Râvnita cetate regală din munţii Gurghiu

Sute de ani de istorie, de intrigi, de iubiri secrete se adăpostesc nu doar în romane sau în poeme, ci şi în zidurile cetăţilor ale căror ruine stau mărturie peste veacuri, povestind despre vremuri tumultoase, romantice şi fascinante pentru noi, cei de azi. Ridicată pe coasta unui mic deal din zona superioară a Mureşului, numit Dealul Cetăţii, Cetatea Gurghiu pare să supravegheze, prin poziţia pe care o are, valea străbătută de apele râului Gurghiu.

Construită ca orice altă cetate pe coasta unui deal, pentru a domina zona şi pentru a o supraveghea, Cetatea Gurghiu se pare că datează din perioada feudală, când ungurii au pătruns în Transilvania. Dar, la fel ca celebra cetate sighişoareană, conform unor izvoare literare, şi aceasta a fost ridicată pe ruinele unui fost castru roman. Unele surse susţin faptul că fortăreaţa romană, numită “Capora”, ar fi făcut parte din lanţul de castre romane din regiunea munţilor Căliman şi Gurghiu şi aveau rolul de a apăra Dacia răsăriteană. După retragerea romanilor din Dacia, atât edificiul de pe valea Gurghiului, cât şi cele de la Brâncoveneşti şi Călugăreni, ar fi devenit nişte ruine. O serie de cercetări arheologice amănunţite în zonă ar putea astfel scoate la iveală urme ale civilizaţiei romane, înlăturând supoziţiile existente în ziua de azi. O dată cu pătrunderea maghiarilor în Transilvania şi cu extinderea stăpânirii feudale din secolul al XVII-lea, cetatea de pe dealul “gurguiat”, înalt de aproximativ 70 de metri, apare în documentele vremii sub denumirea de “Castrum regalis”, adică Cetatea regală. După cucerirea văilor râurilor Mureş, Someş, Târnave, nobilii unguri au început procesul de organizare şi administrare a teritoriilor cucerite. Şi era mult mai simplu să facă lucrul acesta folosind o serie de centre strategice mai vechi, astfel că pe ruinele vechiului castru de la Gurghiu s-a ridicat Cetatea Gurghiului, iar în jurul său a fost creat Domeniul feudal şi Cetatea regală Gurghiu. Izvoarele istorice, deşi puţine la număr, care pomenesc despre Cetatea Gurghiu ne ajută totuşi să ne facem o imagine despre modul în care arăta fortificaţia. Aceasta a avut formă dreptunghiulară neregulată, colţurile rotunjite ale zidurilor fiind prevăzute cu turnuri. În interior se aflau clădirile destinate apărării gospodăriilor, interiorul cetăţii find împărţit în trei zone, în funcţie de interesele domestice ale locuitorilor, dar şi de cele de apărare, strategice. Edificiul era apărat şi de zidurile duble, construite din piatră de râu, de la poalele dealului, şi de şanţul inundabil, săpat între cele două rânduri de ziduri.
În secolele XVI – XVII , în perioada în care secuii au fost aduşi în Transilvania, Cetatea Gurghiului se pare că a devenit sediul comitelui secuilor. Acestora li s-au alăturat mai târziu saşii, care s-au stabilit pe valea Mureşului şi în special în zona Gurghiului.  Organizându-se în scaune, model preluat de la vechile populaţii băştinaşe, secuii şi saşii îşi aleg de multe ori Cetatea Gurghiu drept reşedinţă. În cadrul statului feudal maghiar, cât şi în cadrul principatului transilvănean, comitele secuilor era o funcţie de mare importanţă. Ca atare pentru aceasta se luptau cele mai mari şi influente familii din Ungaria şi Transilvania. Domeniul Gurghiului, fiindcă era o zonă bogată şi aducea multe venituri, era extrem de râvnit, devenind în timp cel mai semnificativ domeniu regal din partea de răsărit a Transilvaniei. Centrul acestuia era, în mod evident, Cetatea Gurghiu care, îndeplinea aşadar şi funcţii militare şi administrative. Primul document care atestă starea materială a cetăţii datează din 1557, iar acesta arată că cetăţii şi domeniului îi aparţineau 27 de sate, printre care Gurghiu, Caşva, Hodac, Ibăneşti, Urisiu, Chiheru, Şerbeni, Habic. Inventarul averilor cetăţii întocmit în 1668 arată şi alte bunuri din patrimoniul acesteia: casa principelui Gabriel Bethlen, casele ajutoarelor principelui, o oţelărie, grajduri pentru animale, hambare pentru cereale, o vie, precum şi 28 de munţi cu păduri seculare şi păşuni bogate. Nu s-a neglijat în acele vremuri nici aspectul dotărilor militare, cetatea dispunând de numeroare tunuri, mii de puşti, maşini pentru fabricarea muniţiei, torţe, pucioasă. După răscoala condusă de Francisc Rakoczy al
II-lea, după trecerea Transilvaniei sub stăpânire austriacă, cetatea a fost în cea mai mare parte dărâmată, la 1708. Ceea ce se mai vede astăzi sunt doar urme ale bogatei cetăţi de odinioară. Singurul edificiu care se păstrează în stare bună fiind biserica din vârful dealului, către care duce un drum şerpuind prin pădurea plantată după anul 1708, căci după cum arată singura stampă ce s-a păstrat, Dealul Cetăţii era pleşuv. Capela a fost construită în jurul anului 1860, din rămăşiţele cetăţii, de către Kovacsoczy în amintirea unui înaintaş al său, ucis de principele Cristofor Bathori. Pe peretele interior al capelei se păstează o imagine a vechii fortificaţii, precum şi portretul lui Rakoczy al II-lea. Legenda spune că nu se mai oficiază serviciu religios în capelă pentru că ultimul preot slujitor al lăcaşului de cult s-ar fi spânzurat, iar locul ar fi blestemat. Sigur că aceste poveşti nu fac decât să aducă un plus de savoare unei vizite în zonă, neputând fi verificate. Cert este că Cetatea Gurghiu se înscrie între cele mai importante cetăţi transilvănene, jucând un rol de seamă în viaţa economică, politică şi socială a regiunii.