Femeile secolului trecut sau Pesmetul liric a lui Mircea Dinescu

L-am văzut pentru prima dată, în urmă cu aproape 21 de ani, apărând pe micul ecran, înconjurat de  purtători de banderole tricolore la braț, strigând cu vocea tremurată „Fraților, am învins!†Așa l-au cunoscut majoritatea românilor pe poetul Mircea Dinescu, care ulterior s-a teleportat  pe scena post-decembristă, crescând copii, mai mult sau mai puțini cuminți și ascultători, precum Academia Cațavencu, Plai cu boi sau Aspirina săracului.

S-a impus de-a lungul timpurilor trecute,  cu poezia sa, pe care însă nu a folosit-o ca armă și scut pentru a accede în lumea minunată și plină de farmec a politicului, stând pe margine și comentând de fiecare dată, “realizările†politicienilor români. Totul a început în 1971 cu o „Invocațieâ€, continuată doi ani mai târziu, cu „Elegii din tinerețeâ€. A devenit „Proprietar de poduriâ€, a stat mai apoi „La dispoziția dumneavoastrăâ€, ne-a explicat liric „Democrația naturiiâ€, cu un mic popas într-un Exil pe o boabă de piper. În 1985, nu și-a uitat semenii poeți printre care „Rimbaud negustorulâ€, care a prefațat perioada de convulsii interne, când Moartea, nu și-a găsit altă preocupare decât să citească ziarul. Îndrăgostit de licoarea magică a lui Bachus, căruia îi aduce  și astăzi un binemeritat omagiu, chiar pe etichetele sticlelor de vin din producția proprie, nu uită să ne reamintească de alte beții, a puterii, a grandomaniei, dar mai ales cea cu Marx, avută loc în 1996. Apoi tăcere, doar pamflete peste pamflete oferite cu generozitate actorilor vieții politice românești. Trezit parcă din somnul zgomotos al prezentului, Mircea Dinescu, se reîntoarce la dragostea dintâi, la poezie, și iese la rampă cu ceva nou, dar vechi totodată, și anume volumul de versui „Femeile din secolul trecutâ€. Și dacă tot și-a reîntors fața către poezie, săptămâna trecută Dinescu și-a reîntors fața și către Târgu Mureș, unde , și-a adus cu el, doamnele secolului trecut, recitate și cântate pe scena Teatrului Studio. Așa mai merge domnule Dinescu! Ultima dată când ați fost la Târgu Mureș, ați avut o companie care nu prea aducea a lirism, la ce “poezii†a scos Mircea Geoană în cadrul cenaclului politic românesc. Și așa, Mircea Dinescu, s-a urcat pe scenă și a început să ne prezinte femeile din secolul trecut, multe din ele, aflate în strânsă legătură cu fetișcanele  timpurilor noastre, toate formând o mare Doamnă, cu 20 de milioane de soți, amanți și copii, pe care poetul nu s-a putut răbda să nu-i aducă un gând sincer. Cum  cititorul este este cel mai inteligent dintre noi, vă las pe dumneavoastră să descoperiți personajele, strecurate mai mult sau mai puțin subtil de Mircea Dinescu în versurile sale:

“O , curviștină dulce de bizanț,
În descompus amor c-un princip neamț
Care ți-a fost în tinerețe rigă,
Iar ai ratat un puci de mămăligă
Fugind în bigudiuri și-n capot
La oteve c-un chipeș matelot
Ce te-a sedus  proptindu-te pieziș
În gangul școlii de la Păltiniș
De mă apucă boala lui Râmaru
La coadă, la Matache Măcelarul,
Să caut printre șunci și antricoate
Coapsele tale mult prea frământate
Și printre fleicile de chihlimbar
Farmecul tău de care n-ai habarâ€

La așa femei, așa prestanță, și nu trebuie să ne mire faptul  că a prins așa de tare îndemnul „Fă-te că lucreziâ€, care a prevestit victoria întruchipată anunțată de Dinescu în studiourile Televiziunii Române. Ne întrebam atunci, dar mai ales acum, cine a învins ? Noi, sau cei care în continuare se fac că lucrează și care conduc România.

„Mircea, ne facem că scriem”