Uncategorized

Groparii Transportului Local

Transportul Local Târnăveni a fost vândut pe interese pesediste. Încă înainte de licitația oficială, SC TAR a adjudecat, cei drept, în cercuri restrânse, concesionarea transportului. Groparii Bicapa, Octavian Popa, Grigore Suciu, Ioan Micșa și Ovidiu Chindriș au dinamitat și Transportul Local. Pe bani mărunți. Firmele din localitate au fost pur și simplu eliminate, prin diverse șicane, astfel ca acestea să nu poată participa la așa-zisa licitație.

La ora actuală, transportul e un haos total, iar navetiștii care așteaptă și două ore în stație probabil că le mulțumesc din suflet groparilor pentru supliciile pe care, zilnic, trebuie să le suporte.

Săptămâna trecută, ZIARUL de Mureș a publicat un amplu material despre condițiile în care s-a făcut concesionarea Transportului Local, adjudecat, în condiții suspecte, de SC TAR SRL. În urma publicării articolului, am primit la redacție numeroase sesizări de la locuitorii din Târnăveni – și nu numai – prin care ne semnalau proasta funcționare a transportului local și bătaia de joc cu care sunt tratați.

Jocuri de culise

Înainte de a intra în pâine, vă prezentăm în câteva linii mari modul în care CL a scăpat de grija transportului local. Firma TAR, care a concesionat transportul local, se ocupă și de cel interjudețean. La cele două licitații care s-au făcut în cursul anului trecut, TAR nu și-a manifestat intenția de a concesiona transportul. În schimb, a fost singura societate care s-a prezentat la discuțiile directe. Toate demersurile au fost, de fapt, făcute de ochii lumii. Asta deoarece jocurile de culise au desemnat de la bun început firma care urma să concesioneze și să cumpere activele Transportului Local: SC TAR. Ceea ce tabăra pesedistă a uitat să menționeze este faptul că, de fapt, cei de la TAR nu s-au “sacrificat” prin achiziționarea celui mai problematic sector al SC Comunale și că, de fapt, au fost și firme locale care s-au arătat interesate de transport.

Astfel, încă înainte de licitația din iunie, în cadrul unei ședințe de Consiliu Local, s-a discutat o cerere a unor firme din Târnăveni care și-au manifestat interesul de transportul local. Sunt și au fost cel puțin trei firme locale care s-au arătat interesate și chiar dispuse să investească în transportul local: SC Maranata SRL, SC Vlad Trans SRL și SC MigaCom SRL. “Am depus o cerere încă în luna februarie 2004, pentru a avea unele linii de transport în Târnăveni. Apoi, în urma celor discutate în cadrul ședinței de CL și alte dezbateri am fost de acord să mă asociez cu o altă firmă din localitate, întrucât consilierii au spus că se va concesiona tot transportul local, cu tot cu active. M-am mai interesant, dar nu am primit un răspuns concret. Am auzit și de licitație, dar nu am putut participa, pentru că s-a impus clauza ca firma care dorește să participe la licitație trebuie să aibă o vechime de cinci ani, ori eu nu îndeplinesc această condiție. De asemenea, se spunea că activele nu se vor vinde sub opt miliarde de lei, iar plata trebuie să se facă în termen de 30 de zile, pe motiv că societatea “are datorii mari și trebuie să se achite cât mai repede. Aș fi putut investi acestă sumă, dar prima clauză nu îmi dădea dreptul să particip. Nu știu de ce țineau neapărat ca firmele să aibă vechime de cinci ani”, a spus patronul de la SC Vlad SRL. Un alt patron al unei firme locale are aceeași poziție. “Aș fi putu să particip, dar am renunțat din diverse motive. Se auzeau prea multe și știam că nu are sens. Eram sigur că SC TAR nu avea cum să participe la licitație, mai ales din cauza datoriilor pe care le avea la bugetul de stat. Dacă eu aș fi vrut să particip și dacă aș fi avut datorii, sigur că nu m-ar fi lăsat. Bineînțeles că discuțiile directe sunt mai convenabile decât licitația. Eu vroiam să mă asociez cu o firmă din Olanda, așa aș fi putut și investi în transport, pentru a-l relansa. Cei de la Primărie nu au vrut să aprobe doar vânzarea unor linii, ci tot pachetul, cu active și trasee. Au făcut un monopol. Oricum au fost tot felul de zvonuri prin oraș, se știa de TAR. Dar având în vedere datoriile lor mari, nu aș fi crezut că vor reuși să cumpere transportul”, a spus patronul de la SC Maranata SRL.

“Până când sunt eu primar, în Târnăveni nu o să circule maxi-taxiuri”

Într-adevăr, rapiditatea cu care patronul de la SC TAR a reușit să-și aranjeze atestarea fiscală și achitarea tuturor datoriilor la bugetul local și de stat este uimitoare. La data de 10 noiembrie 2004 are loc negocierea directă între comisia pesedistă și patronul TAR, Gheorghe Zahan. Acesta din urmă nu s-a prezentat, la acea dată, cu adeverința de la Finanțe care ar fi adeverit faptul că firma nu are datorii. Chiar și așa, comisia pesedistă îl acceptă ca viitor concesionar și îi dă patronului de la SC TAR un termen de două săptămâni să aducă adeverința. În mod miraculos, societatea își achită datoriile cu cinci zile înainte de termenul limită acordat de comisie (25 noiembrie 2004). Mai mult decât suspect. La fel de alambicat este și faptul că cei din comisia de evaluare au fost consilieri pesediști înrăiți: Grigore Suciu, Ioan Micșa, la care se adaugă Danil Stanciu (consilier PUNR, dar cu afinități neocomuniste), un delegat din partea finanțelor, Claudiu Roman, și secretarul Primăriei din Târnăveni, Ștefan Blănaru, sau mâna prelungită a primarului Popa. Acești consilieri prin gândirea lor unilaterală au pecetuit soarta transportului. Au tăiat și au spânzurat după bunul lor plac.

Dezastru la transport

Cei mai dezavantajați, din punct de vedere al transportului local, sunt locuitorii din Cuștelnic. În plus, având în vedere faptul că satul (devenit de ceva timp cartier limitrof al Târnăveniului) este situat destul de departe de centrul orașului și dincolo de podul Târnavei, autobuzele nu pot intra în acest cartier. Nici nu e de mirare faptul că 40 de angajați ai Bicapa și Gecsat, 20 de copii de la școala generală și 12 liceeni fie îngheață în stație de frig, fie sunt nevoiți să meargă pe jos pe o distanță deloc de neglijat. Asta pentru că noul proprietar al transportului local rămân în continuare nepăsători. Dar nu numai cei din Cuștelnic sunt dezavantajați. “Am stat marți seara mai bine de o oră și jumătate în stație, în timp ce șoferul stătea să repare autobuzul în fața Liceului de Chimie”, a spus revoltat un locuitor. Asta deoarece, SC TAR nu are suficiente mașini pentru a avea grijă și de transportul local. Mai nou, patronul Gheorghe Zahan a luat două autobuze care făceau rute interjudețene pentru a se putea “îngriji” și de cel local. Doar că, conform cerințelor ARR, o firmă de transport în comun trebuie să aibă și mașini de rezervă, iar SC TAR nu-și permite acest lux. Cât despre traseele ilegale pe care ani de zile cei de la Comunale le efectuau zilnic, vă spunem doar că șoferii sunt fără atestare, iar liniile extinse până la Seuca-sat și Adămuș nu erau cu licențe.

Având în vedere aceste neajunsuri majore, probabil că locuitorii din Târnăveni apreciază votul de încredere, dar plin de interese al comisiei pesediste și a influențelor veșnicului primar Octavian Popa (fiind cunoscută și prietenia acestuia cu patronul SC TAR) în zilele friguroase de iarnă, când navetiștii și nu numai trebuie să suporte temperaturile scăzute și batjocura celor pe care, probabil că i-au votat.

Cristina CORNEA

“Au cumpărat caietul de sarcini trei firme, dar nu s-au prezentat la licitație. M-am uitat în caietul de sarcini, dar nu se preciza că firmele trebuie să aibă cinci ani vechime. Am vrut ca tot transportul să fie concesionat, iar activele au fost evaluate la peste opt miliarde și ceva”, Ștefan Blănaru, secretar al municipiului Târnăveni

Show More

Related Articles

Back to top button
Close