Uncategorized

Mureșul nu a străpuns Cetatea

Reprezentantele echipei de handbal feminin, Mureșul TCM au fost înfrânte de formația Cetate Deva, cu scorul de 23 la 27. Meciul disputat joi seara a scos în evidență lipsa de experiență a jucătoarelor mureșence. Din etapă în etapă, calitatea jocului este în scădere, fapt demonstrat prin micșorarea numărului de spectatori, odată cu trecerea fiecărui meci.

De la debutul primei reprize, echipa din Deva a reușit să înscrie primele 5 goluri, având astfel pe lângă experiența de joc și un avantaj psihologic. Teama inspirată de la începutul jocului le-a făcut pe mureșence să nu reușească să preia deloc conducerea pe tabela de marcaj pe tot parcursul jocului. “Am ratat din situații de unu la unu, iar în situațiile limită, fetele noastre parcă erau transparente. Așa e în sport, cine greșește mai puțin, câștigă”, a mai menționat Teodor Rad.

Multe pase greșite, dificultăți în marcarea golurilor de la șapte metri și necoordonarea acțiunilor, de asta au avut parte susținătorii echipei Mureșul TCM. Singura jucătoare mureșeancă, care și-a făcut simțită prezenta a fost Alexandra Roua, cu numărul 17 și care a reușit să înscrie 7 goluri în poarta adversarelor. La scorul de 11 la 10 se credea într-o revenire spectaculoasă dar momentul nu a fost fructificat de mureșence.

“Azi am avut un arbitraj care ne-a defavorizat, din moment ce deciziile au fost numai de partea echipei oaspete. Suntem o echipă nou promovată, o echipă tânără, în formare, am jucat cu trei jucătoare accidentate, care nu au putut juca la capacitate de sută la sută. Nu dau toată vina pe arbitraj, dar dacă ar fi fost corect, altcumva era scorul la final”, a mai declarat antrenorul Rad.

“Îmi pare rău pentru fanii din Târgu-Mureș, dar va mai lua ceva timp până când jucătoarele vor dobândi experiența necesară să realizeze un joc de o calitate superioară”,

a declarat antrenorul echipei de Mureșul TCM, Teodor Rad.

Doru MARE

Show More

Related Articles

Back to top button
Close