Luguşoru lu Nelu
Alo, Alo copii şi fraţi
Buni platnici şi debranşaţi
Staţi puţin, nu îngheţaţi
Şi discursu-mi ascultaţi:
Anul ăsta, trebuie spus
N-a fost chiar cum ne-am propus
Am vrut jos, dar am dat sus
Ei, în fine, acu’ s-a dus.
Am promis câte ceva
Pe la cei de vîrsta mea,
Le-am şi dat pensii mai mari
E drept, la parlamentari.
Ia mai dormiţi măăăăiiiii !!!
Despre dragii bugetari
Nu pot spune vorbe mari
Mi-ar spune chiar ei ceva
Despre mămicuţa mea.
Leafa-n, fiecare lună
Au luat-o clar, în mână
I-am şi indexat un pic
Şi le-am dat mai mult nimic.
Ia mai răbdaţi măăăiiii !!!
Armata? să vă spun drept
A fost împuşcată-n piept.
Şi în NATO de îndată
A intrat, dar decedată.
Ia dezertaţi măăăiii !!!
Iar acuma spre final
Bag ceva electoral
Că în anu’ care vine
Ştampilaţi pe buletine,
Şi trebe s-o faceţi bine.
O să vă dăm noi, măi dragă
Noi miniştri să v-o tragă
Salarii numa-n valută
Şi pe Adi să vă… gata, pleacă tata
Ia mai votaţi măăăăiiii !!!
Înainte de plecare
Vă zic şi de integrare.
Cu acel raport de ţară
Recunosc, am dat-o-n bară
Dar dacă nu e şi nu e
Vă dăm noi destulă…UE
Ia emigraţi măăăăiiiiii!



