Religie Cultura

Festival-concurs de muzică populară, în premieră la Târgu-Mureș

2-festivalAsociația Culturală „Mureșul Superior” din Târgu-Mureș și Fundația Culturală „Șopterean”, în parteneriat cu Consiliul Județean Mureș, Primăria municipiului Târgu-Mureș, Primăria comunei Sîntana de Mureș și Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș, organizează, în perioada 19 – 20 noiembrie, prima ediție a festivalului-concurs de interpretare a cântecului popular „Petre Săbădeanu”.

 

Petre Săbădeanu a fost un îndrăgit interpret de muzică populară. Originar din comuna Sîntana de Mureș, Petre Săbădeanu a slujit de peste 50 de ani cântecul de pe Valea Mureșului. La evenimentul care va avea loc la Palatul Culturii din Târgu-Mureș sunt invitați să participe tineri soliști din toate zonele țării.

Potrivit organizatorilor, concursul are o dimensiune instructiv-educativă prin care propune însușirea pragmatică a unor deprinderi artistice adecvate, de la fragedă vârstă, la adolescență. Pe de altă parte, susțin organizatorii, dimensiunea recreativ-distractivă este necesară unei dezvoltări armonioase a tinerilor. În cadrul festivalului se urmărește cultivarea în rândul tinerilor a dragostei pentru folclor prin conservarea și promovarea tradițiilor și a obiceiurilor din zona de proveniență.

La festivalul-concurs, sunt invitați să înscrie soliștii vocali din țară, cu vârste cuprinse între 16 și 30 de ani. Fiecare concurent va interpreta o doină sau o baladă fără acompaniament și un cântec ritmat cu acompaniament orchestral din zona pe care o reprezintă. Înscrierea concurenților se face până la data de 10 noiembrie, la adresa de e-mail: festivalpetresabadeanu@yahoo.com.

Gala laureaților și festivitatea de premiere va avea loc în data de 20 noiembrie, la ora 18.00, la Palatul Culturii.

 

Teodora MÎNDRU

 

 

 

 

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close