Uncategorized

Fraţii Benedek fac legea în UDMR

Rezultatele pre-alegerilor din cadrul UDMR Mureş au scos la iveală cel mai negru coşmar al liderilor Uniunii – fraţii Benedek încep să pună stăpânire pe putere. Lista consilierilor municipali, dar şi al celor judeţeni ai UDMR conţine nume pe cât de celebre pe atât de contestate în interiorul partidului. ZIARUL de Mureş analizează pe mâna cui va cădea viitorul acestei formaţiuni. UDMR a decis să-şi prezinte listele cu candidaţi pentru Consiliul Judeţean Mureş, şi pentru Consiliul Municipal Târgu Mureş. Interesante vor fi permutările şi interesele care deja au început să se ţeasă în jurul acestor liste. De exemplu…

Kolosvari Zoltan

Cazul acestui consilier trebuie discutat de-a lungul a trei-patru ediţii. În mandatul 2000-2004 a fost şeful Comisiei de buget-finanţe din cadrul Consiliului Municipal Târgu-Mureş, un fel de şef al consilierilor. Este puternic contestat din interiorul UDMR pentru colaborarea mai mult decât fructuoasă cu primarul Florea. Poziţia 12 cu care
s-a ales în urma votului intern nu este, neapărat, eligibilă, şi prin urmare a făcut rocada cu Csegzi Sandor – viceprimarul, care are, mai nou, intenţii de consilier judeţean. Deci, locul lui Kolosvary a fost negociat la masa verde. Dar nu e singurul contestat care-şi face loc cu coatele. În cazul listei cu candidaţi pentru Consiliul Judeţean, Szalkay Iozsef, directorul Piraeus Bank, a reuşit doar pe jumătate să-şi asigure voturile necesare din partea colegilor de partid, ceea ce ridică serioase semne de întrebare. Pe dr. Kakasi Istvan ni-l aducem aminte din mandatul de deputat 1996-2000 pe care l-a finalizat atât de slab încât nimeni nu i-a plâns de milă când a fost ejectat de pe liste în 2000. Tatar Bela este directorul SC Transport Local SA, firmă asociată cu Siletina SRL. Este băiatul de mingi al lui Claudiu Maior şi a devenit renumit pe vremea când se ocupa de o veche discotecă în actuala Casă de Oaspeţi a Primăriei Târgu-Mureş din Complexul Week-end unde scandalurile erau mai dese decât melodiile din difuzoare.       
Fraţii Benedek

Benedek Imre a obţinut cele mai multe voturi pentru candidatura pe lista de consilieri judeţeni. Fratele său mai mare, Benedek Istvan, a obţinut poll-position pentru Consiliul Municipal Târgu-Mureş. Ambii medici, cadre didactice la UMF, tineri în comparaţie cu majoritatea liderilor, şi nu în ultimul rând oameni politici apreciaţi în UDMR. Atuuri potrivite pentru un post de deputat, mai ales că fraţii fac şi echipă.
Nou-nouţii

Pe lista consilierilor locali figurează patru nume noi: Barcsi Gyozo – jurist la Asigurări Unita pe poziţia a 7-a, Balint Istvan – directorul Colegiului Bolyai, pe poziţia a 8-a, Nemes Pal – patron, provine din rândurile MADISZ, pe poziţia a 9-a, şi Mozes Levente, pe poziţia a 11-a (trebuie menţionat faptul că ocupantul locului 2 de pe listă – Csegzi Sandor – se poate retrage, şi atunci fiecare dintre candidaţi “urcă” câte o poziţie). Pe lista de consilieri judeţeni nume celebre par să revină în atenţia electoratului. Cea mai notabilă prezenţă este “expertul” Curţii de Conturi – Lokodi Emo pe poziţia a treia şi a fostului deputat Kakasi Istvan pe poziţia a şasea.

Lista poziţiilor
“eligibile” la CL Târgu-Mureş

1-2. Benedek Istvan
Csegzi Sandor
3. Torzsok Sandor
4-5. David Csaba
6. Kirsch Attila
7. Barcsi Gyozo
8. Balint Istvan
9. Nemes Pal
10. Molnar Gabor
11. Mozes Levente
12-13. Kolozsvari Zoltan
Fekete Attila

Lista poziţiilor
“eligibile” la CJ Mureş

1. Benedek Imre
2. Csegzi Sandor
3. Lokodi Emo
4. Szabo Arpad
5. Magyarosi Erzsebet
6. Dr. Kakasi Istvan
7. Balogh Jozsef
8. Brassai Zsombor
9. Dr. Pokornyi Laszlo
10. Szalkai Jozsef
11. Bam Mozes
12. Veres Adam
13. Bozodi Sandor
14. Simon Janos

Show More

Related Articles

Back to top button
Close