Târgurile de odinioară….

Târgul ca loc de schimburi de mărfuri a avut un rol însemnat în comunitățile tradiționale. Erau, în același timp, loc de întâlnire între neamuri, între meseriași, între negustori, între săteni și orășeni, între tineri din locuri diferite, devenind un spațiu de schimburi culturale.

Mărturiile cele mai complete datează din perioada interbelică, cercetările științifice scoțând în evidență faptul că târgul era un loc de comunicare între lumea satului și cea a orașului, între zone geografice, economice și culturale diferite.

Ele s-au organizat la interferența dintre zone agricole și pastorale, munte și șes, urban și rural, tocmai pentru a se asigura fluxul de mărfuri necesare gospodăriilor și traiului familial.

Târgurile, loc de întâlnire între țăranii de la munte și cei de la câmpie

Rolul cultural al târgului s-a afirmat ca o funcție derivată din cel economic și social. Interacțiunea între diferite obiceiuri, porturi populare și indivizii din aria de atracție a târgului, a contribuit la dezvoltarea comunității în ansamblu și la conturarea unei identități locale/zonale care a rezistat până în anii 1950.

Târgurile jucau un rol foarte important în schimbul de mărfuri, practic comerţul desfășurându-se în cea mai mare parte în cadrul lor. În târgurile săptămânale şi în iarmaroace era vândut surplusul de produse agricole, se desfăşura schimbul dintre diferite regiuni şi de aici achiziţionau sătenii produsele meşteşugăreşti. Mărfurile comercializate erau caracteristice zonei de atracție.

Țăranii de pe câmpie vindeau produse agricole, iar cei de la munte lemn, animale și produse animaliere, în timp ce negustorii aduceau produse specifice industriei casnice: vase, încălțăminte, îmbrăcăminte, unelte etc, în secolul XX observându-se un interes din ce în ce mai crescut al țăranilor față de produsele manufacturiere din orașe, ceea ce denotă faptul că lumea rurală gravita tot mai mult în jurul marilor centre urbane, odată cu industrializarea (nevoia de muncitori) și cu extinderea sistemului educațional la sate.

Pentru a combate specula, Prefectul stabilea prețurile

Pe teritoriul actual al judeţului Mureş în perioada interbelică funcţionau peste 200 de târguri sezoniere, din care peste 70 erau târguri anuale ce durau două-trei zile. Municipiul Târgu-Mureş, ca şi alte oraşe importante, îşi datorează denumirea şi dezvoltarea acelor târguri de ţară existente pe teritoriul său de-a lungul timpului, începând cu evul mediu și până astăzi.

Desfăşurarea târgurilor era în strânsă legătură cu evenimentele social-economice ale perioadei respective. Imediat după primul război mondial, comerţul liber în târguri a fost restricţionat pe întreg teritoriul Transilvaniei.

Târgul de vite a fost restrâns la o singură zi în loc de două, cum se întâmpla în mod obişnuit, chiar dacă se declara circulaţia liberă a vitelor, iar cel de cereale fiind chiar interzis.

În perioada marii crize economice din 1929-1933 s-a încercat prin diverse măsuri, cum ar fi stabilirea unor preţuri maximale (la carne, sare, lapte, pâine, peşte, etc.), să se menţină preţul ridicat al grâului.

Un ordin circular al prefecturii stabilea preţul grâului la târgurile de cereale din judeţul Mureş: Târgu-Mureş, Reghin, Band, Miercurea Nirajului, Râciu, Teaca.

Pentru micşorarea preţurilor au fost luate măsuri împotriva speculanţilor, a comercianţilor intermediari, care ridicau artificial preţul mărfurilor, astfel fiind stabilite prețuri maximale la anumite produse alimentare de bază interzicându-se intrarea în Târgu-Mureș a precupeților, a negustorilor intermediari, în târgurile săptămânale înainte de ora 9 și în cele anuale, înainte de ora 11, tocmai pentru a permite producătorilor să-și vândă în mod direct produsele cumpărătorilor.

 Târgul, loc de încheiere a unor căsătorii

Cele mai importante târguri din zonă se țineau la Tg. Mureș.

În sec XX, aici se organizau 5 târguri anuale, care durau între 3-5 zile.

În general, în prima zi se ținea târgul de vite, apoi târgul de cai și în ultima zi era târgul de mărfuri. Mai era apoi târgul de la Gurghiu (de Sf. Gheorghe) a cărui arie de atracție cuprindea Valea Gurghiului, Valea Mureșului Superior și o parte din Câmpia Transilvaniei, care pe lângă schimbul de mărfuri, mai avea un important rol social: aici se tocmeau căsătorii. A devenit acum cunoscut ca Târgul de Fete de la Gurghiu.

Târgurile de primăvară și de toamnă de la Reghin erau cunoscute în toată zona și în perioada interbelică erau un reper al bunăstării țăranilor, funcție de numărul de animale vândute/cumpărate aici.

Abundența mărfurilor comercializate arăta și cum au fost anii agricoli din punct de vedere meteorologic (ploios, secetos), dar și din perspectiva sanitară (au bântuit diferite epidemii la animale) sau a unor evenimente (în 1939, târgurile de cai din Târgu-Mureş au avut de suferit din cauza rechiziţionărilor pentru armată).

La Miercurea Nirajului se ținea târgul de animale și târgul de mărfuri, care se organizau de mai multe ori pe an și atrăgea țăranii și producătorii din toate satele Nirajului. Erau și prilejuri de distracție, dar și de schimb de idei.

Târgul de la Monor (Bistrița) avea influență până în satele de la poalele munților Călimani, situându-se la confluența județelor Bistrița, Mureș și Harghita, unde, pe lângă schimburile de produse, se organizau jocuri populare la care participau tineri din toate satele din jur.

Caii se vindeau și se cumpărau cel mai bine la târguri

Târgul de vară de la Sânpetru de Câmpie (începutul lunii iulie) a fost unul din cele mai mari târguri de acest gen din țară. De referinţă rămâne însă târgul de vară, care se desfăşura în luna iulie și la care participau câteva sute de oameni.

Târgul se desfășura pe durata mai multor zile, iar anterior Primului Război Mondial şi în perioada interbelică ținea chiar și 2-3 săptămâni. Perioada târgului de vară de la Sânpetru de Câmpie debuta cu cel de cai, care se organizează și în zilele noastre. Se vindeau/cumpărau sute de cai.

Participau ţigani geambași în număr mare, inclusiv din Ungaria şi Serbia.

Pe 12 iulie avea loc târgul de vite, care cu timpul și-a pierdut importanța şi anvergura. În data de 15 iulie se organiza “ziua târgului”, când veneau negustori cu şatre, tarabe, comercianți ambulanţi, aveau loc jocuri populare pentru tineri și bătrâni.

În perioada interbelică, până prin 1950, la acest târg veneau locuitori din aproape toate satele din jur, cu trupe de dans și de lăutari.

Mai erau târguri, săptămânale sau anuale, la Vătava, Rușii Munti, Papiu Ilarian, Sărmașu, Band, Râciu, Saschiz (târg pentru mirese), Sighișoara, Deda, Petelea, Târnăveni, Sângeorgiu de Pădure, Ghindari, Chibed, Luduș, Iernut, Viișoara, Bălăușeri și în alte câteva localități.

Pe lângă funcția lor social-economică, târgurile erau un loc de interferență între comunități învecinate, între lumea rurală și urbană, între țărani și orășeni, căpătând, o dată cu urbanizarea, industrializarea și dezvoltarea infrastructurii de transport, o dată cu modernizarea administrației, un factor de nivelare culturală, cadru în care, treptat, satele începeau să graviteze în jurul acestor localități-târguri (devenite apoi orășele) și să depindă de ele din toate punctele de vedere.

 Nicolae POP