În căutarea bogăţiei sărate cu ajutorul proiectului “Samaris”

Muzeul Judeţean Mureş în parteneriat cu Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni. din Sfântu Gheorghe derulează în intervalul mai – noiembrie 2014 proiectul cultural destinat protejării monumentelor saline de pe Valea Mureşului Superior intitulat “Samaris”.

Proiectul aduce în prin plan siturile arheologice de la Sărăţeni (castru roman, vama medievală a sării), Orşova, comuna Gurghiu (sit arheologic privind exploatarea sării), Comăneşti, judeţul Harghita (sit arhoelogic privind exploatarea sării ), fântănile sărate de la Jabeniţa şi Corund, Băile sărate de la Jabeniţa precum şi peisajele cultural-naturale de la Sovata, Praid şi Jabeniţa.

Stabilirea vârstei sitului de la Orşova

“La Orşova, la marginea satului există două râpe cu apariţii saline la suprafaţă printre care există există multe elemente care provin de la instalaţiile care, după toate probabilităţile au fost utilizate în exploatarea sării.La ora actuală, ne este absolt clar că toate manifestările pe care le-am vzut acolo sunt de origine antropică, ceea ce nu ştim este din ce perioadă datează. Nu putem defini vârsta unui obiect de lemn dacă el nu este asociat cu alte fapte. Experienţa pe care o avem în această privinţă e foarte relevantă pentru că noi am descoperit pe teritoriul judeţului Bistriţa situri asemănătoare şi tot aşa, nu existau cum se întâmplă de obicei la suprafaţa terenului, fragmente ceramice sau alte elemente care să ne permită din prima să spunem din ce epocă datează. După ce am prelevat probe  pe care le-am trimis la laborator am obţinut datele care ne-au permis să le încadrăm cronologic în Epoca Bronzului şi Epoca Fierului, lucru care urmează să-l facem şi la Orşova”, a precizat dr. Valeriu Cavruc, directorul Muzeului Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe, membru în echipa proiectului.

“Ele nu există din punct de vedere juridic”

Potrivit lui Valeriu Cavruc unul dintre scopurile proiectului îl reprezintă prelevarea datelor relevante care să perimtă încadraerea siturilor arheologice cu maximă exacticate posibilă, scop dublat de clarificarea situaţiei juridice a siturilor arheologice.

“Scopul principal este să facem tot ce depinde de noi în momentul de faţă ca aceste situri să capete protecţie juridică. Ele nu există din punct de vedere juridic. Partea academică, de cercetare, este foarte importantă numai că noi dacă am începe acum cu protecţia acestori situri şi cu proiecte de cercetare propriu-zise, s-ar putea ca atunci când vom primi finanţarea şi vom fi pregătiţi , să nu mai avem aceste situri pentru că ele se distrug. Atât din cauze naturale, cât şi din cauza intervenţiilor umane. Dacă primarul nu ştie că zona este protejată și dă autorizaţie pentru exploatarea nisipului, a lutului, intră buldozerul, excavatorul, intră omul…. A doua cauză este cea naturală, de cele mai multe ori. Acolo unde zăcământul de sare se află aproape la suprafaţă există multe galerii formate în cursul milenilor sau milioanelor de ani. Aceste galerii reprezintă traseele foştilor curenţi de apă. Sub presiunea pământului care se află deasupra acestui zăcământ, la un moment dat aceste galerii cedează şi se produc căderi de teren, alunecări de teren”, a spus Valeriu Cavruc.

Interesul pentru vestigiile sărate pe filieră britanică

Dacă în Europa, situaţia siturilor arheologice salifere este una bine pusă la punct, unde siturile arheologice, vestigile etnografice şi documentele istorice privind exploatarea sării din cele mai vechi timpuri până în prezent sunt foarte bine puse în valoare în Austria, Polonia, Spania, Anglia şi Germania, precum Salina de la  Wieliczka , Polonia şi Salina de la Hallstatt, Austria, în România situaţia e una prea puţin exploatată, primele cercetări venind – culmea! – din partea unor străini interesaţi de vestigile salifere din România.

“Interesul pentru arheologia şi etnografia sării pe teritoriul României nu se datorează cercetătorilor români şi nu ştiu cum se face că în ambele cazuri, în cazul Moldovei Subcarpatice şi Transilvaniei iniţiativele au venit din Marea Britanie. Cercetările din Transilvania începute după anii 2000 se datorează iniţiativei academicianului Anthony Harding, membru al Academiei Britanice care ne-a stimulat şi astfel la ora actuală, vestigiile arheologice dscoperite şi cercetate în ultimii ani plasează România pe unul din locurile de frunte în Europa în ceea ce priveşte valoarea vestigilor pe care le avem. Dar, şi de data aceasta noi suntem foarte mândri că le-am descoperit, că ele sunt foarte importante dar suntem cât se poate de conştienţi că astăzi e urgent să le protejăm”, a mai afirmat directorul Muzeului Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe

De la deşeuri culturale la resurse de dezvoltare

O dată conservate, următorul pas ar fi valorificarea acestor situri din punct de vedere turistic.

Un pas prea îndrăzneţ acest salt direct la valorificare? Răspunsul a venit tot din partea dr. Valeriu Cavruc.

“Cineva trebuie să gândească cum să valorificăm aceste obiective, cum să le punem în slujba societăţii, cum să le transformăm din deşeuri culturale în resurse de dezvoltare. În fiecare demers trebuie să fie un prim pas. Prima dată trebuie să reparăm aceste vestigii. Fiecare dintre noi avem job-uri, lucrăm la muzee, noi de aceea am ales această modalitate de a realiza acest proiect pentru că este extracuricular pentru noi. Dar să nu ne închipuim că dintr-un singur proiect care-şi propune un lucru foarte clar, cercetarea care să permită crearea documentaţiei necesare, fără de care aceste obiective nu vor căpăta statut juridic de monument, putem schimba foarte multe. Noi suntem conştienţi de faptul că următorii paşi, după ce reuşim să asigurăm protejarea acestor situri,  este ca autorităţile locale să căute soluţii ca efortul lor, necesar protejării siturilor, să fie răsplătit prin faptul că vor transforma această povară într-o sursă de dezvoltare”, a mai spus Valeriu Cavruc.

Problema statututlui juridic al monumentelor

Potribit lui Valeriu Cavruc, marea problemă a patrimoniului imobil din România o reprezintă cea a statutului juridic, considerat unul extrem de fragil.

“Legea spune, de pildă, că nimeni nu are voie să aducă prejudiciu unui monument. Am avut nenumărate ocazii să fiu implicat în diverse discuţii, şi când am fost rugat de un secretar de stat să-i împărtăşesc din experienţa mea l-am întrebat: de când există legea protejării monumentelor istorice a ajuns cineva la puşcărie? Nu a fost răspunsul. Unii o să zică că cineva nu veghează asupra respectării legilor şi aceştia probabil sunt primarii, miniştrii, iar alţii or să zică că legile sunt proaste. Legile care nu se respectă, din punctul meu de vedere sunt legi proaste. Singurul criteriu pentru a spune că legea este bună îl reprezintă faptul că ea trebuie să producă efectele scontate. Din cunoştinţele mele nu cunosc nici un primar, nici un dezvoltator, nici un investitor care să fi făcut o oră de puşcărie pentru faptul că a distrus un sit arheologic”, a declarat Cavruc

“Nu putem să păstrăm şi varză şi să mulţumim şi capra”

Exerciţiu de imaginaţie pe o problemă cât se poate de reală cu acelaşi dr. Valeriu Cavruc.

Iată ce spunea domnia sa în acest sens: “Trăim într-o epocă în care dreptatea trebuie dovedită în istanţă, cea care va decide cine are dreptate. Imaginaţi-vă că sunteţi primar şi eu sunt de la cultură. Dumneavoastră aţi dat aprobare pentru amenajarea unei staţiuni balneare pe teritoriul comunei cu bani de la UE şi eu vă zic că nu aveţi voie să faceţi deoarece este un sit arheologic. Se bate cap în cap interesul comunităţii şi interesul dumneavoastră pentru a construi acel obiectiv de interes care va genera venituri şi dorinţa mea, la fel de justificată, de a salva acest sit. Din păcate nu putem să păstrăm şi varza şi să mulţumim şi capra, iar în acest caz merg la ceea ce spune legea. Mergem în istanţă şi dumneavoastră, dacă aţi avut bani suficienţi cu această investiţie, aveţi şi bani pentru avocaţi, spre deosebire de mine. Avocatul va contesta existenţa acestui sit pentru că în spatele celor mai multe situri, monumente care au intrat pe listă oficială, nu există dosare cu expertiză. Doar începând de la finele anilor 90 s-a prevăzut obligativitatea ca să nu se introducă în lista monumentelor niciunul care nu are în spate  expertiză, verificarea topografică, care înseamnă foarte multe lucruri. De ce? Pentru că dumneavoastră, pe bună dreptate, îmi veţi reproşa mie, reprezentantul Ministerului Culturii, că am declarat că o parte din terenul care este proprietatea dumneavoastră ca fiind monument în mod abuziv. Este foarte posibil ca dumneavoastră să câştigaţi, nu eu, pentru că eu nu am avut grijă ca în timp util să-mi fac acte de identitate pentru acel sit.”

”Ping pong-ul” responsabilităţii

Sarea pe rana siturilor arheologie o reprezintă şi eterna poveste a responsabilităţii în ce priveşte protecţia monunemtelor.

“Arheologii, arhitecţii din România şi alţi oameni care se ocupă de monumentele istorice, nu sunt foarte implicaţi în tot ceea ce înseamnă protejarea juridică pentru că ei consideră că aceasta este treaba guvernului. Guvernul o trimite la Ministerul Culturii, care o pasează la direcţiile judeţene de cultură. Vă invit să mergeţi la direcţiile judeţene şi să vedeţi câţi experţi arheologi, arhitecţi au, şi atunci poate veţi înţelege de ce lucrurile stau așa cum stau”, a declarat Valeriu Cavruc.

Sarea din Dacia în atenţia romanilor

Interesul pentru sare nu e unul de azi de ieri, el datează încă de pe vremea romanilor, exploatările de sare de odinioară fiind un exemplu în acest caz și chiar proiectul “Samaris”.

“În Transilvania sunt multe lacuri cu apă sărată. Foarte multe din aceste lacuri nu sunt făcute de către Dumnezeu, sunt exploatări abandonate de om şi apa şi-a făcut loc acolo. Au acoperit cu nămol şi cu tot felul de deşeuri resturile arheologice, au pus un strat de 10 m de apă şi apoi du-te şi află tu că acolo a fost o exploatare minieră de pe vremea romanilor. Noi ştim că unul dintre motivele importante pentru care romanii au făcut gestul nesăbuit de a cucerii Dacia a fost determinat de resursele existente aici, printre care şi sarea. Există inscripţii romane care atestă clar că au existat exploatări de sare, sare care pleca în diverse părţi ale lumii. Din sursele istorice mai ştim că au existat exploatări de anvergură ale sării şi noi nu cunoaştem nici un sit arheologic din epoca romană în exploatarea sării”, a precizat Valeriu Cavruc.

Salvarea şi protejarea siturilor

Vestigiile unei bogăţii de mult apuse fac obiectul proiectului “Samaris”, bogăţie care poate fi scoasă din calea agresiunii umane sau a factorilor naturali.

Mai mult decât atât, proiectul “Samaris” poate aduce acea gură de oxigen atât de necesară din punct de vedere al statutului juridic menit a împiedica interesele unora de a călca în picioare patrimoniul pe care încă îl mai avem.

“Proiectul urmăreşte salvarea şi protejarea a nouă monumente de exploatare preindustrială a sării de valoare excepţională. Toate monumentele vizate de proiect se află într-un proces accelerat de degradare din cauza agresiunii umane şi a factorilor naturali. “Samaris” va intreprinde o serie de măsuri, în conformitate cu legislaţia naţională, pentru ca aceste obiective să poată fi clasate ca monumente istorice şi de arhitectură, să fie incluse în Lista Naţională a Monumentelor şi astfel să intre sub protecţia legii”, a concluzionat arheologul Daniel Cioată, managerul proiectului Samaris.

Alin ZAHARIE