Din jurnalul barmaniței
„Uluitor câte poți afla dacă îți deschizi urechile și te uiți un pic prin jurul tău!â€, mi- a zis ieri o colegă. „Mie-mi spui?!â€, am întrebat-o, crezând că mai multe decât aud și văd eu la bar, nu prea are cum să afle o ospătăriță dintr-un resturant care se respectă! Apoi i-am dat dreptate. De pildă faza cu țigănușii. Eu nu aș fi crezut în veci așa ceva, dar uite că se poate. Doi copii, cu vârsta indecisă, 10-14 ani zic ei că ar avea, dar nu-mi dau seama, își duc traiul la intarea într-un magazin de cartier. Așezați pe jos, cu un câine alb cu pete negre în brațe, profită de prostia celor care vor să se pună bine cu „Âl de Susâ€, acum în prag de sărbători. Și sunt mulți păcătoși, iar ăștia au buzunarele pline de bani și bonuri de masă! Îmi plac câinii, îmi place să fac poze, așa că în pauza de masă, trecând pe lângă ei, am vrut să le fac o poză! Nu voi mai încerca așa ceva, asta e cert! Unul a sărit să mă ia la bătaie, celălalt a scos un briceag că mă taie dacă fac poze! Am încercat să stau de vorbă cu ei, trebuia să-i calmez că de fapt pozam afișele de pe stâlp. M-au crezut. Cel mic mi-a explicat că el „trăiește†cu colegul, că sunt concubini și văzându-mă șocată, se pregătea să dea detalii ce înseamnă asta, când cineva le-a aruncat doi bănuți. Concubini sau nu, amândoi s-au năpăstuit asupra lor, iar eu, folosindu-mă de agitație, m-am retars englezește! Și nici nu ar de nerăbdare să-i mai revăd!
