Sanatate

Dan Fărcaş, nominalizat la premiile Galei Medica

Medicul Dan Mircea Fărcaş, medic primar cardiologie, doctor în ştiinţe medicale, şef al Laboratorului de Explorări Funcţionale Neinvazive din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, este nominalizat la premiile Gala Medica 2014, categoria „Medicul implicat”, premiul „Dr. Alexandru Pesamosca”.

Recunoaştere a întregii activităţi

Gala Medica 2014, ajunsă la a VI-a ediţie, este un eveniment organizat de Colegiul Medicilor din România şi aduce în lumina reflectoarelor oameni şi organizaţii care au un numitor comun, şi anume acela că doresc să schimbe ceva în sistem, doresc ca prin eforturile lor să pună lucrurile în mişcare. Categoria la care este nominalizat Dr. Farcas, este o recunoaştere a întregii activităţi desfăşurate pe lângă profesia de bază şi a implicării în comunitate, prin acţiuni de voluntariat, colaborarea cu asociaţiile de pacienţi.
Dr. Dan Mircea Fărcaş este medicul care se luptă cu boala Parkinson de peste 25 de ani şi, nu doar că îi face faţă cu succes, dar reuşeşte să îşi facă şi profesia şi să se implice în alte activităţi sociale. A aflat că are Parkinson încă din anul IV al studenţiei. A absolvit Facultatea de Medicină din Târgu Mureş în 1992. S-a implicat în activitatea Asociaţiei Antiparkinson, al cărui vicepreşedinte este. De asemenea, conduce Clubul Pacienţilor cu Boala Parkinson Mureş. Juriul concursului alege dintre înscrieri şi propuneri nominalizările la fiecare categorie. Acestea sunt postate pe site-ul Galei, gala2014.cmr.ro, iar vizitatorii îşi pot exprima opţiunile prin vot. La fiecare categorie vor exista doi câştigători. Unul va fi ales de juriu, iar al doilea de voturile publicului.

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close