Uncategorized
Ilegaliștii Breazei
Dom’ Emilian de la Economic face ce face și tot nu își face treaba. După ce l-am tot atenționat să dea drumul la dosarul viluțelor dintre Reghin și Breaza, dosărel de valutiști și polițiști, tot cum vrea el face. Adică nu face, ca să nu ne contrazicem. Și doar nu or fi reușit funcționarii Primăriei, așa cum umblă vorba, să facă dosite toate evidențele funciare. Înțelegem că nu prea vrea să își înfunde colegii, dar noi auzirăm că unii supărați s-au dus să se plângă la CEDO că mor cu titlul de proprietate în brațe. Și pe noi ni-ar chiar bucura să-i citim nota de plată polițistului Oltean.



