Imperiul si teroarea Gazprom

­Numai in Rusia detine un total de 156.000 de km. de conducta. Alte cateva mii in Europa. Detine cluburi de fotbal, intreprinderi energetice, ziare, canale de televi­ziune, fonduri de pensii, companii de asigurare, companii aeriene si chiar banci… Aceasta este zestrea Gazprom, o institutie spre care rusul de rand priveste cu respect, incredere si mandrie, iar cetatenii europeni cu teama si incertitudine. Si asta pentru ca rusii au nu numai gazul metan, dar si robinetul cu care pot sa-l inchida.

Asa cum in al Doilea Razboi Mondial rusii au semanat panica cu celebrele lor “Katiusa”, in prezent, nepotii celor ce luptau atunci pe front, manuiesc o arma si mai redutabila: gazul metan. Cand in Rusia se inchide robinetul, incepe panica in Europa. Justificata sau nu? Se pare ca da. Si asta pentru ca, spre exemplu, Finlanda depinde in proportie de 100% de gazul rusesc, Austria in proportie de circa 75% si Germania in proportie de 45%. Si alte tari europene depind intr-o proportie mai mare sau mai mica de acelasi gaz. Toate aceste tari cauta insa solutii pentru a-si reduce dependenta de gazul rusesc. Gaz metan din Norvegia sau din Algeria sunt doar doua dintre solutiile momentului, si asta pana cand se va gasi o solutie care faca posibil accesul la gazul din Asia. Cat despre Romania…aceasta plateste cel mai mare pret pentru gazul metan importat din Rusia. Si nici macar nu-l plateste direct, ci intermediarilor impusi de la Moscova. O afacere paguboasa care se perpetueaza de ani de zile fiind din cand in cand agrementata cu puseurile de “nationalism economic” ale presedintelui Basescu. Care oricum nu rezolva nimic, ci mai mult tensioneaza relatiile cu Rusia.

Conducta lui Beria

Conducta de gaz metan Saratov-Moscova a fost prima care s-a construit. Acest lucru s-a intamplat imediat dupa Ma­rele Razboi, iar sarcina i-a revenit Directiei Constructiilor Militare. Opera­tiu­nea a fost supravegheata de temutul ministru Lavrenti Beria. Chiar daca acesta a fost impuscat din ordinul lui Hrusciov la scurt timp dupa moartea dictatorului Stalin, succesorul acestuia i-a continuat “opera”. In anii ’60, Hrusciov a incheiat un contract de comert cu petrol si gaze cu compania ENI, fondata de Enrico Mattei. In plin Razboi Rece acest fapt a parut o sfidare pentru cei ce-si disputau interesele politice si economice in vestul Europei. Enrico Mattei a trebuit sa dispara – a murit intr-un bizar accident de elicopter – iar soarta i-au impartasit-o si cei care s-au preocupat de elucidarea conditiilor mortii sale. Nici pana azi nu s-au gasit raspunsurile la o serie intreaga de intrebari legate de moartea sa. Oricum, impresia generala a fost aceea ca Mattei a platit pretul incercarii de sparge blocada economica impusa URSS sau in limbajul cinic folosit de americani, Mattei a fost o “victima colaterala” a Razboiului Rece.

Prima livrare de gaz spre

Europa si o noua victima

In 1970, presedintele Sovietului Suprem al URSS, Leonid Brejnev, a incheiat cu Willi Brandt, cancelarul RFG, un acord referitor la conductele de gaz. Potrivit acestui acord Germania urma sa inceapa livrarea catre URSS a conductelor cu diametru mare, iar compania germana Ruhrgaz sa cumpere gaz metan de la rusi. Pe data de 1 octombrie 1973, ora 13,15 a avut loc prima livrare de gaz catre Europa. Si asta in ciuda faptului ca George Schultz, secretarul de Stat al SUA a venit la Bonn pentru a convinge conducerea RFG sa renunte la constructia conductei de gaz metan. Intr-o economie de piata cu re­guli functionale, pragmatismul invinsese politicul. Iar nemtii au fost dintotdeauna practici si mai putin sentimentali. Insa Willi Brandt a plecat din politica destul de “sifonat” dupa descoperirea unui caz de spionaj in anturajul sau imediat. Serviciile secrete germane gasisera “cartita” din anturajul cancelarului Brandt…la indicatia CIA. Intr-un anume fel, Brandt a platit si el pretul “nealinierii” la cerintele americane. De atunci Gazprom a tot crescut, iar Europa a ajuns sa fie tot mai dependenta de gazul rusesc. Gazprom face si desface in politica ruseasca. A creat politicieni si i-a dat jos atunci cand nu i-au mai fost fideli. Gazprom a devenit un “stat in stat” si in acelasi timp un instrument politic tot mai eficient in mana celor care se perinda pe la Kremlin. La sfarsitul acestui an, profitul estimat pentru Gazprom se va situa undeva in jurul cifrei de 75-77 miliarde de dolari. Gazprom este azi un adevarat imperiu. Un imperiu care seamana tot mai multa teroare economica.

Nicolae BALINT

nicolae_balint@yahoo.com