Horia Sima în consemn la Târgu Mureș

Garda de Fier, mișcare extremistă de dreapta din România, a apărut într-un climat politic ce excela prin imoralitate și corupție. Asumându-și un rol pretins mesianic, ea a fost extrem de atrăgătoare, atât pentru dezmoșteniții soartei din lumea satului și orașului, cât și pentru intelectuali de marcă (Noica, Cioran, Eliade ș.a.). Percepută ca un pericol deosebit la adresa fragilei democrații din România interbelică, ea s-a aflat permanent în atenția Siguranței statului român, dar mai ales după 1945, anul preluării puterii politice de către guvernul procomunist condus de dr. Petru Groza. În preajma alegerilor din anul 1946, Horia Sima, conducătorul mișcării legionare, dar și Iuliu Maniu, conducătorul Partidului Național Å¢ărănesc, erau percepuți ca cei mai periculoși dușmani ai regimului pe cale de a se instala în România. În acest sens este cât se poate de relevantă corespondența Biroului Siguranței din jud. Mureș.

Legiunea Arhanghelului Mihail a fost o organizație de extremă dreapta din România, ce se revendica din ortodoxism și românism. A luat ființă la scurt timp după disoluția Partidului Conservator. Transformată ulterior în Garda de Fier, a avut succes politic la alegerile parlamentare din 1937 și a fost condusă de Corneliu Zelea Codreanu până în 1938 când a fost asasinat din ordinul regelui Carol al II-lea. Ulterior, conducerea Gărzii a fost preluată de Horia Sima. În condițiile nefastului an 1940, Garda de Fier a preluat pentru scurt timp, puterea alături de generalul Antonescu, dar, încercând să-l înlăture pe acesta și să ia puterea în totalitate, a fost scoasă în afara legii. Garda de Fier a promovat un naționalism și un antisemitism virulent, recurgând deseori la violență și asasinat. Printre cei asasinați s-au aflat Nicolae Iorga, Virgil Madgearu, I. G. Duca, Armand Călinescu, Gheorghe Argeșeanu (fost președinte al Consiliului de Miniștri), Victor Iamandi (fost ministru de Justiție), generalul Gheorghe Marinescu (fost ministru de Interne). Cea mai mare parte dintre cei arestați în ianuarie 1941, atât în București, cât și în țară, au fost condamnați la închisoare de regimul Antonescu, fiind eliberați abia în 1964, în urma unei grațieri acordate de regimul comunist. Între 21-23 ianuarie 1941, a avut loc rebeliunea legionară, încercare a Gărzii de Fier de a prelua puterea de stat prin forță. La comanda generalului Antonescu – și cu asentimentul lui Hitler – armata română a intervenit prompt și a zădărnicit încercarea legionarilor. O mică parte dintre ei – circa 800 – bucurându-se de complicitatea serviciilor secrete germane, au reușit să fugă din țară, răspândindu-se după război în mai multe țări europene și chiar peste ocean.

Legionarii la Târgu Mureș

În Mureș, ca de altfel în întreaga Transilvanie, mișcarea legionară a găsit un teren propice de afirmare mai ales în lumea satului. Iar pentru anii de după 1935 acest fapt se explică mai ales ca un element de contrapondere față de afirmarea revizionismului maghiar. În aprilie 1936 – deci cu un an înainte de alegerile din 1937 – legionarii au organizat la Târgu Mureș un Congres foarte viu criticat de anumiți oameni politici. Referitor la acest Congres, Nicolae Iorga scria în memoriile sale : “La Târgu Mureș, 3000 de studenți au defilat înaintea generalului Cantacuzino, după ce au spurcat crucea din gara Sinaia, amintind omorul lui Duca…” Tot la acest Congres a fost pronunțată sentința de condamnare la moarte a tuturor dușmanilor gărzii. Referitor la același Congres, Ion Mihalache, președintele Partidului Național-Å¢ărănesc, spunea : “…acest Congres a fost ținut pe cheltuiala statului, cu trenurile statului, cu mese de la stat, cu primiri oficiale de la stat , cu muzici de stat și acest stat este reprezentat prin guvernul Tătărescu”. Ori în acel moment, reprezentanții guvernului în județul nostru, erau prefectul avocat dr. Francisc Porubschi și primarul liberal, avocatul dr. Emil Aurel Dandea. O atitudine dacă nu duplicitară, cu siguranță discutabilă. Grație propagandei agresive pe care a făcut-o, dar și simpatiei de care se bucurau, la alegerile din 1937, legionarii s-au clasat ca al treilea partid, după PNL cu 35,9% și PNÅ¢, cu 20,4%. Mișcarea legionară din Ardealul de Nord – intrată în “conservare” imediat după Dictatul de la Viensa din anul 1940 – s-a revigorat imediat după revenirea teritoriului cedat la Regatul României. De această dată însă, condițiile erau total schimbate.

“…cele mai severe măsuri”

“Biroul Siguranței din Direcția Generală a Poliției, se spunea în adresa cu nr. 4441 din 5 august 1945, transmisă către toate birourile Siguranței din județul Mureș, vă roagă să luați cele mai severe măsuri de supraveghere și filare a elementelor cunoscute legionare și reacționare pentru a se stabili dacă nu au vreun contact cu elementele legionare sosite clandestin din Germania…”. În același timp, cu nota nr. 4063 din 11 august 1945, Siguranța din cadrul Direcției Generală a Poliției revenea către birourile subordonate cu o altă notă prin care se sugera că, citez: “…vi se pune în vedere de a ține sub cea mai strictă supraveghere toate elementele legionare sau simptizante…”. Birourilor de Siguranță din teritoriu li se mai cerea să verifice “dacă în organizațiile democratice din sectorul dumneavoastră s-au strecurat asemenea elemente (legionare – n.r.)”. Pe măsură ce se succed, notele informative transmise de către Biroul Siguranței din Direcția Generală a Poliției, devin tot mai nuanțate și bogate în detalii. Spre exemplu, referitor la modul cum legionarii iau legătura între ei, în nota cu nr. 8049 din 23 octombrie 1945, dată ca “informație sigură”, se specifica: “…legionarii care nu se cunosc între ei, fac legătura la modul următor: în tren, țin în mână mai multe bilete vechi pe care le învârtesc. Acesta este consemnul lor…”

“Obiectivul” Horia Sima

Horia Sima, ca șef suprem al unei mișcări extremiste, s-a aflat tot timpul în atenția serviciilor secrete românești, fie că a fost vorba de Siguranță, Biroul II din Marele Stat Major sau Serviciul Special de Informații. “Sunt informații, se specifica în nota informativă cu nr. 4063 din 11 august 1945, transmisă la Mureș, că un grup de legionari din Brad și împrejurimi între care și prof. Rusu și frații Popovici, ar fi ascunși în Munții Apuseni…tot acolo ar fi adunați un mare număr de dezertori din armată și ofițeri superiori, între ei aflându-se și mr. Ambrus, fugit de sub escortă de la Tribunalul Poporului. …în ultimele zile ar fi venit acolo și Horia Sima însoțit de legionari veniți din Germania. Horia Sima urmează a pleca prin Sibiu spre Făgăraș și apoi spre Brașov pentru a-l întâlni pe Iuliu Maniu într-o localitate de pe valea Prahovei. La acest grup se poate ajunge prin preotul Popovici, omul lor de legătură, care locuiește în comuna Mihăileni la intrarea în comuna Blăjeni și care trebuie neapărat convins să facă destăinuiri”. Siguranța revine cu o altă notă informativă și comunică la Mureș, citez: “…informații din mai multe surse legionare, confirmă faptul că Horia Sima se află în țară și umblă pretutindeni, însoțit de doi dintre cei mai fanatici legionari: Traian Borobaru și Ilie Smuitea. El a fost identificat la Arad, Lugoj și în ultimul timp la Cluj, unde are gazde de încredere încă din 1938…Prezența lui Horia Sima în România a fost confirmată și de conducerea grupului Ajutorul Legionar….” În acest context li se cerea Birourilor de Siguranță din cadrul fiecărei Chesturi și Comisariat de Poliție să ia măsuri sporite de supraveghere a legionarilor cunoscuți și a simpatizanților legionari. Generalul C. Carp, în acel moment adjunct al Șefului Marelui Stat Major, trimitea și el o notă legată de acest subiect, o dovadă în plus a faptului că problema legionară era foarte serios tratată și la nivelul conducerii superioare a armatei. Legionarii se bucurau probabil de simpatie și în cadrul acestei instituții. “Ofițerii, subofițerii, elevii și maiștrii militari (cei cu simpatii legionare -n.r.), se specifica în nota trimisă de Armată către Poliție și difuzată apoi în teritoriu la toate Chesturile județene de Poliție, să fie trimiși în judecată și ținuți în stare de arest. Trupa să fie trimisă și menținută în supraveghere la unitățile de origine, în cazul în care face parte din contingentele active, iar rezerviștii să fie lăsați la vatră până la clarificarea situației lor…”

Depășiți de evenimente

Cu toate că în zona Mureșului existau elemente legionare sau cu vădite simpatii legionare, rapoartele care se primeau la Biroul Siguranței din cadrul Chesturii de Poliție Târgu Mureș erau laconice, inexacte sau pur și simplu superficiale. Acest lucru este și mai evident dacă avem în vedere notele raport de răspuns ale Birourilor de Siguranță din teritoriu. Iată spre exemplu, ce comunica Biroul Siguranței din cadrul Comisariatului de Poliție Reghin: “Avem onoarea a vă raporta că pe raza acestui Comisariat nu s-a semnalat până în prezent apariția legionarilor Traian Borobaru și Ilie Smuitea și nici a altor legionari…De altfel, pe raza Comisariatului nostru nu s-a semnalat prezența vreunui legionar notoriu”. Cu certitudine că mare parte din cei ce încadrau atunci birourile respective erau slab pregătiți și depășiți de evenimente, de vreme ce ar fi fost de ajuns să citească doar Monitoarele Oficiale care se difuzau și unde apăreau liste întregi cu legionarii din fiecare județ, fie că se mai aflau sau sau dispăruseră din țară imediat după 1941.

Horia Sima

Născut în 1907 la Făgăraș. A absolvit Universitatea din București în 1932 (Facultatea de Filologie). A devenit conducător al mișcării legionare în 1938, după moartea lui Corneliu Zelea Codreanu. A făcut parte din guvernul național-legionar condus de mareșalul Ion Antonescu. A fugit din țară cu concursul Abwehr-ului imediat după rebeliunea legionară din 1941. A constituit un guvern în exil la Viena și a decedat în 1993 în Austria.

Corneliu Zelea Codreanu

S-a născut la 13 septembrie 1899 în Iași, ca primul fiu al prof. Ion Zelea Codreanu, luptător naționalist. Clasele primare le-a făcut la Huși, după care a urmat studiile secundare în cadrul liceului militar “Mânăstirea Dealul” (1912-1916) pe care a fost nevoit să le întrerupă odată cu intrarea României în primul război militar. A plecat voluntar în timpul primului război mondial. De la 1 septembrie 1917 s-a înscris la Școala Militară din Botoșani unde a terminat cl. A V-a și a VI-a, definitivându-le (cl. a VII-a și a VIII-a), la Huși. În anul 1919 s-a înscris la Facultatea de Drept din cadrul Universității Iași, avându-l ca profesor pe A.C. Cuza. Din mai 1919 s-a înscris în cadrul organizației “Garda Conștiinței Naționale” pe care a condus-o împreună cu Constantin Pancu. În anul 1922 a înființat “Asociația Studenților Creștini”, iar în anul 1923 a luat parte la fondarea “Ligii Apărării Național Creștine” (L.A.N.C.), împreună cu prof. A.C. Cuza și prof. Ion Zelea Codreanu. Reîntors în țară, la 24 iunie 1927 a înființat Legiunea “Arhanghelului Mihail” la Iași, care ulterior și-a luat numele de Garda de Fier, mișcare naționalist-extremistă de tip fascist. În 1938, în timp ce se afla încarcerat, a fost asasinat împreună cu alți 12 lideri legionari din ordinul Regelui Carol al II-lea.

Manifest legionar din 1945 semnat de Horia Sima și răspândit inclusiv în județul Mureș

“În cazul pierderii războiului de către Germania, toți legionarii se vor înapoia în țară căutând a se pierde în masa poporului și în partidele de stânga și se vor conforma ordinelor și directivelor acestora. Se va ține la curent centrala legionară cu mersul evenimentelor și activitatea partidelor de stânga. Comandanții legionari vor merge mai departe băgând numai elemente pregătite în organizațiile de dreapta și pe care se vor putea sprijini în momente grele și la nevoie…”

Nicolae BALINT