Sindicatul Solidaritatea
Cu organul solidarității atrofiat de anii comunismului, românii nu se pot mândri cu gesturi de solidaritate răsunătoare în viața publică sau în cotidian.
De vreo trei săptămâni, doi interlopi purtând numele de Becali îl amenință voluptuos pe antrenorul Mircea Lucescu.
După spectacolul burlesc de la Putna, Înalt Prea Sfinția Sa Pimen al Sucevei și Rădăuților a transmis autorităților nemulțumirea mulțimii așa cum o face de atâția ani. Pentru că a fost făcut urmaș al comuniștilor, Ion Iliescu a pretins înaltei fețe bisericești ceea ce el n-a oferit niciodată: scuze. Un simbriaș de-al președintelui, ministrul Culturii Răzvan Teodorescu, a arătat că este și el un fel de Becali cu tichie de mărgăritar. Mujic și graseiat, kojakul de la Cultură a vorbit despre naivitatea și vârsta înaintată a lui Pimen.
Nici Înalt Prea Sfinția-Sa Pimen și nici Lucescu nu au avut parte de gesturi de solidaritate așa cum se cuvenea. Primii care ar trebui să-i țină partea antrenorului, ar trebui să fie oamenii de fotbal. Ar trebui, pentru că ei nu par înzestrați cu greutățile necesare pentru a lua atitudine. Lucrul este valabil și pentru Ovidiu Ioanițoaia și Florin Călinescu, un obosit și un gargaragiu, orientați de relațiile personale și nu de principii. Și să nu uităm că în campania electorală de la Primăria capitalei, Lucescu l-a susținut pe Mircea Geoană. Acum însă nu am auzit vreo declarație publică de sprijin din partea limfaticului ministru de externe. La rândul lui, Pimen a fost sprijinit destul de anemic de conducerea Bisericii Ortodoxe și mult mai hotărât de mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu.
Este clar că cei doi nu au avut bafta de a fi pesedist. Ar fi cunoscut din plin ce înseamnă solidaritatea de partid. Joi, primul-ministru era relaxat, după fenta făcută Cotroceniului. Aflat printre ai săi, l-am auzit spunând: “Am stabilit o echipă la partid pentru a vedea care sunt situațiile delicate ale colegilor noștri care nu mai au loc de muncă. Vrem să vedem, pentru fiecare în parte, dacă putem să-i ajutăm.” Te tulburi când vezi cum i se descarcă solidaritatea prin sinapse. Să luăm, spre pildă, o situație care ne vine cel mai ușor: Dumitru Sechelariu. Ce patron de service auto să-l mai angajeze? Noroc că-i are pe fratele, pe soție și pe mama Agripina bine chivernisiți. Și câți nu sunt ca el.
Dar gestul premierului nu e o premieră. Să ne amintim cum l-a însoțit la Parchet, în 1997, pe infractorul Gabriel Bivolaru, actualmente întemnițat bine-mersi. Cu doi ani în urmă, Năstase și-a mutat băiatul cel mare de la Școala Americană la Liceul Jean Monet, plictisit să tot explice plebei cum soacra îi dă bani pentru achitarea taxelor școlare. Unde mai pui acțiunile cornu` și laptele, laptele și ouăle, Lele mătrășit (un soi de înfrățire cu infractorul orădean Tarău) sau cutia milei pentru pensionari, de la sfârșitul toamnei ce-a trecut.
Domn`e, jos pălăria! vorba încovoiată a lui Horia Alexandrescu. Dar lui Năstase îi tot scapă o mișcare încă din 2001: să fie solidar cu românii, nu doar cu colegii de partid; să le găsească niște locuri de muncă civilizate, într-un climat concurențial sănătos, lipsit de corupție și birocrație. Cum nu prea mai are vreme pentru aceasta, să vedem unde își va găsi el treabă de la iarnă.
P.S. Fiindcă veni vorba: Știați că, în 1992, Mitrea, Ciorbea și Vanghelie au fost la un moment dat colegi de partid sindicalist în Convenția Solidarității Sociale? Ce or fi pus la cale ciudații ăștia?
