Guvernul și presa
Lectura acelui articol a devenit însă mult mai de actualitate, în momentul în care am auzit declarațiile premierului în exercițiu, referitoare la presa românească, precum și nota emisă de Secretariatul General al Guvernului. Documentul mai sus amintit face specificația clară că Adrian Năstase, însuși, hotărăște cum vor fi împărțiți banii publici pentru publicitate și, deci, care sunt instituțiile media agreate. Nu se specifică în adresa respectivă care sunt criteriile de evaluare sau de selecție a instituțiilor de presă, în vederea acordării de fonduri bugetare.
Dar, cu certitudine, nu este foarte dificil să ne dăm seama cam la ce s-a gândit primul-ministru. Aș dori însă să revin la analiza despre care am vorbit mai devreme. Făcând o scurtă incursiune în timp, autoarea materialului ne povestește cum a început celebrul The Times. Editorul său a făcut în primă fază un împrumut de la Trezorerie. “Banii alocați lui Walter (John Walter, primul editor al ziarului The Times, n.red.) constituiau un exemplu al felului în care guvernul făcea uz de mituirea directă pentru a-și exercita controlul asupra presei. Se efectuau plăți către ziarele dispuse să sprijine guvernul. Guvernul ajuta ziarele sigure, dându-le publicitate guvernamentală.
” Ei bine, acestea au fost auspiciile sub care a debutat cunoscutul ziar britanic. Dar aceasta se întâmpla la nivelul anului 1785. În România se întâmplă astăzi. Distanța sau mai degrabă discrepanța dintre cele două societăți este de peste 200 de ani. Iar dacă dăm curs înaltelor învățăminte ale lui Năstase, nu o vom recupera niciodată. Niciodată nu va reuși presa românească să se emancipeze și să iasă de sub tutela financiară a autorităților. Nu atâta vreme cât conducătorii noștri nu vor înțelege că nu trăim în secolul al XVIII-lea.
Nu atâta vreme cât o parte a presei este folosită drept portavocea guvernanților și este transformată într-un soi de gazetă de perete, care laudă fără pic de discernământ acțiunile autorităților. Care, desigur, ca în orice relație contractuală onestă plătesc cu vârf și îndesat serviciile publicitare prestate. Reversul medaliei este în mod evident presa incomodă, care spune lucrurilor pe nume. Iar răzbunarea autorităților se reflectă în faptul că această parte a mass mediei nu este inclusă pe lista cu instituțiile de presă agreate. Și, deci, nu întrunește suma de condiții pentru a primi bani publici. Situația de la București nu este însă cu nimic diferită de cea din teritoriu. Ceea ce se întâmplă la nivel central este oglindit întocmai pe plan local. Mi-l și imaginez pe Năstase stând cu nasul în calculator, înconjurat de tot felul de cataloage și studii, ba ale BRAT, ba ale SNA, analizând la sânge Cost Per Thousand – ul (costul pe o mie de cititori) și făcând media planuri. La fel mi-i imaginez și pe liderii locali. Și mă pufnește un râs…
