Uncategorized

Fumatul ar putea fi interzis în spatiile publice

Potrivit unui proiect de lege initiat de doi deputati din Parlamentul României, în curând, fumatul ar putea fi interzis în totalitate, în spatiile publice. Acest lucru înseamna ca nu vor mai putea exista localuri, si aici ma refer inclusiv la restaurante, baruri sau discoteci care sa mai permita fumatul. Nici macar în spatii special amenajate. Va dati seama ca aceasta stire i-a bulversat si enervat pe iubitorii de cluburi dar mai ales pe patronii acestora, care au precizat ca în cazul în care acest proiect de lege va trece de Parlamentul României, ei îsi vor pierde clientii. Initiatorii proiectului nu se joaca si propun si o crestere a amenzilor pentru cei care vor îndrazni sa încalce prevederile acestui act, astfel ca un fumator care va fi prins cu ocaua mica într-un local va fi amendat cu sume cuprinse între 500 si 1.000 de lei, iar administratorul sau patronului unui local care va permite încalcarea legii va amendat cu sume care vor oscila între 1.000 si 5.000 de lei. Unul dintre motive care i-a determinat pe deputati sa propuna un astfel de act normativ a fost acela ca pe ora, mor patru persoane din cauza fumatului.

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close