Dante Ban
Suntem siguri că mai vreți să aflați noutăți despre Dan Teban, cel care a ajuns mare și tare la București. Bravo lui că a ajuns să se împrietenească cu toți mahării, indiferent de culoarea politică. Și că a avansat de la a aduna șpaga pentru fostul ministru Mureșan la a juca tenis cu Geoană. Gurile rele vorbesc însă că Dănuț nu este deloc străin de niscai afaceri cu mașini ajunse din UE pe căi nu tocmai ortodoxe, afacere de care se ocupă Marceluș. Pentru a nu intra în bucluc, toată afacerea este supervizată de un procuror. Cel care l-a scos pe Dănuț basma curată și când a vrut să intre cu mașina în catedrală prin spate, retezând doi copaci ce-i stăteau în cale. Problema era cu alcoolemia, dar s-a sculat Lazăr și a făcut minuni.
Să vedem ce minuni se mai întâmplă pe la București și cum se repliază Dănuț pe dreptate și adevăr.



