Uncategorized

Ghidușiile aleșilor (II)

V-ați întrebat vreodată de ce s-a schimbat denumirea Aeroportului? Ce argumente folosesc consilierii pentru deciziile luate? Care sunt implicațiile anunțurilor plătite de instituții în presă? Cum sunt cântărite implicațiile sociale ale evenimentelor organizate? Toate răspunsurile sunt disponibile în procesele verbale ale ședințelor.

În a doua ședință a CJ Mureș de anul trecut, Aeroportul Târgu Mureș a fost rebotezat. Președintele Lokodi Edita a anunțat două propuneri ale Prefecturii. În aceeași intervenție, Teodor Giurgea s-a declarat de acord cu ambele propuneri, pentru ca apoi să mai facă una și apoi să se contrazică singur. “S-a făcut această propunere, sigur că eu voi fi de acord cu una din ele. Sigur că Târgu Mureș, pentru noi toți, este capitala județului, dar nu credeți că dacă îi dăm denumirea Transilvania, de ce să nu îi dăm denumirea Transilvania – Sighișoara, pentru că este mult mai cunoscută în Europa, este cetatea medievală a Europei, nu? Eu cred că mai bine s-ar potrivi să se numească doar Transilvania”, a spus consilierul PNL. Consilierul PC Suciu Victor a considerat că denumirea națională “Transilvania” nu se potrivește cu cea de “Aeroport Internațional”. Și acum, fiți atenți argumentare: “Å¢inând seama de faptul că mi-e drag Târgu Mureșul, iubesc Transilvania, propun ca aeroportul nostru să se numească “Aeroportul Internațional Târgu Mureș – Transilvania”, a declarat consilierul PRM Maria Diaconescu. Numai că discuțiile erau cam în van. “Este doar o singură problemă, nu putem să includem denumirea de internațional până ce și Aeroclubul dobândește această clasificare, din păcate în momentul de față nu este internațional. Până în 2010 nici măcar nu putem să solicităm clasificarea de internațional”, le-a tăiat avântul președintele Lokodi Edita. Viceprimarul Csegzi Sandor avea altă viziune. “Cu tot respectul și cu toată durerea, ca un cetățean al Transilvaniei, trebuie să vă spun că dacă mergem pe ideea brandului numai, atunci, ar trebui să se numească Aeroportul Dracula, Gheorghe Hagi sau Nadia Comăneci, pentru că am avut și eu șansa de a umbla foarte mult prin lume și în afară de aceste trei nume – încă Å¢iriac poate intra în competiție, în rest despre Transilvania, din păcate, se știe prea puțin”, a declarat Csegzi. Până la urmă, după vot Aeroportul se numește Transilvania – Târgu Mureș.

Și politician, și consilier, și jurnalist!?

Lazăr Lădariu, consilier PSD și redactor șef al Cotidianului Cuvântul Liber, a cerut lămuriri despre contribuția CJ la “Cartea primarilor”, realizată de firma care editează cotidianul concurent, 24 Ore mureșene. “Nu mă interesează cine scoate această carte, ci dacă Consiliul Județean este implicat, cu ce sume? Cine e implicat să vină să dea socoteală că e vorba de banul public”, a cerut Lădariu. “Este o comandă la care noi publicăm o pagină, toți primarii contribuie la editarea acelei cărți în limba maghiară și în limba română, contravaloarea paginii care prezintă localitatea respectivă și care este în curs de editare. Suma este deosebit de modică, noi nu contribuim la editarea acestei cărți, noi plătim pagina noastră”, a explicat președintele CJ, Lokodi Edita. “Chiar dacă e vorba de un leu, consilierii județeni trebuie să știe. Aceste lucruri trebuie știute, pentru că se spun vorbe pe la spate, că se întreabă oamenii dacă a fost licitație sau nu ș.a.m..d”, a insistat Lădariu. “Practic, contribuția noastră la cartea primarilor, editată de holdingul care deține “24 Ore”, este egală cu un anunț pe care îl plătim la ziarul “Cuvântul Liber”, i-a răspuns din nou Lokodi Edita. Conflictul a mers și mai departe, deși Lădariu a încercat s-o lingușească pe Lokodi: “Vreau să precizez din capul locului că dvs. ați moștenit acest bolovan mai mic sau mai mare, eu am pus doar o întrebare și vreau să se clarifice: dacă a existat sau nu o licitație?”, a întrebat acesta, iar răspunsul a fost că nu era nevoie de licitație pentru că se plătea o pagină la nivelul unui anunț. “Este suspect un anumit aspect…”, a insistat din nou Lădariu. “Dar nu e suspect când dăm mii de lei pentru un anunț la “Cuvântul Liber?”, l-a întrebat Lokodi. “Așa dați la fiecare ziar. Eu vă rog să mă credeți, cu sau fără contribuția Consiliului Județean “Cuvântul Liber ” merge înainte, vă asigur”, a încheiat Lădariu.

Diverse

Amza Mărgărit a vrut să-i vadă pe colegi cu insignele în piept. “Ne-ați dat niște insigne acum câtva timp și am și eu o întrebare: pentru ce ni le-ați dat? Nu ca să le purtăm, să venim cu ele la ședințe, la reuniuni? Noi venim la ședințe cu insigne cu partidul de care aparținem? Facem ședințe de partid sau de Consiliu Județean? Vă rog să găsiți o modalitate de a obliga să fie purtate”, a cerut acesta. “Mie nu îmi place cum arată această insignă de aceea nu o port, cred că au fost achiziționate la kilogram”, a replicat Akos Mora. Maria Diaconescu a avut și ea de demonstrat ceva: “Nu vroiam să amintesc de ceea ce s-a întâmplat la Comisia de cultură unde doamna director (directorul Bibleotecii Județene n.r.) a venit crezând că are de-a face cu niște rinoceri sau elefanți. Eu vorbesc mai dur pentru că îmi ascund propria-mi sensibilitate. Am fost acuzată că nu sunt feminină, i-am spus distinsului coleg să se uite la mine și dacă nici eu nu sunt feminină, nu știu cine mai este”, a concluzionat Maria Diaconescu.

Cine sunt frații noștri?

La Consiliul Local Târgu Mureș din 25 mai 2006, consilierul Mircea Ștefanovici a cerut indicatoare în oraș, să știe alegătorii cu cine sunt frați. “Așa cum se știe, municipiul Târgu-Mureș este înfrățit cu mai multe localități, dar dacă facem un sondaj în oraș sunt sigur că majoritatea locuitorilor nu știu cu cine suntem înfrățiți. Nu există nici un indicator din care să rezulte asta. Eu vin cu o propunere, chiar dacă nu se fac acele plăci la intrarea în oraș, dar să găsim o locație – în centrul orașului, Piața Trandafirilor – unde să fie amplasate numele localităților cu care suntem înfrățiți, distanțele”, a declarat Ștefanovici. Tot el a mai cerut rezolvarea amplasării definitive a statuii lui Mihai Viteazu, aflată în parcul din fața Prefecturii (tot acolo este și acum, n.r.) și “minicare cu stații în punctele esențiale, care să ducă la Platoul Cornești”, în locul autobuzului neacoperit care ducea lumea la Weekend. În privința Zilelor Târgumureșene, consilierul UDMR Balint Istvan a cerut ca cei din comisia de organizare să răspundă de asigurarea normelor igienico-sanitare la toate manifestările propuse și respectarea normelor legale privind servirea băuturilor alcoolice minorilor. “Manifestarea se suprapune cu perioada fierbinte a examenelor de capacitate și bacalaureat. Sunt foarte multe sesizări privind aceste activități, privind servirea băuturilor alcoolice la minori, nu sunt asigurate condițiile de igienă la unele locuri de manifestare”, a explicat Balint. Colegii săi n-au înțeles însă mare lucru. “Acele amenzi le dau organele care trebuie să urmărească acest lucru”, a declarat David Csaba. “Este o sărbătoare a orașului și toată lumea se bucură. Cine are bacalaureat, dacă vrea să învețe”, a declarat Mircea Ștefanovici. Până la urmă hotărârea a fost adoptată în unanimitate, iar Zilele Târgumureșene s-au ținut tot în perioada examenelor.

Ionuț OPREA

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close