Uncategorized

IMM-urile, sprijinite pentru obținerea creditelor

În elegantul Salon Alb a Hotelului Continental a avut loc joi o dublă premieră patronată de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii. Înainte de masă a fost inaugurată, în prezența președintelui Fondului, Silvia Ciornei, Reprezentanța teritorială a FNGC, a 13-a din România. Cu această ocazie, fostul ministru pentru IMM-uri, Silvia Ciornei, a precizat că, încă de la începutul activității, reprezentanții societății pe care o prezidează și-a propus dezvoltarea unei rețele puternice de filiale locale, pentru a fi mai aproape de clienți săi. De asemenea, inițiativa răspunde obiectivelor Fondului de implicare activă în găsirea celor mai potrivite căi de îmbunătățire a condițiilor de dezvoltare a sectorului privat mic și mijlociu. Cu toate că, oficial, Reprezentanța Târgu Mureș, ce va fi condusă de inspectorul financiar bancar Constantin Pop a fost inaugurată abia joi, Silvia Ciornei a declarat că 87% din cererile de garantare a unor credite care au fost înaintate din județul Mureș au fost soluționate favorabil. Ciornei a arătat că FNGC colaborează în Mureș cu CEC, BCR, Romexterra Bank, UniCredit, Banca Românească sau Banca Carpatica. La eveniment au participat ca invitați partenerii Fondului  reprezentanții băncilor comerciale dar și Radu Bălănean, președintele Consiliului Local pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (CLIMM), Cristian Lircă, director executiv al CLIMM și Victor Manolache, prim-vicepreședintele CCIA Mureș.

Bancherii sprijină FNGC

După introducerea de dimineață în activitatea FNGC, după amiaza a fost rezervată unei mese rotunde cu tema “Parteneriat pentru dezvoltare”. Bancherii invitați și-au prezentat oferta, dar au și scos în evidență avantajele pe care le reprezintă colaborarea cu FNGC, atât din punct de vedere bancar, dar și din punctul de vedere al clienților. Astfel, Lucreția Tudose, directorul BCR – Sucursala Mureș, a arătat că banca pe care o conduce acordă mai ușor credite celor care au garanții de la FNGC (guvernamentale) decât chiar celor care aduc garanții imobiliare. În completare, George Pătrașcu, directorul Sucursalei Mureș a CEC, a reiterat problema reticenței micilor întreprinzători la accesarea creditelor, tocmai din cauza garanțiilor, dar a mărturisit că speră că acest fenomen se va reduce, inclusiv cu ajutorul FNGC. Ioan Marian, directorul Romexterra Bank, Sucursala Târgu Mureș, a marșat în discursul său pe necesitatea unei promovări intense a activității Fondului și a propus chiar stabilirea unor persoane de contact care să dea relații despre Fond, chiar la nivelul băncilor. Silvia Pop, directorul UniCredit Târgu Mureș a prins tocmai momentul în care micii întreprinzători se plângeau de dificultățile întâmpinate la accesarea unui credit. Așa că nu i-a rămas decât să declare că astea sunt normele noastre, stabilite de BNR… Pentru mai multe detalii, gen comisioane, garanții maxime etc., micii întreprinzători se pot adresa reprezentanței locale, de pe Tineretului nr. 2.

Radu Bălănean, președintele CLIMM: “Sperăm într-o colaborare foarte bună și într-un rezultat deosebit pentru că pentru orice IMM care ni se adresează problema majoră o reprezentau garanțiile. Acest instrument este un instrument foarte util deoarece rezolvă această problemă”.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close