Operație în premieră națională, marca Benedek Imre
Pacientei i s-a implantat în urmă cu trei ani, în Italia, un dispozitiv la nivelul regiunii subclaviculare drepte, având conexiuni cu vena subclavie dreaptă, în scop terapeutic la o boala canceroasă. Prin acest cateter i s-a administrat pe termen lung, tratament citostatic. Tratamentul a fost urmat timp de trei ani, iar în urmă cu trei săptămâni s-a decis îndepărtarea cateterului, însă o bucată din acesta s-a rupt și din venă a ajuns prin inimă în sistemul arterial în artera pulmonară stângă. După lungi investigații medicale, femeia a ajuns pe masa de operație a prof. Benedek. “În urmă cu trei săptămâni s-a încercat a se îndepărta acest dispozitiv, moment în care s-a rupt o bucată din cateterul care era în sistemul venos și s-a aruncat această bucată din cateterul din venă prin inimă în sistemul arterial în artera pulmonară stângă. S-a identificat prin angio computer tomograf 64 slice. Marți, profesorul Benedek a intervenit printr-o metodă intervențională, în premieră. Cu ajutorul unui dispozitiv special s-a efectuat extragerea acestui corp străin din artera pulmonară prin sistemul venos, urmând a fi îndepărtat prin calea femurală venoasăâ€, a precizat asist. univ. Kovacs Istvan, medic specialist la Clinica de Cardiologie condusă de Benedek Imre.
Medicii spun că în cazul în care nu s-ar fi putut extrage corpul străin prin această metodă intervențională, pacienta mai avea doar alternativa unei intervenții chirurgicale cu complicații. “Altă alternativă ar fi fost metoda chirurgicală. S-ar fi efectuat în anestezie generală o intervenție chirurgicală cu complicații intra și postprocedurale și era un dezavantaj mare pentru pacientăâ€, a mai spus medicul specialist.
Pacienta se simte bine
La o oră de la intervenție, pacienta se simțea deja bine. Aceasta ne-a declarat că a suferit cu câțiva ani în urmă o operație la colon, iar în urma acesteia i s-a impus un tratament chimioterapeutic, citostaticele fiind administrate pe cale venoasă prin intermediul cateterului. Problema era că acesta trebuia frecvent curățat. “În fiecare lună trebuia să merg să mi-l spele ca să nu se înfunde. În februarie nu a mai mers și s-au decis să mi-l scoată, dar s-a rupt. După ce mi l-au tăiat am făcut o criză, mi s-a făcut rău, mi-au dat perfuzii până a doua zi, după care am venit aiciâ€, ne-a povestit Ana Negură din Piatra Neamț.
Prof. Dr. Benedek Imre, șeful Clinicii de Cardiologie din cadrul SCJU Târgu Mureș
“Soluția găsită prima dată a fost ca pacienta să fie dusă la chirurgie toracică, însă ulterior au decis să mi-o trimită mie. Pe calea cateterismului inimii am pătruns în artera pulmonară și am extras corpul străin. Operația a durat în jur de 10-15 minute, în prezent pacienta este bine, iar mâine poate pleca acasă (astăzi-n.r.). De remarcat este că am folosit angio computerul tomograf pentru identificarea corpului și am avut detalii la milimetriâ€.



