Distrigaz, negociator pentru GAZPROM?
Distrigaz Nord SA a negociat prin WIEE cu GAZPROM prețurile abracadabrante la gaze naturale – 275 de euro / 1.000 mc s-a angajat consumatorul român să decarteze! A făcut Distrigaz Nord, prin E.ON Ruhrgas, jocul rușilor, fiind parteneri atât în GAZPROM, cât și în proiectul de construcție a conductelor de transport ruso-germane prin Marea Baltică?
În toamna anului trecut, era evidentă deja criza pe care o va traversa România din cauza impotenței Guvernului de la București de a negocia cu GAZPROM, mai ales după revenirea în vară a colosului energetic rusesc în mâinile președintelui Putin.
Imediat, după eșecul negocierilor directe, eșecuri cauzate și de proasta gestionare a politicii externe, în viziunea reprezentanților din Opoziție, Guvernul a ieșit la rampă, prin intermediul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, prezidate de către Ștefan Cosmeanu, cu o declarație care a surprins jucătorii de pe piața gazelor, în special consumatorii eligibili. Liberalizarea și mai accentuată a pieței gazelor, căci despre această intenție era vorba, ascundea, de fapt, neputința statului de a asigura din import necesarul de gaze, deoarece cele interne nu puteau fi canalizate decât către consumatorii captivi, respectiv către unitățile energofage, rămase de stat.
Liberalizarea, care ar trebui încheiată doar în 2007, îi scutea pe reprezentanții Guvernului de a negocia fie cu GAZPROM, rămas principalul furnizor al României de gaze din import, sau cu o firmă intermediară, agreată de ruși, aruncându-i pe consumatorii eligibili pe piața concurențială, liberi să-și negocieze contractele, prețurile și alte clauze.
Teoretic, acest lucru ar fi trebuit să se întâmple. Când nu ne-am dezmeticit bine încă în 2006, aflăm însă că rezervele României de gaz mai ajung o lună, cu toate că, nu-i așa, ROMGAZ și PETROM extrag 12 miliarde de metri cubi de gaz din câmpurile gazeifere autohtone. E adevărat că nu avem decât capacități limitate de înmagazinare, nici jumătate din cât exploatăm și producem. Și mai aflăm cu stupoare de la imberbul ministru al Economiei și Comerțului că România a parafat cu succes, prin intermediari, contractul cu GAZPROM, unul dintre cele mai înrobitoare pe care l-a semnat oricare dintre țările europene. După ce a arătat, în primă fază, că Guvernul a încheiat un contract excelent, năucit de măciucile mass-media, Șereș s-a trezit și și-a amintit că, de fapt, contractul nu a fost semnat de către Ministerul Economiei și Comerțului, ci de compania intermediară, WIEE, creație Wintershall (firmă localizată în Elveția, cu puternice rădăcini ruso-germane, care este deținută de concernul BASF) și GAZPROM.
Ce se ascunde în spatele acestor bâlbâieli au speculat deja suficient ziarele centrale. Șpagă sau incompetență este deja o problemă a organelor de anchetă și a Guvernului.
Noi vrem să ridicăm alte semne de întrebare. Cine plătește gazul importat în România? Noi nu am semnat contractul, dar cine garantează pentru importuri? WIEE? Sau Guvernul? Cine mai aduce gaz în România în afară de WIEE? Acea firmă din Cipru, ai cărei acționari s-ar putea să fie autohtoni de-ai noștri, obișnuiți ai economiei cu comisioane grase și ai pieței de gaze…
Distrigaz, în schema 275?
Iar în acest punct ajungem la o problemă care privește atât Mureșul, cât și Sibiul, și anume de unde își asigură necesarul de gaz privatizata companie E.ON Ruhrgas, întâmplător parteneră și a BASF, în construcția conductei ruso-germane prin Marea Baltică, dar și acționară, prin Ruhrgas în GAZPROM. Producătorii români, în primă fază.
Dar, dacă ar fi să urmăm firul declarațiilor contradictorii ale ministrului, Distrigaz NORD SA (dar și SUD) a negociat cu WIEE pentru importul de gaze marca GAZPROM la prețurile care îi vor jecmăni pe români. Nu putem să nu ne întrebăm dacă prin această negociere, E.ON Ruhrgas – Distrigaz Nord nu vrea, de fapt, să răzbune meciul pierdut pentru introducerea abonamentelor, înțelegându-se cu WIEE și, indirect, cu GAZPROM, unde sunt, vă reamintim, acționari, deși minoritari.
Oricare ar fi fost intenția, impactul pentru populație va fi cel mai nimicitor, ținând cont că Distrigaz ne livrează gaz în case. Acum la un preț special, 275 euro/1.000 mc. Și în condițiile în care nici o instituție din România nu va putea mișca un deget, respectându-se, nu-i așa, regulile pieței concurențiale.
ROMGAZ, favorit la investiții
În acest context dificil, în care suntem la mâna rușilor, avem și câștigători. ROMGAZ a pompat mai mult și va factura mai mult.
De asemenea, Guvernul, prin Ministerul Economiei și Comerțului, a anunțat că va aloca 28 de milioane de euro pentru dublarea capacităților de înmagazinare ale ROMGAZ.
Precizăm că cei doi producători interni, care asigură 65 la sută din necesarul României, dispun de capacități de înmagazinare de puțin peste trei miliarde de metri cubi.
Consiliul Concurenței nu intervine
“În condițiile în care există piețe care nu sunt deschise concurenței în totalitate, pentru reglementarea acestora au fost create autorități de reglementare sectoriale (ANRE, ANRGN, ANRC). Acestea sunt singurele instituții care, prin legislația specifică, se pot pronunța în legătură cu aceste prețuri. Pe aceste piețe, Consiliul Concurenței nu poate interveni și nu poate verifica oportunitatea modificării prețurilor și tarifelor, deoarece nu are competențe paralele cu cele ale autorităților de reglementare în diferite sectoare”
Purtător de cuvânt al Consiliului Concurenței, Simona Barbu.
Edy MÄ‚RCUȘ



