșterea copiilor. Răspunsul la memoriul adresat va veni în 13 februarie 1946, fiind angajată la Opera din Timișoara (pe atunci doar un proiect). A urmat perioada directoratului de la Timișoara (1946-1954); ulterior a fost cadru didactic la Conservatorul din București, a montat opere la Iași și Constanța. A decedat în 21 martie 1958, în urma unei afecțiuni a rinichilor, fiind înmormântată la București, în apropierea capelei cimitirului Sf. Vineri.

Claudine, înaintașa reginei Marii Britanii

La începutul secolului 19, Sângeorgiu de Pădure și întreg ținutul din jurul său a intrat în posesia conților Rhédey care, încă din 1647 au pus mâna pe castelul din centrul satului, cea mai frumoasă și renumită clădire din zonă. Strămoșii lor erau înrudiți cu mai toate marile familii încoronate ale Europei.

Castelul nobililor a fost construit în secolul 18 și a fost renovat în 1759 și 1809, când a căpătat actuala înfățișare neobarocă.

János Rhédey și-a schimbat avuțiile din Ungaria cu fratele său István și s-a stabilit în Sângorgiu de Pădure. În 1812, la 1 septembrie, în castelul înconjurat de grădini și păduri se năștea Claudine Rhédey, fiica unui urmaș de-a lui János, Lászlo Rhédey și a baronesei Ãgnes Inczedi. De mică, fetița a primit o educație aleasă, fiind înconjurată de guvernante și fel de fel de profesori de limbi străine și muzică. După ce a împlinit 15 ani, grațioasa adolescentă a început să frecventeze Curtea Imperială a Vienei, unde participa la frenetica viață mondenă a capitalei austriece. Cronicile vremii o descriu drept o frumusețe răpitoare, așa că prezența ei nu a rămas neobservată de prinții și conții nelipsiți de la curtea regală.

La un bal, Claudine l-a cunoscut pe ducele Alexander de Wurttemberg, care i-a furat inima definitiv. Cei doi s-au îndrăgostit la prima vedere și s-au hotărât să se căsătorească. Bătrânul grof Ferenc Rhédey s-a opus cu încăpățânare, datorită diferenței de rang nobiliar care exista între cei doi. Abia în 1935, după moartea grofului, Alexander și Claudine au ajuns în fața altarului. Căsnicia lor a fost împlinită și binecuvântată prin nașterea celor trei copii: Claudia, Ferenc și Amalia.

În 1841, contesa care locuia acum în Austria pe domeniul soțului ei, era însărcinată pentru a patra oară. Deși încă tânără și plină de viață, Claudine s-a stins înainte să apuce să-i dăruiască soțului ei cel de-al patrulea moștenitor.

Trupul neînsuflețit al contesei Claudine se odihnește acum într-un sicriu de plumb, în cripta aflată sub Biserica Reformată din Sângeorgiu de Pădure.

Unicul fiu al cuplului, Ferenc Wurttemberg-Rhédey a întâlnit-o la un bal pe prințesa Mary Adelaide. O nouă poveste de dragoste și o nuntă ca-n povești marcau începutul ascensiunii spre tronul Regatului Unit. Fiica lor, Mary Prinzessin von Teck, s-a căsătorit cu George, nepotul reginei Victoria a Marii Britanii și bunicul Elisabetei a II-a. Fiul lor, George al VI-lea s-a căsătorit cu o prințesă grecoaică, Marina (Lady Elizabeth Angela Marguerite Bowes-Lyon), cu care avut o fiică, Elisabeta a II-a, actuala regină a Angliei.

Anna de Bornemisza – principesa Transilvaniei

Numele de Bornemisza a fost purtat de câteva dintre cele mai vechi și nobile familii din Transilvania. Descendentă a unei astfel de familii, Anna, născută în 1626, în Sighișoara de astăzi, după ultimele descoperiri ale istoricilor, a avut atâtea calități încât ar fi imposibil ca viața ei să nu trezească interesul cititorului. E adevărat că nu s-a implicat niciodată în politică, nici nu și-a însoțit soțul pe câmpul de luptă. Și-a petrecut însă viața sfătuindu-l pe acesta (viitorul principe al Transilvaniei) și jucând perfect rolul de mamă pentru cei doi copii ai săi.

De foarte tânără, Anna s-a căsătorit cu contele Mihaly Apaffy, care s-a îndrăgostit nebunește ea. Despre acesta se spune că era un tip foarte erudit, dar din păcate ușor influențabil de către cei din jur. Astfel, când principele Rakoczy II, al Transilvaniei, a încheiat o alianță cu Charles Gustavus, regele Suediei, pentru a ocupa și împărți Polonia, întreaga nobilime maghiară transilvană i-a sărit în ajutor. La începutul lui 1657, maghiarii au invadat Polonia și au făcut joncțiunea cu armata regelui Suediei la Cracovia. Regele Danemarcei, pe atunci în război cu Suedia, l-a somat pe Charles Gustavus să se întoarcă în țara lui. Rakoczy a fost nevoit să se retragă și el, dar, după o rezistență disperată, o mare parte a forțelor sale armate au fost capturate. Printre prizonieri, Mihaly Apaffy. Inima Annei a fost frântă. Cu eforturi uriașe, după un timp îndelungat, a reușit însă să răscumpere libertatea soțului ei și să-l aducă acasă.

Noul principe al Transilvaniei, Kemeny, a fost înfrânt în luptă de către turci și sultanul vroia un alt conducător pentru această zonă. La refuzul locuitorilor de a-și desemna singuri un principe, Sultanul l-a numit în această poziție pe Apaffy, deși acesta s-a împotrivit din răsputeri. Abia în momentul în care Anna a devenit principesă, s-a văzut foarte clar influența pe care o avea asupra soțului ei, prin sfaturile înțelepte pe care i le dădea. În vremea când Apaffy a fost numit principe, turcii și austriecii ocupaseră cea mai mare parte a Transilvaniei, dar, urmând sfaturile înțelepte ale soției sale, a reușit, în cele din urmă, să mențină independența principatului. Anna i-a înlăturat pe oamenii răuvoitori din jurul soțului ei și a pus în funcții oameni de seamă, cum ar fi Mihaly Teleki.

Principesa avea o pasiune pentru artă, în special muzică, și ținea mult la educația copiilor ei. A avut o bibliotecă particulară, păstrată la castelul familiei din Iernut. Cu ocazia a trei predări – preluări succesive, între 7 ianuarie 1671 – aprilie 1676, sunt amintite, în documente, cele 104 titluri aflate în grija majordomilor. Aflăm astfel că deținea cărți de rugăciune, biblii, predici, fabulele lui Esop în limba maghiară, tipărite de Heltai la Cluj, colecții de legi, o carte de bucate, de grădinărit. Documentele respective oferă de asemenea informații despre achiziția, donarea, recondiționarea sau împrumutarea unor exemplare. Fiul ei, Mihaly Apaffy II, a ajuns conducător al Transilvaniei în timpul vieții Annei, dar a murit la scurt timp după mama sa. A fost ultimul Apaffy.

Alin BOLBOS

Allain CUCU