Hollstein de Mureș
Comuna Bichiș este atât de departe de Tîrgu Mureș încât un drum până acolo ar putea părea multora fără rost. Fals! Dealurile împădurite care o înconjoară oferă umbră și răcoare în ziua toridă de vară, iar vechiul castel care-ți apare în fața ochilor de cum ai pășit în satul Ozd te poartă cu gândul către castelele de pe valea Loarei. Stilul arhitectonic al secolului XVII te atrage ca o vrajă. Nu e vreun punct turistic și totuși primii reprezentanți străini, vacile Hollstein au ajuns aici în urmă cu doi ani. S-au acomodat atât de bine încât acum, la a doua lactație, dau peste 30 de kg de lapte pe zi.
“Cele 12 vite au fost aduse special din Olanda pentru că rasa Hollstein, care se găsește pe la noi, nu are exemplare considerate de calitate de către fondatorul canadian al fermei, Martin Douma” aflăm de la directorul executiv al fermei, Varro Jozsef. Grajdul în care au poposit cele 12 “fabrici de lapte”, cum sunt numite, nu este unul nou. Dar este în plin proces de refacere. Spațiul vital necesar fiecărei vaci în parte a fost delimitat. Instalații de tot felul atârnă din tavane: mulgătoare automate, adăpătoare, ridicătoare de cozi automate, sau mă rog, semi automate. Cozile tuturor vacilor sunt suspendate de niște benzi elastice care permit mișcarea de “dezmuscălire” iar în momentul în care se așează, cozile rămân “în aer” pentru a nu ajunge în mizerie. Ne-a intrigat foarte mult faptul că aceste animale stau în grajduri, într-o zi așa de frumoasă. Răspunsul a fost unul absolut neașteptat. “Această rasă este una foarte gingașă. Necesită o îngrijire deosebită, dar rezultatele sunt peste așteptări. Nu ies afară din grajd pentru că nu sunt genul de vaci care să se plimbe mult. După câțiva pași, greutatea ugerului le sleiește de puteri. De aceea preferă și preferăm să stea în grajd, unde au tot ce le trebuie. Temperatură constantă, mâncare din belșug, și, cel mai important lucru, mulgătoarea”, ne spune Jozsef.
În timp ce vorbim, cei care au grijă de animale nu stau o clipă. Primul lucru de care au grijă este mâncarea. Furajele combinate, lucerna de calitate în cantitate nelimitată, fânul de lucernă, și câte 8 kg de făină de grâu, porumb, orzoaică sau floarea soarelui, este porția zilnică alocată fiecărei văcuțe în parte. Cât privește apa, acesta este în permamență proaspătă pentru că adăpătoarea automată funcționează neîntrerupt. Tot zilnic este schimbat și așternutul, deoarece aceste animale adoră să stea culcate. Rumegușul proaspăt este repede încercat de cele care consideră că au mâncat destul. Orice s-ar întâmpla, orele de muls sunt respectate cu rigurozitate. Între ora șase și șapte dimineața este prima mulgătoare. Apoi între 12 și unu, iar ultima, seara între șapte și opt. “Le mulgem de trei ori pe zi pentru că așa este cel mai sănătos pentru ele, dar și pentru că în acest fel produc cu 25 % mai mult lapte”, ne-a povestit directorul executiv al fermei.
Vițeii de la poarta nouă
Pentru a produce lapte, fiecare vacă trebuie să fie gestantă măcar o dată pe an. Dovada că așa este, sunt cei 12 viței de afară, care sunt ținuți în două țarcuri diferite, unul pentru “sugari” și unul pentru “tineret”. Însămânțarea este artificială pentru ca puritatea rasei să fie asigurată. După șapte luni de gestație, în care vaca este mulsă zilnic, urmează o perioadă de două luni, când mulsul încetează. Dar de cum apare pe lume, vițelul este dus de lângă mamă și procesul reîncepe. “Dacă am lăsa vițelul cu mama lui, nu am putea să mulgem vaca respectivă o perioadă foarte mare de timp. De aceea, aplicăm aceleași metode ca în fermele occidentale. Vițelul este hrănit artificial, iar noi ne facem treaba. În momentul în care punem mulgătoarea avem la dispoziție maxim șapte minute pentru a scoate tot laptele. Aceste șapte minute reprezintă timpul în care glanda mamară, stimulată, dă drumul laptelui. Dacă acest timp este depășit, laptele nu mai iese și viața vacii ar putea fi în real pericol”, a spus Varro Jozsef.
Ori asta nu e de dorit pentru că prețul de achiziție al unei singure vițici (pentru că asta erau acum doi ani) a fost de 1350 de euro. Fără TVA.
Cine stă la coada vacii?
Terapia prin muncă sau terapia ocupațională câștigă teren și la noi. Acest nobil animal este muls, hrănit, adăpat, curățat zilnic, de cei 11 bărbați aflați în centrul de reabilitare care funcționează pe lângă fermă. “Ferma noastră are trei obiective clare pe care le urmează de la început. Primul, este de a produce fonduri pentru finanțarea centrului de reabilitare, deoarece până acum singurul mod de finanțare au fost donațiile. Al doilea obiectiv este ca acest loc să devină centrul de terapie prin muncă sau terapie ocupațională pentru cât mai mulți oameni care vor acea nevoie de ajutorul nostru. Cei 11 care sunt acum în centrul de reabilitare muncesc deja câteva ore pe zi la fermă. Este ceva nou pentru ei, iar când nu va mai fi nou, tot incitant va rămâne. Al treilea obiectiv este ca ferma să devină un model pentru oamenii din zonă. Vrem să facem să dispară ideea că doar cei din alte țări pot face ferme de animale model. Vrem ca atunci cînd vin pe la noi olandezii, canadienii sau oricare alții, să ne spună cum trebuie condusă o asemenea fermă, noi să le arătăm că știm. Și că putem să facem la fel ca ei. Să vadă că există și că funcționează. Iar oamenii din sat să vadă că se poate face și să-și dorească să aibă și ei același lucru. După ce vom ajunge la cele 80 de capete de vite pe care dorim să le avem în total, vom începe să le vindem viței localnicilor. Până atunci, vor învăța tot ce trebuie să știe. Și va fi bine pentru noi toți”, ne-a spus la despărțire Varro Jozsef.
Eugenia KISS



