Hocus-pocus… transformatus!

Dupa atâta Harry Potter (scris si filmat), aproape ca nu mai stim, mici si mari, sa deosebim realitatea de fictiune, adevarul de vrajitorie, dreptatea de iluzie. Senzatii oarecum îngaduite, daca ne gândim la problemele cotidiene. Care ne asalteaza cu duiumul. Asa ca, din când în când, ne refugiem în vis, prin locuri ce par a face posibila orice realizare. Pe care n-o putem obtine pe cai normale, de viata, datorita vrajilor pe care unii-altii le tot fac în jurul nostru, fara pic de rusine.

Totusi, nu ne putem permite sa traim prin sau pe lânga te miri ce romane de fictiune pline de baghete magice (aflate mereu la dispozitia tuturor) si de lupte în care binele învinge în 100% din cazuri. Cu surle si trâmbite. Ci avem înfierabila datorie de a ne raporta la realitate, iar si iar. De a vedea cum binele este luat la sictir, iar raul este ridicat usurel în slavi, pe perne de catifea purpurie.

Citeam o serie de dezvaluiri redate (episodic) de cotidianul “Ziua” despre “eficienta” organului national de lupta înversunata (neprecupetita si netarmurita) cu coruptia. De fapt, cred ca misterul din jurul termenului “dezvaluire” nu este cel mai potrivit, de vreme ce datele aduse în atentia publicului fac parte dintre cele pe care institutiile (finantate din buzunarul contribuabilului) trebuie sa ni le faca stiute. Informatiile au fost scoase din raportul de activitate pe anul trecut al DNA si ne arata câte zeci de milioane de euro s-au cheltuit si câte, sau mai exact “necâte” s-au realizat.

Dincolo de rezultate, concretizate în datele statistice, lesne de gasit si interpretat la adevarata valoare (prin raportare la bugetul mare al institutiei si la gradul mare de ocupare a posturilor), am impresia ca se pierde din vedere padurea. Din cauza copacilor.

Întrebarea, precum si raspunsul care vine cu ea, sunt simple. Totul e sa vrem a le vedea. Ne lamentam de lipsa de eficienta a unui astfel de organ (oglindita în numarul de dosare solutionate, în trimiterile în judecata, în numarul de arestari luate în faza de urmarire penala si demolate de instanta, apoi…, în numarul redus de cauze cu rezonanta pentru eradicarea fenomenului…), dar uitam sa observam esentialul. Zicem ca înainte de 2004 a fost asa si pe dincolo, iar, pe de alta parte, ramânem tot într-o uimire cum ca si dupa 2004 vedem chestii similare celor anterioare (ma refer, deocamdata la amintita “eficienta”). Dupa care, ne tot întrebam public de ce si cum de se întâmpla una ca aceasta. Ca doar i-am schimbat pe unii cu altii care s-au apucat cu forte noi, proaspete la minte si trup, de lupta la baioneta cu coruptia.

Cum spuneam, ceea ce pierdem din vedere nu este bomboana de pe coliva, ci neghina din grâul încorporat în ea. Pai, cine are un asemenea hal de naivitate încât sa creada ca odata cu schimbarea sefilor s-au schimbat si metehnele puturoase ale subalternilor? Ale celor care trag la saiba dosarelor?? Ori ca s-a schimbat, pâna la portarul de la serviciul teritorial anticoruptie, modalitatea antilegala de lucru?? Va sa zica: cine ar putea crede ca seful serviciului local a lucrat, bunaoara, cot la cot cu Suhan si Amarie într-un anume fel (dând cu Codul de pamântul rabduriu al patriei pâna i s-au strepezit copertile), iar din 2004, hocus-pocus s-a facut baiat gigea la procedura, modificându-si stilul si aratând respect pâna la lacrimi fata de lege?? Cine ar putea crede ca seful unui alt serviciu local cunoscut precum calul breaz, a ramas bine-merçi pe functiune, desi a arestat o judecatoare care a fost achitata în mod definitiv, dovedindu-se ca tot dosarul era o facatura?? Desi nu-i de crezut, azi lucreaza “side by side” procurorul cu pricina si judecatoarea trecuta prin calvarul magariilor organului.

Asa fiind, apare logica întrebarea: cine, naiba, îi pastreaza pe unii ca acestia? Pai, cum cine? Tocmai sefii acuzati astazi de lipsa de eficienta. Sa fie, oare, atât de orbiti încât sa nu perceapa dezastrul conclucrarii cu astfel de insi? Sa fie, oare, atât de naivi (elegant spus) încât sa nu-si dea seama ca asemenea indivizi nu se schimba peste noapte (ba chiar nici într-o viata)? Sau, poate, sa fie atât de încântati de “ascultarea” pe care acestia o fac (fata de ei, sefii), neiesindu-le din cuvânt, încât sa sacrifice ideea de justitie? Nu stiu. Nu mai stiu. si, drept sa va spun, cred ca nici numitul H. Potter n-ar putea sa dezlege misterul, chiar daca s-ar strofoca învârtind bagheta în vânt. Caci dezlegarea nu tine de magie, nici de faze rebusistice. Ci de cu totul altceva. Gânditi-va putin…