In cautarea lui Calman
Harry Potter ar putea fi invidios. Rebel, încrancenat si îngandurat, înasprit de viata dura prin canalele Bucurestiului, vagabondand prin gari si jinduind dispretuitor dupa tihna unei case asezate, Calman, seful unei gasti de copii ai strazii si lider prin structura si predestinare, nepotul drag, mandria neamului de negriciosi al temutei si veneratei vrajitoare Angelica din Ferentari, cel trecut prin foc si descantat din leagan de batrana tiganca, adolescentul precoce cu fata smeada, ochii verzi si parul blond cenusiu, zamislit cu har de romanciera Florina Ilis în Cruciada Copiilor, se va întrupa curand într-un personaj de film.
Anul acesta cartea celebra a scriitoarei clujene va fi ecranizata de regizorul Constantin Dicu, castigator al unui proiect al Centrului National de Cinematografie. Acum cativa ani, lansarea romanului cu pricina la editura Cartea Romaneasca facuse furori printre criticii de gen, aducandu-i scriitoarei valuri de admiratie si de premii. Frumos. Dar ceea ce conteaza cu adevarat este amprenta pe care ne-o lasa întalnirea cu cartea. M-as feri sa o povestesc sau sa reiau comentariile ovationale ale criticilor. Imi amintesc ca atunci cand am citit-o, tarziu dupa epidemia succesului si oarecum întamplator, dintr-o simpla curiozitate fata de chipul de pe coperta al autoarei cu care, fara sa stiu, ma întalnisem ani de zile pe culoarele bibliotecii, ei bine, de la primele randuri si pana la sfarsitul celor aproape 500 de pagini am ramas iremediabil captiva, într-o capsula a timpului reglat doar de tensiunea respiratiilor întretaiate ale personajelor. Cartea aceasta redesteapta într-un mod inedit, bulversant si total, bucuriile vechi si subversive ale lecturii. Ai zice ca e o carte despre copii, pentru copii, scrisa, poate, de copii, asa de intime îi sunt autoarei himerele si miturile incerte, ciudateniile si de la sine întelesurile varstei de 12 ani. Si totusi, parca nu ai da-o fara precautii propriilor tai copii s-o citeasca, speriat la gandul unei cruciade în psihicul lor labil si radical. Caci dincolo de joaca si ironie, stau mute si multe din gravitatea si absurdul lumii contemporane, si romanesti, si globale. Ai zice ca e scrisa de un jurnalist ideal si utopic, extrem de atent la nuantele lumii, sau de un asistent social familiarizat pana la rutina cu lumea orfelinatelor si a copiilor strazii. Ori de o profesoara de gimnaziu plecata în tabara la mare, usor sictirita de izul cancelariilor, desi înca patrunsa de nobila ei misiune. Lumea vazuta deopotriva cu ochi de femeie si de barbat, de adult si de copil, de ateu si de mistic. Multiperspectivismul e o arma redutabila în mana Florinei Ilis. Ea îsi cunoaste bine charisma scriitoriceasca si si-o împlineste fara ezitare. Autoarea se pozitioneaza atat de aproape de membrana psihica a personajelor sale, încat îi simti rasuflarea analitica în ceafa, învaluindu-le într-o privire panoptica, atotcuprinzatoare pana în detaliu, deopotriva ironica si empatica, duioasa si taioasa ca un bisturiu. Scriitura sa este fluida si mereu surprinzatoare, metafore total neasteptate îti raman pe retina si îti intra sub piele. Cartea însasi a fost construita vizual, aproape cinematografic, ca un exceptional film de observatie, în asa fel încat apropiata ecranizare se anunta un vehicul potrivit catre inima unui public foarte larg. Daca-l întalniti, asadar, pe Calman sau pe ceilalti, poate chiar printre copiii dumneavoastra, dati de stire. In orice caz, încercati sa-i priviti cu alti ochi.
Sid NEDEEA
