Împãcând și capra și varza. Iluzie

Într-o existențã tumultoasã, doldora de felurite tentații, scrise și vorbite, transmise cu o incredibilã rapiditate, avem nevoie de modele. Poate mai mult decât oricând. Și de locuri în care sã ne putem regãsi, în liniște. Cel puțin din când în când.

Fiecare alege ceea ce crede cã i se potrivește. De la simplele alegeri pânã la cele de care depinde ca ființã. Pentru o anume perioadã ori pentru o viațã.

Dar, toate opțiunile ce ni se oferã au în comun admirația pe care trebuie sã ne-o trezeascã persoanele pe care le alegem drept model. Pentru un anumit segment de existențã ori pentru mai mult.

Mulți dintre noi au ales sã creadã. Și sã urmeze regulile credinței lor. Enervați fiind de frecvența cu care auzeau (ori aud) în jurul lor cã trebuie sã facã ceea ce zice popa, nu ceea ce face el. La rândul lui. Dacã în oricare alt domeniu, jonglarea cu fapte și vorbe precum joaca de-a șoarecele și pisica poate deveni scuzabilã din varii motive, în acesta nu poate. Pentru cã materia primã de lucru este și rãmâne sufletul. Pentru cã cei ce se strãduiesc sã respecte regulile de credințã pun la bãtaie chiar acel ceva ce-i definește.

Desigur cã și omul în sutanã este tot om. Supus greșelilor. Și tentațiilor. Desigur cã

n-are cum sã fie necontenit ușã de bisericã. Dar, prin forța misiunii pe care liber și-a ales-o,

n-are nicidecum voie sã devinã motiv de profundã îndoialã. De smintealã, cum ar zice cãrțile de specialitate. Aceleași cãrți, binecunoscute de cler, care atrag atenția asupra responsabilitãții lor mult mai mari în raport cu divinitatea decât responsabilitatea noastrã. A celor ce nu avem privilegiul-purtãtor de obligații de a pune piciorul și fruntea în altar zi de zi.

Desigur cã nimeni nu le cere sacrificii pentru a putea fi considerați model. Nimeni nu le cere sã-și apere demnitatea și credința cu sânge. În Colosseum. Cum au fãcut antecesorii lor. Nimeni nu le cere sã se retragã în pustiu și sã trãiascã la o limitã a existenței aproape de neînțeles. Rugându-se pentru noi. Cum au fãcut atâția înainte. Nimeni nu le cere sã înfunde pușcãriile pentru credințã. Constituindu-se într-un inegalabil suport pentru poporul rãmas pradã persecuțiilor. Într-o falsã libertate. Cum au acceptat destui (și nu demult).

Dar, întemeindu-ne chiar pe cuvintele-lege spuse de Iisus, avem dreptul sã le cerem sã ne respecte fiindu-ne model. Atât cât se poate într-o lume nebunã sau tocmai într-o astfel de lume.

Nu știm dacã relevarea pactelor dintre cler și securitate este o fumigenã. Un pumn de sare în ochii noștri, pentru a acoperi ceea ce ne doare. Zi de zi. Știm, însã, cã indiferent de motivul care a declanșat aceastã deconspirare, domeniul de care vorbim nu este imuabil. Dimpotrivã. De aceea ar fi cazul unei ferme primeniri.

Nu știm cine a dat ordinul saltului cu “dosariada” la litera “p”, dar motivațiile gãsite de unii dintre arhierei în încercarea de justificare a apropierii de fostul organ de represiune sunt jenante. Adicã, ni s-a spus (de cãtre ei înșiși) cã înalți prelați și-au pus semnãtura pe angajamentele luate fațã de securitate din motive de patriotism. Ori cã angajamentele date au fost din alea de necolaborare. Ori cã simțeau o datorie fațã de țãrișoarã și de conceptul de siguranțã naționalã. Ori cã, deși au semnat diverse angajamente, au scris note informative nesemnificative. Cu care, vezi Doamne, duceau cu pluta un întreg aparat kgb-ist.

Ferice de ei! Au fost, în schimb, și destui preoți, mai puțin inspirați, care nu știm cum vor fi fãcut de n-au gãsit o astfel de rețetã. Și pentru cã n-au aflat-o au zãcut în închisorile comuniste, pânã, hãt, târziu. Ba chiar și-au lãsat și oasele pe-acolo.

Unul dintre arhiepiscopi a solicitat (public) Înaltului Sinod, acum câteva zile, sã constituie o comisie care sã secondeze strâns un reprezentant al CNSAS la studierea dosarelor preoților. Pentru a nu fi împrãștiate știri fãrã rost. De acord cu faptul cã o asemenea vâlvã aduce imense deservicii ideii de credințã și celor ce și-au deschis sufletul în fața acestor preoți. Dar, tratamentul special care se cere nu are nici un temei. Discriminarea pozitivã a clerului în momentele în care este chemat sã dea socotealã fațã de credincioși nu se justificã. Iar dacã soarta acestora din urmã se vrea a fi motivul estompãrii flamei, ei, semnatarii, ar fi trebuit sã-și aducã aminte la vreme de cuvintele Mântuitorului, care ne-a atenționat cã nu este nimic ascuns care sã nu fie dat în vileag. și, mai mult decât orice, ar trebui sã le rãsune rãspicat în interior cuvintele Lui: “nu puteți sluji la doi stãpâni”. Iar aceasta înseamnã cã nu te poți pune bine cu Dumnezeu și cu securitatea, cã nu poți linguși și șef și muritor de rând, cã nu poți îmbrãțișa și delator și trãdat. Etc.

de Andreea CIUCA