Ieftin, ca braga!
Orice restaurant care se respecta, pentru a fi cat mai aproape de clientii sai, se ocupa si de catering. Mai pe romaneste comenzi la domiciliu. Duminica, putin dincolo de ora pranzului, cu gandul la o masa copioasa, incerc sa comand niste preparate culinare de la resturantele din oras. Sun la cele mai vechi, la unele recent aparute si intreb de preparate bune pentru un chiolhan. Ia sa vedeti ce am aflat.
La Casa Alba din Voiniceni -telefonul nu mai suna, adica suna in gol. (Si-o fi schimbat numarul?). La Maradra, firma serioasa ce se ocupa de catering, imi raspunde joviala Vali, bucatar, aflata intamplator la treaba, caci restaurantul e in renovare. Cam pana in septembrie, octombrie -imi spune plina de solicitudine. Bucataria a fost renovata, pusa la punct cu toate cele, dar nu servesc decat tip suedez. “Salata de tot felul, bulgaresc, romanesc, mex-tex, frantuzesc, cabanos cu porumb fiert si gogosari murati, sau sos tartar, sau meniuri din astea care costa 25-30 de lei, dar duminica nu, de maine, de luni, da, dar cam pe cand v-ar trebui? Ah, numai asa intrebati, da doamna, se poate cum sa nu, dar va spun eu sunt de peste 30 de ani in alimentatia publica, dar specialitati din astea cum ati spus?” Si repet: as vrea pentru un chiolhan (chef) babic (salam uscat la vant), sau un ghiudem (carnati din carne de oaie, de capra si de vita), un saslic (frigarui in sos picant), ceva bulca (franzela) si niste braga (bautura racoritoare din faina fiarta si macerata). Vali continua la foc automat: “Nu…, specialitati din astea nu avem. Saslic? Astea-s frigarui, cu sos picant? Da, da. Nu avem. Stiti cum e, daca nu se comanda nu facem numai asa ca sa aruncam pe urma. Dar de astea tip suedez, daca vreti…” Si ne luam bun ramas, daca nu se poate, nu trebuie fortata treaba.
La Leo, ospatarul Lali, care nu e ruda cu cel care se numea la fel si spunea bancuri candva, ma anunta ca e duminica! De luni, da se poate chiar si pentru un chiolhan! Astazi nu se poate, nu toata lumea lucreaza, de pilda cei care se ocupa de catering, azi au liber. Dar de luni, daca sun dimineata la 8, s-ar putea ca sa se rezolve comanda si pe dupa-masa, depinde pentru cate persoane vreau, ce preparate cer. Il intreb de babic, de ghiudem, de bulca, de braga… il ia pe “Nu” in brate, la saslic zice clar-probabil usor stresat de pretentiile mele: “Nu stiu ce-i ala saslic, dar daca doriti si spuneti reteta si avem ingredientele, se poate face. Orice ati dori se poate face!” concluzioneaza plin de optimism. Ii multumesc si lasam pe altadata comanda. Si sun la Gran Canaria. De aici se pot comanda diferite sortimente de pizza, imi spune Aurora, dar la denumirile pe care le rostesc eu clar si pe un ton cat se poate de natural, nu reusesc decat sa-i starnesc rasul. Cate un chicot si un “Nu” mirat e raspunsul. O si intreb, ce gaseste de ras, ca mie-mi vine sa plang, iar ea rade? Schimba tonul si- mi propune sa-mi citeasca meniul. Degeaba protestez ca ne va lua mult timp. Il citeste…Apoi decide: nu avem asa ceva. Saslic? Am auzit sau am citit undeva… dar nu avem… (decat frigarui)! Telefonul poate fi deranjat, restaurantul poate fi in renovare, dar limba romana isi poate lua concediu?
Erika MARGINEAN
