Foamete la spitalul Reghin
Bolnavii internați la Spitalul Municipal Reghin se plâng de foame și lipsa materialelor sanitare. “Infirmierele ne aduc o felie de pâine cu margarină și un ou și ne spun să mâncăm pâinea dimineața, iar oul să-l lăsăm pentru masa de seară, că altceva nu primim”, au povestit bolnavii internați aici. Mulți dintre cei care au nevoie de tifon sau vată trebuie să le cumpere sau să le aducă de acasă. Conducerea spitalului afirmă că aceste lipsuri au ca substrat epuizarea fondurilor.
Bugetul de 57 miliarde de lei alocat Spitalului Municipal Reghin s-a epuizat. Salariile personalului medical sunt acopertite doar până în luna octombrie. Cel puțin așa afirmă conducerea spitalului. Situația critică apare, însă la capitolul alte cheltuieli materiale (materiale sanitare, reactivi, alimente, oxigen etc.) unde au fost alocate doar 6,5 miliarde de lei, o sumă ce nu acoperă decât necesarul pe o jumătate de an. Practic, pentru achiziționarea de materiale sanitare, alimente și reactivi nu mai sunt fonduri din luna iunie. Bolnavii, tot mai nemulțumiți de aceste lipsuri, afirmă că internarea lor este inutilă, având în vedere faptul că medicamentele și materialele sanitare se dau cu țârâita și că, nu o dată, s-a întâmplat să aducă de acasă tifoane, vată, perfuzii și seringi.
Înghesuială și nepăsare
Reporterii ZIARULUI au făcut o vizită pe holurile spitalului, iar nemulțumirile bolnavilor au vizat nu numai lipsa de materiale ci și nepăsarea cadrelor medicale, în special a asistentelor, preocupate mai mult de bârfă, la o cafea, decât de acordarea de asistență bolnavilor. Așa spun cei internați în spital.
La secția interne, bolnavii se plâng de faptul că în unele saloane sunt puse câte 14 paturi, mult peste ceea ce ar permite spațiul. Și aici, cea mai mare nemulțumire a bolnavilor este legată de lipsa materialelor sanitare. “Azi am dat 200 de mii de lei ca să-mi cumpăr vitamine, seringi și perfuzie, că la spital nu este. Asistentele nu-ți zic clar că nu sunt seringi și perfuzii, doar îți sugerează. Dacă ceri medicamente nu îți aduc, așa că mai bine îmi cumpăr. Oricum nu te prea supraveghează. Îmi curgea perfuzia, dar nici o asistentă nu a venit să vadă ce se întâmplă”, a spus o bolnavă internată la secția interne. “Fașă, tifon sau vată aducem noi de acasă, nu știu de ce ne mai internează. Nu ne ajută cu nimic. O bolnavă de la mine din salon a stat două săptămâni la spital și a ieșit într-o stare mai proastă decât era și a preferat să meargă la Târgu Mureș că aici condițiile sunt insuportabile”, a povestit un alt bolnav.
Rația de (ne)mâncare
O altă nemulțumire a bolnavilor este legată de mâncarea care li se dă. Mai bine spus, care nu li se dă. Aceștia afirmă că în afară de supele ce nu au nici un gust, în general mai văd doar cartofi sau orez. “Carne ne dau câte un pic, fructe și legume deloc. În zilele de sâmbătă și duminică dimineața și seara nu ni se aduce mâncare. Nu prea schimbă meniul, iar mâncarea e atât de proastă că mulți bolnavi nici nu se ating de farfurii. Infirmiera găsește mâncarea tot pe tavă.”
Cei internați la secția de ginecologie au un motiv în plus de nemulțumire: pereți plini de igrasie și mizerie în grupurile sanitare. “Tocmai aici, unde ar trebui să fie o curățenie și o igienă mai mare, este mizerie. În grupurile sanitare se face curățenie de mai multe ori pe zi, nu știu ce se întâmplă. Medicamente ne dau, dar sunt cazuri când trebuie să le cumpărăm. Depinde de medicament. La noi mai e problemă și cu saloanele, se vede că nu au fost zugrăvite de mult, e igrasie pe pereți”, a spus o bolnavă de la secția ginecologie.
Conducerea spitalului afirmă că o bună parte din aceste nemulțumiri vor fi rezolvate în curând. “Din suma de 1,5 miliarde de lei alocată de primărie, vom începe unele lucrări de reparație la centrala termică, la pediatrie, laborator și secția ORL. Ginecologia va intra în reparații la toamnă, prin programul național de reabilitare a acestor secții. În ultima perioadă, într-adevăr am avut probleme cu furnizarea de materiale sanitare. Pansiprod, firma care ne livra seringi nu ne-a onorat ultima comandă, așa că am întrerupt colaborarea cu aceasta. Nu se poate spune că suntem în criză, mai avem stocuri, dar dacă nu vom primi rectificare bugetară vor fi probleme”, a declarat Iuliu Moldovan, directorul Spitalui Reghin.
Dacă acum lucrurile stau prost, și nu este criză, după cum spune directorul Moldovan, ne întrebăm cum va arăta Spitalul Municipal din Reghin, atunci când se va afla în criza de care se teme șeful acestei unități sanitare.
Cristina CORNEA



