Uncategorized

Doctrina MISA – fals tratat de yoga

Recentele dezvăluiri din presa locală și centrală, legate de activitatea MISA, au stârnit numeroase comentarii și controverse. ZIARUL v-a prezentat deja o serie de articole, care demascau acțiuni ale „școlii de yoga” MISA, impresionante mai degrabă prin înalta lor valoare pornografică, decât prin prisma performanțelor spirituale etalate de adepții gurului cosmic.

Într-o societate permisivă și „dezinhibată”, atari manifestări pot fi considerate de domeniul firescului (deși nu sunt). Nu vom pune totuși în discuție acest aspect, ci încercăm să punem în lumină eroarea fundamentală pe care se sprijină eșafodajul șubred al doctrinei tantrice, care pretinde că eliberarea spirituală se poate produce prin actul sexual. :i pentru a nu genera indignări inutile, o precizare: actul sexual, face parte din condiția umană, ca una din funcțiile acestui trup. Dar, ca și celelalte funcțiuni, el trebuie abordată cu bun simț și discernământ, potrivit valorilor morale elementare pe care divinitatea le-a implementat în ființa umană.

Yoga autentică

‘‘Doctrina’‘ MISA este un cocktail încropit din jumătăți de adevăruri, răstălmăciri și asocieri bizare de concepte și practici din sfera yoga, a medicinei ayurvedice, a astrologiei, ocultismului ș.a.m.d. O persoană familiarizată cu practica yoga autentică și cu textele sacre sesizează cu ușurință inconsistența, falsitatea și confuziile vehiculate de învățăturile tantrice ale lui Bivolaru Gregorian.

Confuzia originară pe care se clădește întregul eșafodaj al argumentației tantrice este trezirea energiei Kundalini prin intermediul actului sexual. Confuzia rămâne însă doar ‘‘apanajul’‘ căutătorilor seduși de dogmele falșilor guru, gen Bivolaru. Gurul însuși nu este confuz, pentru că știe prea bine care este adevărul pe care îl terfelește.

Recentele documente interne ale MISA care au intrat în posesia jurnaliștilor indică fără echivoc un aspect până deunăzi contestat de însuși ‘‘el lider maximo’‘: membrii MISA practică sexul ritualic, sub atentele indicații ale psedou-gurului, în așa declaratul scop al trezirii unei energii sacre Kundalini, vehicolul al experienței de comuniune dintre ființa umană și divinitate.

Blasfemie tantrică

Trezirea energiei Kundalini prin sex este o nu doar o absurditate, ci și o blasfemie. Energia Kundalini se trezește doar în prezența persoanelor autorizate, a maeștrilor autentici, care au la rândul lor energia Kundalini activată, și doar la dorința pură a căutătorului. Există oameni de excepție care se nasc cu această energie complet activată, cum sunt și persoane care dobândesc trezirea ei prin merite spirituale personale.

Miza practicilor yoga autentice este completa Realizare a Sinelui, adică a esenței spirituale a ființei umane. Realizarea Sinelui se produce în urma activarii acestei energii Kundalini, energie subtilă, maternă, care se află în stare latentă în osul sacru de la baza coloanei vertebrale. Trezirea lui Kundalini activează un canal de energie subtila situat de-a lungul coloanei vertebrale, iluminează centrii de energie (chakras) situați de-a lungul acestuia și zona limbică (creștetul capului) unde se află cea de-a șaptea chakra a sistemului subtil, Sahasrara, sau ‘‘Lotusul cu o Mie de Petale’‘. Kundalini atrage în mișcarea sa ascensională Spiritul, reflectare a principiului divin in om, aflat la nivelul organului inimii, pe care îl aduce pentru prima oară în atenția discipolului – atenție care devine astfel iluminată. Atunci Spiritul individual și cel universal se contopesc, devin una, iar conștiința umană se integrează în oceanul conștiinței universale cosmice. Aceasta cunoaștere este străveche și a fost descrisă în numeroase scripturi, de către mari înțelepți și, sfinți, vizionari și profeți. Miza ei este evoluția spirituală a umanității și este susținută în interiorul ființei umane prin calități precum puritatea, castitatea, înțelepciunea, proprii centrului energetic subtil Mooladhara, situat la baza coloanei vertebrale, ca un fel de protecție pentru energia Kundalini. Kundalini este expresia dorinței pure a lui Dumnezeu în interiorul nostru. Este Dorința care ne împinge să căutăm Răspunsul la întrebările cruciale ale existenței: cine suntem, de ce suntem, ce facem aici? Spiritele iluminate, în urma activării lui Kundalini, cunosc deja răspunsul: Suntem Spiritul, ca esență a identității ființei, și suntem aici pentru evoluție. Intervențiile neautorizate asupra energiei Kundalini, prin practici greșite, impure, prin falsă cunoaștere, prin subjugarea în slujba falșilor maeștri pot compromite definitiv evoluția spirituală a discipolului. În mare parte, acestea afectează calitățile centrului Mooladhara, care nu mai poate susține ascensiunea lui Kundalini. Prin tehnici neautorizate, Kundalini și principiile divine sădite în noi, care rezidă în chakre, se retrag, iar evolutia spirituală poate fi adesea definitiv compromisă.

Numeroși falși guru au maimuțărit de-a lungul timpului această cunoaștere și au dus la pierzanie generații întregi de căutători ai adevărului. Oameni însetați de putere (ce poate da egoului lor o satisfacție mai mare decât o masă de manevră care stă necondiționat la discreția lor, venerându-i ca pe Dumnezeu însuși?), ahtiați după bani, desfrânați și obsedați sexual au transformat toată această cunoaștere într-un circ al pornografiei și al ‘‘sexualității dezinhibate’‘, sub stindardul falsei doctrine tantra yoga. Bivolaru Gregorian este doar unul dintre numeroșii asatya guru (falși guru) care fac ravagii, distrugând de fapt prin practici obscene instrumentul energetic subtil al evoluției în discipolii lor, pentru a-i putea domina și manipula în voie. La ce ar mai putea servi gurului-Dumnezeu niște ființe integre, cu discernământul intact, al căror bun simț ar pune la îndoială directivele sale năucitoare? O precizare însă se impune. Victimele acestor vrăjitori tantrici sunt și nu sunt inocente. Sunt inocente în măsura în care acceptă, în numele idealului evoluției spirituale, cu naivitate și bună credință, subjugarea doctrinară a gurului. Ele nu mai sunt inocente în măsura în care manipularea devine posibilă tocmai grație exploatării naturii lor inferioare și slăbiciunilor lor, de către falsul guru, prin flatarea egoului și promisiunea unor puteri paranormale deosebite (siddhis) pentru cei orgolioși și dominatori, siguranță protectoare pentru cei labili, inerți și supuși, orgii sub stindardul sacru al evoluției spirituale pentru cei desfrânați. :i așa mai departe.

Panoramă tantrică

Poate că ar fi util pentru mulți dintre noi să revedem traseul tantrismului de-a lungul istoriei, pentru a înțelege că este vorba nu despre o autentică doctrină yoga, ci de una din numeroasele forme de imixtiune a răului pentru pervertirea sensului existenței umane. Găsim o sinteză lucidă la subiect în cartea lui Gregoire de Kalbermatten, ‘‘The Advent’‘. Autorul este un ilustru diplomat elvețian, cercetător în domeniul psihologiei jungiene și al spiritualității orientale, vechi practicant yoga, care a dobândit Realizarea Sinelui în urmă cu treizeci de ani. Redăm câteva pasaje de interes pentru subiectul în discuție.

‘‘Tantrismul este o ideologie care a înflorit prin intermediul pseudo-yoghinilor perverși ai Indiei, care nu au putut obține nici un fel de ascensiune spirituală și care au fost respinși de propriii lor guru. Dar tantrismul ca stil de viață se adresează atât de abil slăbiciunilor noastre, încât a fost universal acceptat în această Kali Yuga (n.r. epoca modernă). (…)

în India fenomenul a cunoscut apogeul în intervalul anilor 900-1400 d.Cr. Religia restrictivă introdusă în mod forțat de împăratul Ashoka și austeritatea extremă, artificială a asceților jainiști au creat o atmosferă de sexualitate reprimată, care a netezit drumul spre răspândirea tantrismului. în jurul secolului al VI-lea, absurdele moduri de viață monastice ale celor trei religii oficiale (hinduismul, budismul și jainismul) au transformat oamenii în stereotipuri anoste de pudoare simulată. Deși aceste religii credeau în calea de mijloc a virtuții și în căsătorie, viața sexuală, chiar și în familiile obișnuite, era extrem de reprimată. Așa-numita elită religioasă credea că celibatul este singura cale spre mântuire. în același mod, metodele creștine de reprimare a sexului au netezit calea pentru propagarea ideilor freudiene, a căror acceptare publică a condus în cele din urmă la toleranța distructivă a societăților occidentale.

Familiștii erau priviți de sus de către călugări și asceți, despre care se presupunea că renunțaseră la lume. (…) După această perioadă în care dorințele firești ale ființelor umane fuseseră reprimate de artificialitatea «religioasă», o puternică reacție a luat amploare sub forma acceptării publice a tantrismului. Această acceptare era deopotrivă amestecată cu frica, fiindcă oamenii obișnuiți erau cu adevărat înspăimântați de tantrici. Ei deveniseră experți în vrăjitorie și puteau ucide de la distanță manevrând spirite. Violența a devenit de foarte timpuriu parte integrantă a tantrismului, pe lângă «artele» deplin stăpânite ale persuasiunii și ademenirii. (…)

Chiar de la început tantricii s-au dovedit a fi maeștri de necontestat ai mistificării și condiționării masselor. Mai întâi ei au încercat să acapareze lumea Artei, care era cel mai puternic mediu al civilizațiilor antice. Un argument «ingenios» pe care l-au dat a fost acela că trebuie să ne lăsăm pasiunile și poftele trupești la ușa templului, și deci, tot ceea ce este rău în noi trebuie sculptat pe pereții exteriori ai templului. Mai târziu, tot ceea ce era reprezentat în afară s-a strecurat înăuntru. (…) Mulți indieni vizitează aceste temple fără a remarca prezența eroticului, dar turiștii străini aleargă ca nebunii căutându-le. într-un mod aproape similar, în Nepal trebuie să cauți statuile obscene, care de obicei sunt amplasate aproape de acoperiș. Bineînțeles că turiștii echipați cu aparate fotografice și teleobiective înving această dificultate. (…)

Până în secolul al XV-lea, creierele clasei stăpânitoare din regatele hinduse au fost complet spălate de dibăcia intelectuală a isteților noștri tantrici. Se organizau concursuri pentru a răsplăti arta erotică. Secte secrete și ritualuri oribile apăreau ca ciupercile la tot pasul. Festivaluri publice răspândeau influența tantrismului asupra maselor. (…) Conștiința a regresat spre sex, droguri, băutură și violență. (…)

Tantrismul a fost mai mult decât o frescă erotică. A fost de fapt axa de penetrare a unei strategii absolut satanice, care a urmărit să împiedice umanitatea să atingă țelul evoluției$ și a reușit destul de bine… Astăzi oamenii influențați de forțele oculte și chiar cei care răspândesc dominația lor nu sunt deloc conștienți de ceea ce se petrece cu adevărat. Satan este un principiu colectiv care lucrează prin noi neobservat.’‘

Targetul de piață al tantra yoga

Argumentațiile ‘‘prestigioasei’‘ literaturi și arte tantrice, care au atribuit tuturor simbolurilor și reperelor sacre conotații obscene și perverse, au atras adepți mai ales în spațiul occidental, în epoca modernă, acolo unde moralitatea și discernământul erau deja șubrezite. în acest context, devine ‘‘ușor’‘ de înțeles cum este posibil ca un asatya guru predicator al tantrei și al ‘‘transfigurării amoroase’‘ să producă atâția adepți, pe care să îi antreneze după bunul plac în jocuri sexuale ‘‘dezinhibate’‘, sub pretextul evoluției spirituale.

în schimb, în India, unde societatea este mai puțin ‘‘dezinhibată’‘, tantrismul este perceput ca o anomalie ridicolă. Gregoire de Kalbermatten consemnează în cartea sa reacții ale localnicilor: ‘‘Am intervievat în Delhi mulți politicieni și funcționari de stat, cerându-le opiniile despre tantrism și practicile sexuale. Punctele lor de vedere au coincis cu ceea ce descoperisem personal în numeroasele mele călătorii în India: imensa majoritate a indienilor nu sunt nici conștienți, nici interesați de tantrism. Cel mult ei îl consideră a fi o pagină întunecată a istoriei lor, care a atras mânia zeilor în forma invaziilor străine. Regatele tantrice s-au prăbușit în decursul câtorva secole, iar templele lor au fost îngropate sub pământ. Dar occidentalii le-au dezgropat și au reînviat interesul pentru tantrism. Iată comentariul unui respectabil funcționar indian: «Cum ați putea crede că sexul este legat de spiritualitate? Atunci de ce îi trimiteți pe siluitori la închisoare? Ar trebui să-i venerați ca pe sfinți. Dar chiar și în societățile degenerate și licențioase, putem oare întâlni pe cineva care, obsedat sexual fiind, să ducă o viață fericită și echilibrată? Este un asemenea om respectat de cineva?» într-adevăr, în ciuda nebuniei «eliberării», nu am ajuns să înălțăm încă statui nimfomanelor, sifiliticilor sau alcoolicilor.’‘

Aviz amatorilor

Cele relatate aici abia scrijelesc suprafața de nebănuită amploare și gravitate a fenomenului. Tantra este o falsă doctrină yoga, iar promotorii ei, guru și dumnezei auto-proclamați sunt niște impostori, ahtiați după bani, femei și putere. Acolo unde cunoașterea se vinde pe bani, nu poate fi vorba de cunoaștere autentică. Omului nu i se poate vinde ceea ce are deja sădit în interiorul său de divin: instrumentul evoluției, al cunoașterii, premisiele ascensiunii spirituale… Totul este deja în ființa umană de la naștere – exista doar niște dimensiuni care trebuie accesate. Un guru autentic țl ajută și țl ghidează pe căutător pentru accesarea acestei cunoașteri. Nu poate fi vorba de căi țmpotriva firii și a legilor morale, precum ritualurile obscene și insultătoare pentru demnitatea umană. Moise, Lao Tse, Confucius, Socrate, Profetul Mohamed, Zarathustra, Raja Janaka – ca să aducem în discuție doar cîteva repere cu care cultura occidentală a venit deja în contact – reprezintă întruchipări ale Principiului de Guru autentic/Maestru Primordial, care au ghidat omenirea pe calea evoluției, prin învățăturile lor. Delimitarea fără echivoc dintre ‘‘gurul mioritic’‘ Bivolaru, cu predicile lui mustind de lubricitate, și învățătura adevăraților maeștri spirituali este mai mult decat evidentă pentru persoanele cu un elementar bun simț, chiar dacă nu sunt practicante yoga.

‘‘Tantra semnifică «tehnica» de a mânui un mecanism, în timp ce yantra înseamnă «mecanism». Mecanismul pentru unirea atenției umane cu Dumnezeu este numit Kundalini yantra, iar cunoscătorii tehnicii corespunzătoare sunt numiți tantrikas, tantrici. Dar, din păcate, manifestarea istorică a tantrismului a ajuns să însemne adesea exact opusul trezirii lui Kundalini. Mulți așa-numiți tantrici au confundat iluminarea spirituală cu perversiunea sexuală, s-au dedat magiei negre, au răspândit violența și teroarea. în timpurile moderne forțele întunericului se exprimă în noi diferite moduri, dar urmând aceleași direcții.’‘ – Gregoire de Kalbermatten – ‘‘The Advent’‘ (WND, ianuarie 2003).

Dana TOMA

Show More

Related Articles

Back to top button
Close