Grabă fără treabă

După ce înainte de Decembrie cincinalele durau 4 ani și jumătate (numai Dumnezeu știe de câte minciuni era nevoie pentru raportarea îndeplinirii planului înainte de termen și pentru raportarea ridicării produselor pe noi culmi de calitate), în ultimul deceniu și ceva am revenit la normalitate… Adică, nu ne mai ascundem după respectarea unor termene în care nu reușim să ne încadrăm. Ni se promite că până la data “x” vom avea legea “y”. Ni se spune că până în ziua “z” va fi pusă pe roate procedura “h” care, cu siguranță ne va ușura o parte a vieții (indiferent care). Ei, aș! Data trece pe lângă noi și obiectivu’ nu-i. Ba din cauza unora, ba din cauza altora, ba din motive independente de voința aleșilor noștri (vezi revărsări de pârâuri și râuri, alunecări de terenuri, gripe la găini, etc.).

Dar, iacătă a sosit momentul să ni se arate și o excepție de la regulă. Inițiativa care vrea să ducă la punerea în aplicare a Codului penal frământat de fosta ministră de justiție în 2004 (desigur, nu vă închipuiți că ar fi preparat un aluat așa de complicat și așa de întins doar singură). Deci, să facem lege din acest Cod, mintenaș, înainte de termen. Căci el trebuia să intre în vigoare numai în 2008. Respectiva lege se află deja în dezbaterea Comisiei Juridice a Senatului care va lua o hotărâre în această săptămână. După care, la vot în plen.

Bineînțeles că graba mai sus amintită ne-a pus pe gânduri. Se știe că orice naștere prematură e cu probleme, e (ce mai în sus și-n jos!) cu riscuri. Cu cât e mai prematură expulzarea, cu atât fătul are șanse mai mici de supraviețuire (întreg la trup și la minte). Mă rog, cei ce vor cât de repede Codul 2004, s-or fi gândit, credem, la faptul că este unul precoce. Cu însușiri din cale afară de viabile. Așa că l-au băgat deja la Comisie.

Numai că socoteala facerii premature de Cod nu s-a potrivit deloc cu părerea Comisiei Europene. Deoarece comisarul european Frattini a dat glas unei avertizări clare referitoare la încercarea de resuscitare a așa-zisului Cod “Stănoiu”. Cu alte cuvinte, domnul comisar nu crede nici chiar că am fi în fața unei nașterii premature, ci asimilează tevatura cu “uite Codul” gurii de aer administrate unui muribund. Adică resuscitare a ceva făcut să nu mai fie (încă de la facere). În acest context, dl. Frattini sublinia că prima mare hibă a demersului de care vorbim este că ne-ar aduce un Cod penal pentru care nu există (adaptat) un Cod de procedură penală. Va să zică am avea ce pune în aplicare, dar n-am avea cum, păscându-ne pericolul de a nu putea ajunge la măsuri normale, legale, coerente. Ei, iaca problema. Se rezolvă ușor. La bulău cu toți! Numai că opinia comisarului european este fermă și combate o astfel de abordare ușuratică. Domnia sa sublinia: “…dacă nu vreți să creați haos între practicieni, magistrați, procurori sau avocați, trebuie ca cele două coduri (adică penal și de procedură penală -n.n.) să intre în paralel în vigoare”. Pe de altă parte, găurile negre ale Codului atât de îmbrățișat de mulți din parlamentarii noștri (ni s-a adus la cunoștință publică cum că există o majoritate în Senat pentru adoptarea acestui Cod) sunt elocvent redate prin gura purtătorului de cuvânt al comisarului european: “în codul din 2004, nu știi ce crime sunt pedepsite sau dacă sunt crime ori delicte. și mai grav, nu rezultă cine se ocupă de aplicarea lor”. Un alt expert al Comisiei Europene (Departamentul de Justiție și Afaceri Interne) nu s-a putut abține de la o mirare continuă când a constatat că, după ce împarte infracțiunile în crime (fapte grave) și delicte (fapte mai puțin grave), marele Cod socotește că violul și tâlhăria nu-s fapte grave. Ca atare, le include în categoria delictelor și le pedepsește (normal!) mai ușurel decât dacă ar fi situate în categoria crimelor. Văzând una ca aceasta zicem și noi: poate că, referitor la viol, făcătorii Codului vor fi fost absorbiți de faza cu libertatea sexuală, trâmbițată pe toate canalele și că, în acest context, și-or fi zis că dacă mai sare câte unul pe câte o alta, sau invers (la ceas de seară, pe uliță întunecoasă) nu-i o scofală așa de mare, că doar nu-i nici sluțire și nici lipsire de vreun organ vital (și nu-i nici măcar schimbare de sex, nu?). Sau, la tâlhărie: una e să-ți dea cineva în cap pentru că vrea să te fure și alta e să-ți dea în cap pentru că vrea să-ți facă felul. Prima intenție apare, astfel, una fericită în raport a doua. Va să zică, tâlhăria trebuia considerată delict, nu crimă. Logic, nu? Ca să nu mai spunem că n-am găsit nici un posibil raționament care să ducă la considerarea mai puțin grave (și deci includerea la categoria delicte) a infracțiunilor precum “constituirea de organizații fasciste” ori “amenințarea în scop terorist”. Să nu mai menționăm că Codul fostei ministre de partid și de stat dă cu flitul jurisprudenței Curții de la Strasbourg, nerespecând nici măcar deciziile pronunțate în cauze împotriva României pe teme penale. Un expert european scotea în evidență faptul că din Codul 2004 rezultă negreșit mentalitatea fostului regim comunist. Purtătorul de cuvânt al Bruxelles-ului pe Justiție și Afaceri Interne a declarat că acest Cod duce la neîndeplinirea primului obiectiv asumat (în domeniu) o dată cu aderarea la UE și că, de aceea, sprijină adoptarea Codului “Macovei”.

Rămâne, însă, de văzut cum vor acționa aleșii noștri. După metoda “nu ne vindem țara”, adică “las’ că știm noi ce-i mai bine” sau după metoda respectării angajamentelor asumate la masa tratativelor internaționale, nu la barul din colț.

de Andreea CIUCA