Uncategorized

Mafia fondurilor de vânătoare

Domeniile de vânătoare din județul Mureș au fost atribuite clientelar l Sute de mii de hectare de pădure au fost “adjudecate” de-a lungul timpului în baza unor licitații ridicole l Patronul “Casei Capsa” din București, Marian Bucur, a pus mâna pe trei fonduri de vânătoare situate pe Valea Mureșului Superior l Șeful Ocolului Silvic Lunca Bradului, Mihai Roșianu, este reprezentantul legal în teritoriu al AVPS “Cerbul” București

l Valea Gurghiului se află sub monopol reghinean l Munții Călimani au fost împărțiți de oamenii prințului Dimitrie Sturdza l De pe urma suprafețelor atribuite în gestiune, beneficiarii încasează milioane de euro anual din organizarea partidelor de vânătoare.

În România, domeniile de vânătoare sunt gestionate de asociațiile de profil și de Regia Națională a Pădurilor (RNP) Romsilva prin direcțiile sale județene. Doar o mică parte au ajuns pe mâna organizațiilor vânătorilor și pescarilor. În județul Mureș, există 58 de fonduri de vânătoare. Potrivit normelor legale aflate în vigoare, dacă administratorul domeniilor nu poate asigura condiții optime pentru îngrijirea acestora, fondurile sunt scoase la mezat. Licitațiile organizate pe plaiurile mureșene au avut ca rezultat fondurile de vânătoare date aproape cadou. Achiziționate la prețuri derizorii, impresionantele domenii aduc anual în buzunarul beneficiarilor milioane de euro.

Licitații suspecte

Pe Valea Mureșului suprafața de masă verde este estimată la 230.000 hectare de pădure. În această zonă, fondurile de vânătoare au fost împărțite cu “succes” între Direcția Silvică și patronul “Casei Capsa” din București, Marian Bucur. Despre acesta vă putem spune că este originar din Tărtășești și că în copilărie a fost prieten apropiat a lui Adrian Năstase. Iar potrivit unor zvonuri vehiculate tot mai des pe Vale, Bucur ar fi chiar rudă cu fostul premier, născut și el tot la Tărtășești. Omul de afaceri bucureștean este administratorul AVPS “Cerbul”, printre ai cărei membrii figurează nu doar Năstase ci și Miron Mitrea. Pe Valea Mureșului Superior, Bucur a reușit să pună mâna pe trei fonduri de vânâtoare. Astfel, fondul 31 Bradu, fondul 32 Ilva și fondul 33 Zebrac au fost concesionate către Bucur pe o perioadă de zece ani la prețuri derizorii, pentru suma de 3000 RON anual pe “cap” de fond. Iar asta nu o spunem noi ci Marin Hurubă, inginer în cadrul Ocolului Silvic Lunca Bradului: “Habar nu am cât sunt aceste fonduri! Din câte știu eu, costurile variază între 30 și 50 de milioane de lei”, a declarat acesta.

Roșianu complice

Fondurile de vânătoare gestionate de Marian Bucur pe Valea Mureșului au o suprafață de peste 32.000 hectare. Câștigarea licitației unor astfel de domenii de către AVPS “Cerbul” nu a fost una deloc întâmplătoare. În actele societății, șeful Ocolului Silvic Lunca Bradului, Mihai Roșianu, figurează în calitate de director împuternicit în teritoriu al AVPS Cerbul. Prin urmare, o astfel de “asociere” ar fi trebuit să scoată din start de pe lista societăților participante la licitație, Asociația “Cerbul”. Legătura dintre Roșianu și Bucur este una veche, și a fost consolidată prin intermediul afaceristului Robert Răduță, concesionarul zonei de Nord a Deltei Dunării. Acest aspect a fost însă “omis” de către RNP, iar Ministerul Agriculturii, Pădurii și Dezvoltării Rurale a închis ochii. De asemenea, Bucur mai deține fondul de vânătoare numărul 59 în zona Zagăr, pe care și l-a însușit în vara lui 2004. În suprafață de 6.980 de hectare, fondul din Zagăr a fost atribuit lui Bucur pentru 11 milioane de lei vechi. Dubioasa licitație a fost organizată de Romsilva chiar în preajma alegerilor generale, fiind anunțată într-un cotidian central neauditat BRAT, și nu în unul de mare tiraj, așa cum prevede Legea 103/1996 privind fondul cinegetic. Ministerul s-a dovedit la fel de îngăduitor și cu domeniile gestionate de Asociația “Cerbul” atunci când a stabilit cota la vânat. Și în momentul de față, cotele stabilite pentru urs sunt duble față de cele administrate de RNP. Astfel la fondul Mermezeu-Zebrac, densitatea carnivorelor este dublă față de cea considerată optimă. Și tot aici mai trebuie să precizăm faptul că, fondurile de vânătoare au fost concesionate lui Bucur pe o perioadă de zece ani. Iar potrivit legii, acesta are drept de preemțiune la licitație în continuare, fiind administratorul domeniului.

Vânătorii din Reghin

În Lunca Bradului, RNP administrează o suprafață de 22.401 hectare, reprezentând fondurile 34 Neagra și 35 Sălard. Fondul 34 de pe râul Gudea a fost legat în urmă cu ceva timp de un adevărat scandal. Astfel, deși domeniul avea stabilit la efectivul de urși cota 1, doi cetățeni americani, Chancellor Terri și Sondra au împușcat trei exemplare. Carnajul nu ar fi putut avea loc dacă implicarea RNP nu ar fi fost cel puțin directă. La Răstolița, RNP mai administrează fondul numărul 28 Iod, al cărei suprafață depășește 10.000 de hectare. Tot aici și-a făcut loc și patronul EMIVAS CONS SRL Emil Farago, care prin AVPS “Darul Călimanilor”, societate în cadrul căreia figurează ca acționar, a pus mâna pe două fonduri impresionante. Astfel, fondul 30 Răstolița cu o suprafață de 13.925 hectare și fondul Săcal care cuprinde 13.337 hectare au fost adjudecate de omul de afaceri reghinean. În Munții Gurghiului, fondurile de vânătoare au ajuns în “ograda” AVPS Hermina, asociație care aparține omului de afaceri, Eremia Pop. Acesta și le-a însușit încă de pe vremea mandatului de primar al Reghinului.

Braconierii de pe Târnave

AVPS Sighișoara este o altă asociație care a câștigat în zona Târnavelor o serie de licitații. Astfel, fondul 52 Boiu, fondul 53 Sighișoara, fondul 54 Arghita, fondul 55 Saschiz, fondul 56 Apold, respectiv fondul 58 Nadeș au intrat pe mâna vânătorului Mihai Hofnar. Partidele de vânătoare stârnesc în Cetatea Medievală adevărate controverse, deoarece autorii masacrelor puternice sunt chiar legiuitorii locului.

Vânătoare la Gurghiu

În Munții Gurghiului cele mai impresionante partide de vânătoare sunt organizate de către prințul Dimitrie Sturdza, care se va muta în Munții Neamțului după retriocedarea pădurilor familiei domnitoare. Tot în zona Munților Gurghiului a fost deschisă o minicarieră de andezit care funcționează fără licență de exploatare de la Agenția Națională a Resurselor Minerale. În urmă cu trei săptămâni, Corpul de control al ministrului Gheorghe Flutur, a luat la purecat mai multe Ocoale Silvice de pe Valea Mureșului. Obiectul controlului l-a constituit un șir lung de reclamații cu privire la modul de administrare a fondului cinegetic din această zonă. Deocamdată așteptăm rezultatele anchetei. Vom reveni.

Restul fondurilor de vânătoare din județul Mureș au fost împărțite de către AJVPS Mureș și Direcția Silvică. Fondurile 19 Gălățeni, 21 Gornești, 22 Voivodeni, 23 Breaza, 24 Lunca, 27 Dumbrava, 29 Bistra, 44 Isuica, 47 Bereni, 48 Chibed, 49 Ghinești, 50 Crișani, 51 Roua au revenit AJVPS Mureș. Fondurile 26 Aluniș, 36 Lăpușna, 37 Fâncel, 38 Tireu, 39 Casva, 41 Sirod, 42 Niraj, 43 Sebeș, 57 Criș sunt administrate Direcției Silvice Mureș, iar Fondul 40 Mociar este gestionat Liceul Silvic Gurghiu.

“Este o mafie cum nu s-a mai văzut. Vă dați seama, Romsilva organizează niște licitații atât de dubioase încât se ajunge ca o societate să-și adjudece un fond de vânătoare la un preț de 500.000 mii lei. Iar asta, în condițiile în care un urs valoarează peste 400-500 de milioane de lei”, Liviu Fărcaș, șeful Ocolului Silvic Privat “Cerbul Carpatin” Răstolița.

“În Gurghiu nu mai funcționează de mult nici o carieră de piatră”, Cota Galaftion, inginer Ocolul Silvic Gurghiu.

“Nu există nici o mafie. Toate aceste licitații se fac la nivel de Minister. Noi nu putem face nimic. Faptul că Roșianu este director la AVPS “Cerbul”, nu reprezintă nici o problemă. Doar trebuie să aibă și ei un reprezentant aici. Foarte mulți pădurari de la noi sunt în această asociație Anton Dogaru, director comercial al Direcției Silvice Mureș. Mă cunosc cu Bucur de vreo 15 ani. Figurez ca și reprezentant al AVPS “Cerbul”, dar repet nu încasez nici un fel de bani de la aceștia. Aveau doar nevoie de un om în teritotiu care să le rezolve hârtiile”, Mihai Roșianu, șeful Ocolului Silvic Lunca Bradului

“În județul Mureș, fondurile de vânătoare se împart în două. O parte sunt deținute de AJVPS în timp ce restul reprezintă domeniul silvicilor. Scandalul acela iscat asupra fondului de la Zagăr a fost inutil, prevederile legale au impus Direcției Silvice scoaterea la licitație a acestui fond”, Ovidiu Natea, ex-președintele AJVPS Mureș.

Alex ȘERBAN

Show More

Related Articles

Back to top button
Close